Comedia „Confort Nordic” „tratează” frica de zbor, din 17 noiembrie, în cinema-uri selecționate din țară
https://www.ziarulmetropolis.ro/comedia-confort-nordic-trateaza-frica-de-zbor-din-17-noiembrie-in-cinema-uri-selectionate-din-tara/

Transilvania Film anunţă intrarea în cinematografele din toată ţara a comediei Confort Nordic (Northern Comfort, 2022), prima producţie de limba engleză a regizorului islandez Hafsteinn Gunnar Sigurdsson, cu celebrul actor britanic Timothy Spall în rolul principal.

Un articol de Petre Ivan|16 noiembrie 2023

Filmată în Anglia, Franța și Islanda, comedia despre frica de zbor este o cursă contra cronometru prin aer și printre nămeți, o aventură improbabilă în care anxietatea e contagioasă, iar paranoia pândește de după colț.

Filmul intră în cinematografe începând cu vineri, 17 noiembrie.

O dezvoltatoare imobiliară, un cuplu de influenceri și un veteran din forțele speciale devenit scriitor celebru e pe cale să finalizeze un curs costisitor care promite să le facă uitată teama de zbor. Ultimul pas al programului presupune o cursă în care trebuie să dea piept cu propria fobie și să o depășească. Însă zborul nu decurge deloc conform planului. Pierduţi într-un ținut îndepărtat, înfriguraţi şi complet îngoziți de experienţă, pasagerii trebuie să se ajute reciproc să-şi înfrunte fobia o dată pentru totdeauna

Din distribuție se remarcă absolut toți actorii pentru că avem de-a face cu nume de excepție cum ar fi Timothy Spall (unul dintre actorii preferați ai regizorului Mike Leigh, protagonist în  Secrets and Lies sau All or Nothing și laureat la Cannes cu un premiu de interpretare pentru Mr Turner, dar familiar publicului larg grație personajului Peter Pettigrew din seria Harry Potter), Lydia Leonard, actriță engleză de teatru și film (The CrownTen Percent), Sverrir Gudnason, cunoscut cinefililor pentru rolurile din Ali(e)nare (2021) și Original (2010), sau Björn Hlynur Haraldsson, cunoscut din comedia polițistă Cop Secret.

Confort Nordic a deschis ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania în Piața Unirii din Cluj. La eveniment a participat și actorul Timothy Spall: „Într-o epocă presărată din plin cu paranoia și anxietate, o comedie precum Confort Nordic abordează teme profunde, într-un mod amuzant”, a spus Spall despre filmul pe care l-a văzut, în premieră, la Gala de deschidere TIFF, alături de regizor și de cei 3000 de spectatori prezenți. „Rolul meu ca actor este să servesc personajul. Dacă o fac cât mai bine, rolul mă va servi la rândul lui, pentru tot ce va aduce în cariera mea.”

Hafsteinn Gunnar Sigurdsson este un regizor islandez. Primele sale filme, La răscruce (2012) și Parisul Nordului (2015), au fost apreciate internațional, iar în 2017 Copacul vrajbei noastre, o comedie neagră despre lupta pentru teritoriu dintr-o suburbie burgheză islandeză, a fost lansată la festivalul de la Veneția.

 Programul proiecțiilor Confort Nordic va fi disponibil pe site

Mai multe detalii despre filmele distribuite de TRANSILVANIA FILM:

Facebook | Instagram

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.