BERLIOZ. „Dumnezeule, nu vei fi doctor sau farmacist ci un mare compozitor, ai geniu!”
https://www.ziarulmetropolis.ro/berlioz-dumnezeule-nu-vei-fi-doctor-sau-farmacist-ci-un-mare-compozitor-ai-geniu/

OAMENII MUZICII Autodidact, inovator, temperamental. Pentru respiraţia sa muzicală, orchestra erau plămânii. Maestru al orchestraţiei şi compoziţiei încă dinainte de a le studia. Genialul Romantismului francez în muzică, Hector Berlioz.

Un articol de Cristina Enescu Aky|5 mai 2021

„Cuvântul `original` este prea slab și convențional pentru a descrie efectul muzicii sale, care e creație pură.” (un critic britanic după concertul susținut de Berlioz la Londra, în 1848, din compozițiile proprii).

Adorat ca compozitor și mai ales dirijor în Anglia, Germania și Rusia, Berlioz nu a primit totuși niciodată în timpul vieții sale recunoașterea pe care și-o dorea în țara natală. Una dintre cele mai mari ironii din istoria muzicii: Franța a fost printre ultimele țări care au recunoscut (postum) geniul celui care astăzi este considerat unul dintre cei mai mari compozitori francezi din toate timpurile.

Cele patru lucrări simfonice ale sale sunt dintre cele mai percutante și expresive ale Romantismului: Simfonia fantastică, Harold en Italie, pseudo-opera (simfonia dramatică) Romeo și Julieta și Grande Symphonie Funèbre Et Triomphale (una dintre primele simfonii compuse pentru o orchestră militară.)

Flamboaiantă și de mare impact este și muzica sa liturgică: Grande Messe Des Morts (Requiem), Te Deum sau cele două lucrări corale maiestuoase, pline de dramatism (La Damnation De Faust și L’enfance Du Christ).

Admirat și uneori nu prea în timpul vieții sale, astăzi muzica lui este apreciată drept unul dintre cele mai rafinate exemple ale Romantismului (deși nu este dintre cele mai ușor de interpretat). A scris muzici cu un puternic efect dramatic și emoțional, reflectând adesea personalitatea sa excentrică. Dacă veți da o șansă lungilor sale linii melodice, veți descoperi bogăție de culori muzicale diverse, o imaginație poetică excepțională.

Abia la 20 de ani a îmbrățișat complet cariera de compozitor, mult mai târziu decât alți iluștri contemporani ai săi precum Chopin, Mendelssohn sau Liszt. În timpul vieții nu a primit recunoașterea pe care o merita și și-o dorea în Franța, în parte și pentru că se înrădăcinase ideea că e un excentric ciudat.

Nu degeaba Hector Berlioz (1803-1869) este creditat drept unul dintre cei mai mari compozitori romantici. Îi datorăm în bună măsură dezvoltarea idealului romantic în muzică, mai multe lucrări impresionante („bijuteria coroanei” sale rămânând Simfonia fantastică) dar și introducerea unor tehnici și modalități de expresie care au schimbat fața orchestrei. A lăsat în urmă simfonii, muzică religioasă și lucrări lirice. Iar faptul că nu a învățat niciodată să cânte ca lumea la niciun instrument, în mod special la pian (instrumentul-rege al orchestrelor la acea vreme) a contribuit, se spune, la viziunea integrativă, de o mare claritate, asupra orchestrei. Odată cu el, aceasta nu a mai fost tributară pianului sau viorii ci a devenit un instrument în sine.

Totodată, el este și arhetipul criticului muzical modern (a publicat ani buni la cunoscutul Journal des Débats). Expertiza sa în tehnica muzicală, capacitatea de analiză și un amestec abil de tact și umor i-au adus respectul publicului și al muzicienilor (deși avea condeiul destul de ascuțit, scriind și lucruri de genul„La Paris, prea adesea muzica se adresează idioților, barbarilor și surzilor”), motiv pentru care articolele sale sunt și astăzi o lectură interesantă.

A avut condei și pentru alte scrieri: Memoriile sale (romanțate, dar totuși o piatră de temelie pentru orice alte biografii ale sale) dar și volumul Les Soirées de l’orchestre/ Serile cu orchestra, o delicioasă colecție de povești din fosa orchestrei unui oraș european anonim (e vorba de 25 de seri în care membrii orchestrei – cu excepția vocii auctoriale a instrumentistului de la tobe –  stau la povești, bârfesc și se plâng de muzica proastă pe care trebuie să o cânte). Al său Tratat de instrumentație a fost o carte de căpătâi pentru mulți compozitori mari de după el.

