Concert: Thy Veils lansează o nouă piesă în noaptea de Anul Nou
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-thy-veils-lanseaza-o-noua-piesa-in-noaptea-de-anul-nou/

O serie de evenimente importante au loc pe scena muzicii electronice luna aceasta. Ansamblul de artă sincretică Thy Veils a lansat, înainte de Crăciun, cea mai nouă piesă, Neoradiant, în versiunea ei de studio. Aceasta face parte din albumul cu acelaşi nume care este încă în lucru şi care devine public, piesă cu piesă, pe măsură ce acestea sunt realizate. În egală măsură, albumul va fi soundtrack-ul filmului omonim, aflat în producţie. 

Un articol de Petre Ivan|21 decembrie 2018

Piesa Neoradiant, care poate fi ascultată pe Bandcamp, îi are pe Alira Mun la voce, Daniel Dorobanțu electronică / producție și Attila Lukinich mixaj și master.

Trupa Thy Veils va încheia 2018 (care a fost unul foarte activ: 4 spectacole, 4 single-uri lansate, filmări în 4 țări), cu un concert care va începe în noaptea de 31 decembrie 2018, în clubul Escape Venue din Timișoara. Pe lângă muzică vor fi prezentate și cele mai recente segmente de video art din filmul Neoradiant.

Ansamblul de artă sincretică Thy Veils e un nume rezonant pentru stilurile ambient, neoclasic, electronic şi world-fusion, atât în contextul artistic românesc, cât și în cel  internațional. Localizată la Timișoara, aceasta e singura trupă din România invitată la Festivalul Sziget (Budapesta, Ungaria) timp de trei ani consecutiv, în perioada 2014 – 2016.

Consacrați ca o voce coerentă pe piața muzicală, artiștii care formează Thy Veils și-au dovedit competențele în cele mai diverse situații, ofertând o paletă largă de public. Au cântat la Tbilisi (Georgia), într-un spațiu dedicat practicanților de yoga, în Berlin au performat într-un studio cultural, au apărut în fața publicului în Cetatea Oradea, iar cu un an înainte au cântat la Gărâna Jazz Festival.

În acest context, evenimentul de Anul Nou este dedicat muzicii și artelor vizuale electronice. Astfel, Thy Veils va deschide seara de Revelion la Escape Venue, și va fi  urmată, peste noapte, de DJ-i și producători de drum&bass și alte stiluri de muzică electronică underground.

Ansamblul Thy Veils se concentrează în prezent pe un proiect îndrăzneț, atât pentru peisajul muzical românesc cât și pentru cinematografia autohtonă. E vorba de producția filmului Neoradiant, un lungmetraj independent de science fiction. ”Neoradiant este numele pasului următor în odiseea formației. O nouă și vastă dimensiune, dar în același limbaj artistic pe care Thy Veils îl rafinează din 1996”, arată Daniel Dorobanțu, fondatorul formației.

Alături de membrii Thy Veils, la film vor lucra colaboratorii lor consacrați (de la muzicieni la designeri), actori din Timișoara și creativi din industria internațională. Noua direcție nu îi va surprinde pe admiratorii trupei timișorene. Pionieri ai muzicii ambientale, Thy Veils sunt recunoscuți pentru proiecțiile de artă video și cine-concertele spectaculoase care transportă audiența prin alte lumi. Videoclipurile semnate de Daniel Dorobanțu poartă amprenta celor mai actuale tehnici de producție. Ele anunță bogăția vizuală și tematică a filmului aflat deja în pre-producție.

Cât privește subiectul filmului, acesta rămâne, momentan, învaluit în mister. Cu siguranță va atinge constantele preocupări Thy Veils (mirarea față de Cosmos, straturile adânci ale realității) dar și teme noi, aflate la granița cunoașterii contemporane. Creatorul și producătorul Daniel Dorobanțu mizează pe potențialul vizionar al poveștii și pe montajul imaginativ.

”În perioada următoare, în paralel cu producția filmului, vor fi lansate capitole complementare. Acestea vor lua înfațișări diverse (piese noi, videoclipuri, ilustrații, povestiri, spectacole concept), dar vor face parte din același univers Neoradiant”, a mai spus Daniel Dorobanțu.

Publicul este invitat să urmărească producția acestui nou univers pe noua pagină dedicată acestuia alături de canalele de social media ale formației.

Foto:  Thy Veils – facebook

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.

22
/11
/22

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.