Concert dedicat FRANCOFONIEI, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-dedicat-francofoniei-la-sala-radio/

Miercuri, 18 noiembrie (19.00), Orchestra de Cameră Radio vă invită la un concert dedicat FRANCOFONIEI, eveniment ce se va derula chiar în prima zi a Târgului Gaudeamus Radio România – ediţia a XXII-a, în contextul în care invitat de onoare al târgului în 2015 este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2015

Devenit un reper al peisajului cultural românesc, iniţiat şi organizat de Centrul Cultural Media al Radio România, târgul de carte va avea loc în perioada 18-22 noiembrie 2015, în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo.

Concertul de la Sala Radio se va bucura de prezenţa la pupitrul dirijoral a muzicianului francez OLIVIER ROBE, care și-a urmat studiile muzicale la Conservatorul Superior din Paris şi la Essen, în Germania. Acesta a asigurat conducerea muzicală a unor ansambluri ca: orchestrele de cameră din Berlin, Amsterdam, orchestrele simfonice din Vaasa, Nurnberg, Dubrovnik, Kuopio, Moscova, Orchestra Giovanile Italiana etc.

Printre proiectele viitoare ale dirijorului se numără colaborările cu Opera Naţională Română şi Filarmonica „Moldova” din Iaşi, Vaasa City Orchestra şi Kuopio Symphony Ochestra.

Invitată specială a serii este şi violonista de origine română CLARA CERNAT. Alături de pianistul şi compozitorul Thierry Huillet – partener de viață și de scenă – artista a susţinut concerte în Franţa, Spania, Anglia, Germania ş.a.

În concertul de la Sala Radio, veţi asculta celebra baladă semnată de CIPRIAN PORUMBESCU – într-un nou aranjament pentru vioară şi orchestră ce îi aparține lui Thierry Huillet. Balada pentru vioară şi orchestră este una dintre puținele compoziții românești din sec. XIX care se bucură de o mare popularitate în lumea muzicală, fiind una dintre cele mai emoționante partituri compuse vreodată de un compozitor român. Repertoriul serii va cuprinde de asemenea și o partitură semnată de THIERRY HUILLET – Preludio pentru orchestră, o compoziție a lui RAVEL (celebrul autor al “Bolero”-ului) – Tzigane, rapsodie de concert pentru vioară şi orchestră și Simfonia nr. 6 în do major, creație a lui SCHUBERT.

Olivier Robe m

Dirijorul Olivier Robe

Clara Cernat și Thierry Huillet au fost aplaudați în ultimele stagiuni pe scene de concert prestigioase, ca Théâtre de la Monnaie – Bruxelles, National Center for Performing Arts – Beijing, Auditorio et Palau de la Musica – Barcelona, Teatro Coliseo și Teatro Gran Rex – Buenos-Aires, Sala Pablo Casals – Tokyo, Salle Gaveau și Théâtre du Chatelet – Paris ș.a. Laureați ai unor premii internaționale – cum ar fi premiul I la Concursul Internațional de Pian din Cleveland, SUA, pentru Thierry Huillet și premiul I la Concursul Internațional J. S. Bach (Paris) pentru Clara Cernat, cei doi artiști au fost apreciați și în festivaluri internaționale, ca Festivalul Suona Francese – Italia sau Festivalul Enescu – România.

Clara Cernat şi Thierry Huillet sunt profesori la Conservatorul Naţional Regional din Toulouse – Franţa și sunt invitați să susțină cursuri de măiestrie și să facă parte din juriul concursurilor de profil. Împreună desfăşoară o intensă activitate artistică, prezentând recitaluri în importante centre culturale, evenimente în care acordă o atenţie deosebită promovării partiturilor româneşti.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

15
/01
/15

Grupul american Fleetwood Mac ocupă primul loc în topul artiştilor cu cele mai scumpe bilete la concertele pe care le-a susţinut în 2014, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes.

13
/01
/15

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio.

12
/01
/15

Pianista română Alina Azario este câştigătoarea "discului de muzică clasică al anului 2014 în România", după ce a reuşit să strângă cele mai multe voturi în cadrul campaniei derulată pe site-ul romania-muzical.ro. Discul, apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records, cuprinde lucrări semnate de compozitorii Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.

07
/01
/15

„La traviata” a fost o curtezană fermecătoare, care a existat cu adevărat. Rossini a scris o operă în doar două săptămâni. Fără muzica lui Wagner n-ar fi existat „Stăpânul Inelelor”... Sunt doar câteva amănunte fascinante din culisele Operei.

06
/01
/15

Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.