Concert de Gală: „I love PUCCINI”
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-de-gala-i-love-puccini/

Fundaţia Calea Victoriei vă invită în 13 mai, ora 19:00, la Concertul de Gală „I love PUCCINI”, care va avea loc în eleganta Sală Mare a Teatrului Naţional Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|7 martie 2019

Talentatul dirijor Tiberiu Soare și Symphactory Orchestra vor avea invitați doi soliști de operă excepționali – soprana Diana Țugui și tenorul Florin Guzgă.

Publicul de toate vârstele este invitat să se bucure de spectaculoase arii și duete create de Giacomo Puccini, ultimul mare compozitor de operă italian, care ne-a oferit capodopere muzicale de o mare frumusețe, sensibilitate și originalitate: Boema, Tosca, Madama Butterfly, Turandot.

Puccini poate fi considerat un fel de cheie de boltă a scriiturii de operă italiene, aşa cum Bach este cheia de boltă şi închizătorul a ceea ce a însemnat barocul muzical.”, afirmă dirijorul Tiberiu Soare în cartea sa dedicată operei. Pe 13 mai, vă invităm să gustați din frumusețea muzicii acestui compozitor remarcabil.

La finalul concertului, publicul va avea ocazia să se întâlnească în foaier cu dirijorul şi cu cei doi solişti, pentru a face fotografii şi a împărtăşi impresii despre concert. De asemenea, Tiberiu Soare va acorda autografe pe cărțile sale: „Pentru ce mergem la Operăși „Nouă poveşti muzicale”.

Concertul de Gală „I Love PUCCINI” este al patrulea eveniment din seria „I Love Classics”, serie lansată de Fundația Calea Victoriei și dedicată marilor compozitori de muzică clasică și de operă. Primele trei ediții i-au prezentat pe W. A. Mozart, G. Verdi și P. I. Ceaikovski.

Biletele la Concertul de Gală „I love PUCCINI” pot fi cumpărate numai prin reţeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online.

Categorii de bilete: Categoria I – 150 ron, Categoria II – 125 ron, Categoria III – 95 ron

Evenimentul este organizat cu sprijinul: Casei de avocatură Bondoc și Asociații SCA și al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, România Liberă, Forbes România, Forbes Life, Unica, Psychologies, Cinemagia, Agerpres, Zile și Nopți, Bookhub, Ziarul Metropolis.

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale și interactive. De peste 10 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.

11
/08
/23

Copilăria și basmul sunt elemente către care ne întoarcem inevitabil, de fiecare dată când simțim nevoia de joc și aventură. Bucium este formația care ne încurajează să aruncăm o privire de ansamblu în imaginația pe care o aveam când eram mici, nelăsând acea stare, pe care adesea o trecem cu vederea în viețile noastre agitate, să dispară. De aceea, în spiritul unei stări de suflet ușoare și a unei dorințe arzătoare de aventură muzicală, seria „Light Sessions” le predă ștafeta celor de la Bucium pe 16 august.

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.