Era cunoscut pentru franchețea sa de-a dreptul brutală uneori, motiv pentru care nu era chiar „preferatul tuturor”. Nu avea stofă de om al compromisurilor. Era însă un om extrem de responsabil cu munca sa, ba chiar excesiv de critic (și-a distrus mai multe compoziții pe care le-a considerat nevrednice).

Ca și compozitor, deși relativ apreciat în timpul vieții (mai puțin în Franța), nu a reușit niciodată să atingă faima (sau veniturile) la care aspira din compoziție. Și totuși, geniul său avea o inegalabilă creativitate și capacitate de viziune muzicală la scară largă. Deși a fost un compozitor autodidact cu bună vreme înainte de a lua lecții de compoziție, avea un talent uimitor de a exprima emoții prin muzică și de a se juca cu emoțiile și așteptările publicului. O versatilitate expresivă ce era o extensie a personalității sale, cu schimbări uneori tumultoase de stare de spirit

A fost și un dirijor apreciat în toată Europa, și a „pus în scenă” câteva concerte-blockbuster, cum am spune azi: spre exemplu în 1844 a dirijat Simfonia nr. 5° a lui Beethoven cu 1022 de interpreți, și o lucrare a lui Rossini cu 25 de harpe.

A fost pasionat de diferite instrumente… interesante, să spunem, printre care cel mai ciudat era octobass-ul, un instrument atât de mare (cel mai mare cu coarde inventat vreodată, de fapt) încât cel care cânta la el trebuia să se urce pe o scară. Muzicienii nu au acceptat acest instrument, deși Berlioz era atât de încântat că l-ar fi vrut instrument standard în orice orchestră.

„E uimitor că un fond atât de provincial a putut naște un geniu de asemenea anvergură” scria un cercetător al creației lui Berlioz. Geniul lui a apărut cam de nicăieri: nu a studiat muzică în mod temeinic de mic, și a învățat compoziție practic studiind lucrările altor compozitori fără să le și audă interpretate. Când a început să ia lecții cu primul său profesor de compoziție știa deja cum să scrie o lucrare la scară largă pentru orchestră și voci. Avea 20 de ani și studia cu compozitorul Le Sueur de doar 1 an când a compus prima sa capodoperă, Messe solennelle/ Misa solemnă (1824 – despre al cărei destin telenovelic, întrerupt până în 1991, puteți citi mai jos). La acel moment compusese deja 4 lucrări substanțiale printre care o operă. Le-a distrus pe toate, nefiind mulțumit de ele.

Misa a fost percepută drept o lucrare interesantă deși radicală, iar la premieră (unde Berlioz a fost la tobe) publicul a fost în delir. Profesorul său de compoziție l-a îmbrățișat entuziast: „Dumnezeule, nu vei fi nici doctor, nici farmacist, ci un mare compozitor, ai geniu.” După doar a doua prezentare a lucrării, dirijată chiar de compozitor, acesta a decis însă că era o lucrare fără valoare și a ars manuscrisul și toate copiile pe care le-a găsit. Lucrarea nu este defel o schiță neîndemânatică a unui muzician începător, ci o creație uimitoare, matură, a unui compozitor autodidact. Iar Resurrexit-ul e una dintre cele mai puternice și expresive redări muzicale ale Învierii din toată muzica clasică.

Messe solennelle Scrisă pe când avea 20 de ani, a fost unul dintre cele mai răsunătoare debuturi ale unui tânăr compozitor. La scurt timp, însă, nemulțumit, Berlioz a ars manuscrisul și toate copiile pe care le deținea, iar lucrarea a rămas pierdută timp de 167 de ani. În 1991, organistul Frans Moors a găsit în galeria orgii din biserica St. Carolus-Borromeus din Antwerp o copie a acestei prime mari lucrări a lui Berlioz, semnată de el însuși, pe care o dăruise unui prieten violonist.

Mulți compozitori au fost și maeștri ai cel puțin unui instrument. Nu și Hector, care studiase chitara și flautul dar nu a reușit niciodată să cânte chiar bine la vreun instrument. Unii spun că tocmai asta l-a ajutat să exceleze în compoziție, dându-i o perspectivă complexă și integrativă a orchestrei.

