Concert de jazz la teatru: Emil Bîzgă Jazz Orchestra
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-de-jazz-la-teatru-emil-bizga-jazz-orchestra/

Considerat unul dintre cei mai buni trompetişti români, Emil Bîzgă s-a născut pe 23 iunie 1971, la Iaşi, într-o familie de muzicieni. Şi-a desăvârşit studiile muzicale în Bucureşti, la Conservator, locul în care a descoperit şi pasiunea pentru jazz. Cu un master în trompetă clasică la Malmo, Suedia şi trompetă de jazz la Hanovra, Germania şi Universitatea […]

Un articol de Andrada Văsii|18 februarie 2013

Considerat unul dintre cei mai buni trompetişti români, Emil Bîzgă s-a născut pe 23 iunie 1971, la Iaşi, într-o familie de muzicieni. Şi-a desăvârşit studiile muzicale în Bucureşti, la Conservator, locul în care a descoperit şi pasiunea pentru jazz.

Cu un master în trompetă clasică la Malmo, Suedia şi trompetă de jazz la Hanovra, Germania şi Universitatea Rutgers din New Jersey, Emil Bîzgă a colaborat îndeaproape cu artişti de renume precum Hakan Hardenberger şi Wynton Marsalis, care i-au definitivat stilul şi tehnica muzicală şi i-au incitat curiozitatea de a îmbina diverse categorii muzicale – muzica clasică, jazzul sau folclorul balcanic -, reuşind să aducă un element de noutate în arena muzicală internaţională.

Stilul muzical al lui Emil Bîzgă se caracterizează printr-un amalgam de experienţe diverse alături de orchestre de muzică clasică sau de jazz, o mixtură de sunete contrastante, inedite pentru jazzul modern.

Cariera lui Emil Bîzgă cuprinde numeroase concerte solo, cele alături de Orchestra Niedersachen Jazz, Bucharest Radio Big Band şi Opera din Hanovra şi apariţii în cadrul numeroaselor festivaluri din ţară sau din străinătate, precum Festivalul de Jazz Richard Oschanitzky (Iaşi, România), Festivalul de Jazz Patras (Grecia), ZeitTon Festival (Viena, Austria), Festivalul Miles Davis (Cracovia, Polonia) sau Festivalul de Jazz de la Montreux (Elveţia). Renumitul trompetist a urcat pe aceeaşi scenă cu nume mari ale jazzului internaţional, Ray Charles şi Jimmy Cobb, iar în St. Petersburg a avut ocazia să încânte publicul prin colaborarea cu Vladimir Cosma, unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică de film.

Bogata experienţă muzicală şi capacitatea de a se dedica muzicii, i-au conferit lui Emil Bîzgă o amprentă muzicală unică, recunoscută la nivel internaţional.

 

„Emil Bîzgă este unul dintre cei mai originali şi dinamici trompetişti care au apărut pe scena jazz-ului în ultimele decenii. Îmbinarea dintre muzica populară românească cu jazz-ul este irezistibilă. Cred că Emil este pe cale să se transforme într-un star al muzicii jazz, care în mod categoric va influenţa generaţiile viitoare de trompetişti.”

 Jack Kleinsinger – Highlights in Jazz

 

EBJO va aduce pe scena Teatrului Odeon muzica jazz-ului clasic din perioada swing, reprezentată de mari compozitori şi lideri de band: Count Basie, Duke Ellington, Gil Evans, Thad Jones, etc.

Invitatul special al serii este marele pianist, compozitor, aranjor, profesor de jazz Mircea Tiberian.

 

Durata concertului 1h

 

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

18
/08
/22

Volumul „Născut în URSS” de Vasile Ernu, publicat la Polirom în cinci ediții, a apărut în limba japoneză, la Gunzosha Publishing Co (traducere de Seiko Takesono). La aceeași editură, se află în pregătire și volumul „Sălbaticii copii dingo” (Polirom, 2021, două ediții).

18
/08
/22

Era anul 1998, la Costinești, când regizorul Cornel Todea, inițiatorul programului, definea Gala Tânărului Actor HOP ca „teritoriul oferit paradoxului de a te putea afirma pe tine prin și alături de ceilalți”, ca „teritoriul oferit îndrăznelii de a fi tu însuți”, „curajului de a experimenta”.