Comportament scandalos la proiecţiile filmului „Cincizeci de umbre ale lui Grey”
https://www.ziarulmetropolis.ro/comportament-scandalos-la-proiectiile-filmului-cincizeci-de-umbre-ale-lui-grey/

Mai multe proiecţii ale filmului „Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey”, care au avut loc recent în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, au fost marcate de o serie de comportamente scandaloase ale spectatorilor.

Un articol de Petre Ivan|20 februarie 2015

La Glasgow, în Scoţia, trei femei au fost arestate după ce au agresat un bărbat în timpul unei proiecţii a filmului „Cincizeci de umbre ale lui Grey„, pe 14 februarie. Potrivit presei britanice, bărbatul le-a cerut celor trei femei să păstreze liniştea în timpul filmului.

Ca răspuns, cele trei femei l-au agresat fizic. Au existat câteva articole în presă care spun că bărbatul – al cărui nume nu a fost dat publicităţii – a fost lovit şi cu o sticlă, însă reprezentanţii cinematografului au negat această informaţie, potrivit revistei Vanity Fair.

Cele trei femei au fost escortate în afara cinematografului de poliţiştii scoţieni şi au fost puse sub acuzare pentru tulburarea ordinii publice, informează contactmusic.com.

Se pare că femeile arestate nu reprezintă singurul exemplu de comportament nepotrivit adoptat de unii dintre spectatorii din acelaşi cinematograf. Un alt martor, citat de The Telegraph, afirmă că mai multor femei li s-a făcut rău în holul cinematografului.

„Acolo erau mai multe femei incredibil de bete, care vomitau pe hol şi pe coridoare. S-au primit şi câteva plângeri, în urma unei alte proiecţii, în acelaşi cinematograf, din cauza unor spectatori beţi şi gălăgioşi”, a spus acelaşi martor.

Pe de altă parte, în statul american Florida, mai mulţi adolescenţi, în număr de peste 100, au jefuit un mall după ce reprezentanţii unui cinematograf le-au interzis accesul în sală. Potrivit publicaţiei Kansas Star, adolescenţii nu au avut voie să intre la acel film întrucât pelicula a primit clasificarea „R”, care impune ca orice spectator sub 17 ani să fie însoţit în sală de un adult.

„Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey”, considerat „cel mai provocator film al ultimului deceniu” de presa americană, a fost interzis în China şi în alte ţări, chiar dacă scenele de sex care se regăsesc în cartea omonimă, scrisă de autoarea E.L. James, sunt „mai blânde” în adaptarea cinematografică.

Foto: Comportament scandalos, Cincizeci de umbre ale lui Grey – cinemagia

12
/11
/13

Filmul Stalingrad 3D, primul lungmetraj rusesc produs cu tehnologia Imax 3D, a obţinut cele mai mari încasări înregistrate vreodată în Rusia în weekendul premierei, respectiv cele mai mari încasări din China reuşite de un film străin care nu a fost produs la Hollywood.

11
/11
/13

Regizorul Andrei Gruzsniczki și actorii Ofelia Popii, Sorin Leoveanu și Florin Piersic Jr. vor lua parte la proiecția în premieră mondială a filmului „Quod Erat Demonstrandum” azi, la Festivalul Internațional de Film de la Roma (8 – 17 noiembrie).

11
/11
/13

Timp de trei zile, între 14 și 16 noiembrie, la Sala Union („Paul Călinescu”) a Cinematecii Române, vor putea fi vizionate cele mai interesante și expresive scurtmetraje și mediu metraje ale studenților și absolvenților școlilor de film din București (promoțiile 2012, 2013).

11
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Inspirat din nuvela cu acelaşi titlu a lui Mircea Eliade şi promovat ca primul horror românesc, „Domnişoara Christina”, în regia lui Alexandru Maftei, este un film de o platitudine regretabilă, care nu doar că nu produce fiorii scontaţi, dar frizează uneori şi ridicolul.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.