În vremea lui, opiul era un „sport” practicat și acceptat în societate, ba chiar era recomandat de medici. Opiul i-a intermediat inspirația pentru Simfonia fantastică, ce are la bază povestea unui artist îndrăgostit, consumat de o pasiune autodistructivă, care încearcă să se otrăvească cu opiu și ajunge să sufere de halucinații.

*

Tatăl s-a ocupat de educația lui Hector, și l-a lăsat să învețe să cânte la flaut și chitară dar nu și la pian, ca nu cumva să devină prea pasionat și să-și „rateze cariera” – trebuia să devină medic, asemenea tatălui său. A fost trimis așadar la Paris să studieze medicina. Doar că Hector chiulea de la lecțiile de anatomie pentru a studia în biblioteca Conservatorului încă dinainte de a studia acolo. Între rafturile bibliotecii și spectacolele de la operă, Berlioz s-a îndrăgostit de compoziție și a și devenit compozitor, practic. Necaz mare în familie, părinții nu l-au mai susținut financiar.

A devenit student al Conservatorului parizian, însă acolo i s-a tot spus că nu se mai poate scrie nimic cu adevărat nou în muzică, pentru că marile capodopere fuseseră deja compuse. Berlioz avea însă alte planuri…

Caricatură a lui Berlioz (1846)

Saint-Saëns avea să îl descrie mai târziu drept „un paradox cu formă umană”. Era celebru pentru „fermitatea opiniilor sale” – sau, mai limpede, pentru căpoșenie. A râvnit ardent celebrul Prix de Rome, pentru prestigiul pe care i l-ar fi adus dar și pentru că ar fi dovedit familiei sale că făcuse alegerea cea bună. Desigur că nici premiul în bani nu era de neglijat (3.000 de franci anual, timp de 5 ani). După a 5-a încercare a și câștigat acest premiu celebru. A fost mulțumit? Nu complet, pentru că premiul venea cu o bursă la Roma, iar el nu avea niciun chef să părăsească Parisul, motiv pentru care odată ajuns în capitala Italiei l-a luat depresia, iar apoi s-a întors la Paris înaintea terminării bursei.

A căutat toată viața recunoașterea din partea contemporanilor săi, dar atunci când ea a venit în sfârșit, nu a fost suficient. Când i s-a decernat Legiunea de Onoare, în 1864, ar fi replicat: „La naiba cu asta! Dați-mi banii!”

La momentul când a câștigat Prix de Rome și bursa de studiu la Roma, Hector era logodit. În timpul șederii lui la Roma, iubita și-a găsit un alt amant, mai bogat și mai bătrân. Când Berlioz a auzit despre asta, s-a hotărât să îi împuște atât pe cei doi cât și pe mama fetei („vinovată” de a îi fi dat vestea cea proastă), după care avea să se sinucidă. A și plecat de la Roma spre Paris, dar pe drum s-a răzgândit, din fericire.

A vrut neapărat ca premiera Damnation de Faust să aibă loc cu mare pompă, deci a făcut tot posibilul și a închiriat Opera Comică din Paris, ocupându-se el însuși de tot, de la prima repetiție până la seara premierei.

A fost căsătorit cu actrița Harriet Smithson (care i-a inspirat Simfonia și Romeo și Julieta; au avut o relație extrem de pasională, începută din partea lui cu o adorație atât de frenetică încât ea l-a crezut inițial nebun , încheiată însă după ce s-a dovedit că din partea ei fusese mai degrabă un interes financiar). Marea sa iubire romantică etern neîmplinită a fost însă Estelle Fournier, cea care i-a devenit obiect de adorație acestui om mai degrabă nereligios (despre catolicism scria, nu fără umor: „această șarmantă religie (atât de atrăgătoare de când a încetat să mai ardă oamenii pe rug) a fost timp de șapte ani întregi bucuria vieții mele”). A cunoscut-o pe când ea avea 12 ani, iar în următorii 50 de ani a continuat să o venereze cu o iubire ce a inspirat multe din compozițiile sale.

La fel ca alți compozitori romantici, Berlioz și-a găsit adesea inspirația în literatură. A avut o mare pasiune pentru operele lui Shakespeare și Goethe, din care s-au inspirat unele dintre cele mai populare pasaje muzicale și personaje ale sale.

Berlioz a murit pe 8 martie 1869. După care a început să devină mai celebru decât oricând în timpul vieții….

