Colinde traditionale din Maramureș, Bucovina, Transilvania și Muntenia la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/colinde-traditionale-din-maramures-bucovina-transilvania-si-muntenia-la-sala-radio/

Vă este dor de mirosul de cozonac din casa bunicii, de colindatul cu steaua şi de obiceiurile şi tradiţiile din satul românesc? Lumea plină de farmec a Crăciunului tradiţional, cu datinile şi colindele strămoşeşti, este adusă la Bucureşti prin concertul extraordinar „ÎNCEPEM A COLINDA”, prezentat duminică, 13 decembrie (17.00), la Sala Radio de numeroase ansambluri din întreaga ţară şi de solişti importanţi ai scenei folclorice româneşti.

Un articol de Petre Ivan|9 decembrie 2015

Grație invitaților din toate zonele țării, veți “călători” imaginar în Maramureș, Bucovina, Transilvania, Crișana, dar și în sudul țării, în Oltenia și Muntenia spectatorii prezenţi la eveniment se vor bucura de colindele și datinile Crăciunului așa cum s-au păstrat ele în vatra satului, în fiecare regiune a României.

Devenit o tradiție Radio România, de 25 de ani consecutiv la Sala Radio, în preajma Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului Iisus Hristos, evenimentul îi are ca invitați pe: GHEORGHE TURDA şi Ansamblul „SĂPÂNŢANA”- jud. Maramureş, MARCEL PĂRĂU şi Grupul de colindători din Merghindeal – jud. Sibiu, CĂLIN BRĂTEANU şi Grupul de colindători „BOROAIA”- jud. Suceava, ION DRĂGAN şi Grupul de colindători „GORJANCA” – jud. Gorj, LEONTINA FĂRCAŞ şi  Grupul de colindatori „MUGURI DE TEZAUR”- jud. Alba, Ansamblul „POIENIŢA”- Poiana Stampei – jud. Suceava, Grupul de colindători „SOMEŞENII” – jud. Cluj, Ansamblul „BURNASUL”- jud. Teleorman, Ansamblul „COSĂUL”- Sârbi-Budeşti – jud. Maramureş, Ansamblul „HORA”- jud. Mureş, Ansamblul „JUNII CRIŞULUI” – Dieci – jud. Arad,Ansamblul „RITMURI ZĂRĂNDENE” – Hărţăgani-Băiţa – jud. Hunedoara și ROXANA CROITORU.

Organizat de Radio România, în parteneriat cu Televiziunea Favorit, concertul va fi prezentat de solistul de muzică populară VALENTIN SANFIRA.

Prezenţa acestor formaţii tradiţionale de colindători, de datini şi obiceiuri a avut, încă de la prima ediţie, un impact deosebit asupra publicului, Sala Radio fiind neîncăpătoare pentru cei dornici să retrăiască aceste minunate clipe ale sărbătorilor de iarnă.

Biletele sunt disponibile pe eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: Colinde traditionale  – orchestreradio.ro

22
/04
/21

În martie 2020, CORUL ACADEMIC RADIO, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri de acest gen din România, urma să prezinte un concert aniversar extraordinar: 80 de ani de activitate artistică. Din motive pandemice, evenimentul a fost anulat. Vineri, pe 23 aprilie (de la 19.00), după peste un an de pauză concertistică, ansamblul Radio România revine pe scenă!

22
/04
/21

Opera Națională București propune publicului la sfârșit de săptămână un program cu două spectacole, „Gala Extraordinară de Balet” și „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini - operă în concert, ce vor fi transmise online în serile de sâmbătă și duminică. Eleganța coregrafiilor clasice și farmecul aparte al partiturii celebrului bărbier Figaro sunt propunerile noastre pentru două seri de poveste.

21
/04
/21

Vineri, 23 aprilie 2021, de la ora 19.00, Filarmonica „George Enescu” va transmite, pe canalele online, înregistrarea unui concert condus de Horia Andreescu în luna februarie 2020, cu un program integral Ludwig van Beethoven. Marea pianistă Elisabeth Leonskaja a fost solista invitată să interpreteze, în seria „Beethoven 250“, Concertul nr. 2, în si bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 19 al marelui compozitor german.

19
/04
/21

Care este sensul existenței tale sau care este ikigai-ul tău? Trei artiști îndrăgiți provoacă publicul la o importantă temă de gândire prin concertul-concept „Ikigai. Lebensgrund”, avându-i ca protagoniști pe violonista Rafaela Fernandez Samodaiev, violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu, care vor interpreta lucrări de Franz Schubert. Concertul înregistrat în Sala Oglinzilor a Forumului German Sibiu va fi difuzat duminică, 25 aprilie, de la ora 17:00, pe pagina de Facebook „Florescu-Fernandez & Friends”.

19
/04
/21

După „Iubita mea doarme” și ”Fata cu ochii verzi”, Toulouse Lautrec continuă să lucreze la material nou și revin acum cu o nouă piesă – „Revin in 5 minute”! Pentru acest cântec actorul Victor Rebengiuc a tras vocea de pe intro, iar pentru filmul de fundal trupa a folosit "found footage" cu fete din anii 60 care dansează la bustul gol - inspiraţia şi nebunia tinereţii actualilor noştri bunici.

16
/04
/21

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, ajunge în 2021 la 15 ani de existență. Anul acesta vor fi acordate în premieră burse pentru cursuri de canto, muzica de cameră cu voce fiind una dintre perlele repetoriului muzical clasic. Astfel, elevii și studenții la canto vor avea șansa de a participa la acest program, alături de colegii care studiază un instrument.

16
/04
/21

Anul 2021 stă sub semnul intersectării destinelor unora dintre cei mai importanți compozitori din istoria muzicii. Aniversările și comemorările din acest an realizează o panoplie componistică extraordinară, întinsă pe mai bine de două secole, din baroc până în zilele noastre. Astfel, comemorarea celor 280 de ani de la moartea lui Antonio Vivaldi la Viena, devine punctul de referință al turneului internațional online JAZZT Vivaldi., orașul nașterii lui Vivaldi – Veneția și cel al dispariției sale – Viena, fiind incluse în această incursiune în evoluția creației sale.

16
/04
/21

Spectacolul va fi transmis online duminică, 18 aprilie, începând cu orele 19:00. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 21 aprilie, orele 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 18 aprilie, orele 19:00.