Compania Passe-Partout Dan Puric, „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”. Sincer şi curat
https://www.ziarulmetropolis.ro/compania-passe-partout-dan-puric-minunea-unui-copil-spectacol-de-craciun-sincer-si-curat/

Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare creştină, am văzut cel mai frumos sincer şi curat spectacol de Crăciun adresat copiilor şi părinţilor, la ARCUB, sala Gabroveni, pus în scenă sub umbrela Companiei Passe-Partout Dan Puric, „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, în regia Alexandrei Neacşu, într-o sală plină cu pitici, mămici, bunici, tătici.

Un articol de Monica Andrei|23 decembrie 2015

De-a lungul timpului am văzut spectacole pentru copii și am plecat dezamăgită din sală, din cauza zgomotului, unde, şcolarii alergau și țipau prin sala de spectacol, profesoarele erau la cafea în foaier, iar actorii în lumea lor pe scenă, făceau și ei ceva acolo. Copilul face parte din categoria publicului capricios și sensibil. Actorul trebuie să joace la superlativ pe scenă, pentru ca în sală, copilul să stea în fotoliu, să privească până la capăt spectacolul.

„Minunea unui copil – spectacol de Crăciun” e altfel.

Ştefan are patru ani şi venise cu mămica şi fratele lui de doi ani la teatru. A stat lângă mine. În timpul spectacolului l-am urmărit, dacă se fâţâie pe scaun sau se plictiseşte, și mare mi-a fost uimirea să constat cât de atent era, iar la final mi-a spus sincer că i-a plăcut tot.

DSC_0401Am văzut un spectacol de o oră, cu lumina stinsă în sală, unde copii între 4 – 12 ani, ținuți departe de gadget-uri și de mall-uri, n-au zbierat, au râs atunci când trebuia, ca niște adulți bine educați. Copii au nevoie de atenţie, de afecţiune, de răspunsul adulților la întrebările lor, mai cu seamă la cele nespuse, iar prin mesajul unui spectacol de teatru pot afla enorm despre lume, viață, rituri și rosturi.

Dan Puric, proiectul său, despre care spunea că dorește să realizeze spectacole despre un “teatru creștin, care nu are legătură cu teatrul religios”, merită toată stima. Inițiativa sa e demnă de laudă, pentru că a făcut posibilă prezentarea unor valori culturale și morale, oferind un adevărat cadou spiritual celor mici și însoțitorilor lor, despre marea sărbătoare creștină. Actorii Adi Rădulescu, Alexandra Neacșu, Alexandru Iordache, Andreea Ghiţă, Nicu Banea, Rareș Zimbran, Sebastian Ghiță au dat viață poveștii pe scenă, iar Constatin Dinulescu l-a interpretat pe Moș Crăciun, un bătrân trecut prin viață care a fost de față în seara nașterii lui Iisus.

„Copiii noștri au nevoie de o salvare a nevoii lor de frumos și gingășie sufletească. Nu putem schimba lumea, dar o putem crește să devină puternică interior, să răsufle ușurată că mai poate crede în povești, că se mai pot întâmpla minuni. În noi <<cei mari>> stă puterea de a aduce minunile aproape de ei, și asta doar prin propria noastră rezistență de a crede în ele. Despre aceste lucruri vorbește spectacolul <<Minunea unui copil>>, trecând surprinzător de la joacă la dans, de la balet la step, de la cuvinte la imagini și, peste toate, multă imaginație!” a declarat Alexandra Neacșu, care a scris scenariul și a semnat regia spectacolului.

08
/05
/24

Echipa Asociației „Albert și zâmbete” este încântată să anunțe „Galeria terapiilor, ediția a treia”, un eveniment unic și inovator dedicat conectării, cunoașterii și inspirației, din credința în șansa copiilor cu nevoi speciale.

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

30
/04
/24

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.