Simfonia fantastică (1830) i-a câștigat lui Berlioz reputația unuia dintre cei mai progresiști compozitori ai vremii. Sunt multe elemente remarcabile aici: este unul dintre primele exemple de muzică programatică, aproape autobiografică are o extindere orchestrală impresionantă (mult mai mare decât era obiceiul în secolul 19), și include o inovație, anume folosirea ideii fixe (o temă recurentă, aproape obsesivă).

Lucrarea s-a născut în urma unei pasiuni fulgerătoare: Berlioz a văzut la Teatrul Odeon din Paris un spectacol de la Londra cu Hamlet. Nu știa o boabă de engleză, însă reprezentația a avut un efect copleșitor asupra lui: s-a îndrăgostit nebunește de actrița Harriet Smithson (care avea să îi devină apoi prima soție). I-a scris repetat, dar nu a putut să o întâlnească. A început să scrie această simfonie despre un artist care face o pasiune mistuitoare pentru o femeie ce întruchipează idealul său absolut. Se otrăvește cu opiu și, înainte de a muri, are halucinații teribile.

Simfonia a avut premiera în 1830. Doi ani mai târziu, Berlioz a reușit să o aducă pe Harriet la o reprezentație. Un an mai târziu, fără a vorbi prea bine limba celuilalt, compozitorul și actrița se căsătoreau.

 

Roméo et Juliette (1839) este, alături de Simfonia fantastică, una dintre marile sale capodopere. Subiectul îl inspirase încă de cu ani în urmă când călătorise în Italia, dar a decis să compună această lucrare după un spectacol cu piesa shakespeariană, în care juca cea care avea să-i devină prima soție, Harriet Smithson (aceeași care i-a fost muză și pentru Simfonia). A putut să înceapă lucrul grație sponsorizării generoase, de 20.000 franci, din partea lui Paganini – acesta ascultase Harold en Italie la Conservatorul din Paris, după care ar fi îngenuncheat în fața lui Berlioz numindu-l „moștenitorul lui Beethoven”. Paganini a murit la scurt timp, neauzind versiunea finală această lucrare impresionantă, căreia (datorită sponsorizării) Berlioz a putut să i se dedice complet pentru o vreme, fără a fi distras de îndatoririle de critic. Spre sfârșitul vieții, Berlioz avea să scrie că creația sa preferată este Adagio-ul din această lucrare.

Le Troyens (1856-1858) O grand opera compusă pe un libret scris tot de Berlioz după Eneida lui Virgiliu. Astăzi este considerată una dintre cele mai importante opere din repertoriul internațional. Însuși Berlioz cel atât de critic față de propriile compoziții scria despre ea: „Sunt sigur că am scris o lucrare măreață, mai mare și mai nobilă decât orice am scris până acum. (…) Principalul merit al său este, cred, veridicitatea expresiei.”

Este povestea legendarului cal troian, pe care grecii l-au lăsat locuitorilor Troiei după mulți ani de război. Cassandra, preoteasa lui Apollo, îi avertizează de un mare pericol după ce vise profetice îi indică ceva necurat cu acest „dar” al grecilor. Evident, totul se dovedește a fi un plan de ambuscadă, iar grecii intră astfel în Troia și o cuceresc.

Te Deum

Requiem 

Béatrice Et Bénédict (1862) Această ultimă capodoperă a sa a fost bine primită, dar Berlioz era deja iremediabil frustrat pentru lipsa de recunoaștere la scară largă a muzicii sale, mai ales în Franța. Lucrarea este însă o operă comică, cu un libret scris tot de compozitor bazat pe un fir narativ din Mult zgomot pentru nimic a lui Shakespeare. „Ascultând veselia exuberantă a acestei muzici, doar trecător atinsă de tristețe, nu ai ghici niciodată că compozitorul ei era suferind când a scris-o și își dorea moartea” scria biograful David Cairns. Nu face parte din repertoriul de operă frecvent montat, dar din 2000 încoace a cunoscut mai multe montări în Europa și SUA.

Les Nuits d’été  Un ciclu de cântece ignorat mulți ani după moartea sa, dar devenit în secolul XX una dintre cele mai iubite creații ale lui Berlioz.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).

31
/05
/21

Filarmonica „George Enescu” anunță că luni, 31 mai, de la ora 12.00, se vor pune în vânzare biletele pentru concertul simfonic cu public de joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie are la bază un concept unitar, fiind alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de Jean-Baptiste Lully pentru piesa "Burghezul gentilom" de Molière și din Suita "Burghezul gentilom" de Richard Strauss.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?