Concertul Pink Martini de pe 1 decembrie este sold out
https://www.ziarulmetropolis.ro/concertul-pink-martini-de-pe-1-decembrie-este-sold-out/

Bilete pentru reprezentaţia din 2 decembrie mai sunt disponibile în reţeaua Eventim.

Un articol de Liliana Matei|28 noiembrie 2018

Pink Martini revin la București pe 1 și 2 decembrie, la Sala Palatului, cu un concert ce aduce, în premieră pentru România, colecția de cântece de iarnă pe care trupa le-a cules din întreaga lume. De la colinde ucrainiene, franțuzești, italiene, la cântece de iarnă din Israel, Scoția sau Germania și cântece chinezești de anul nou, ori celebrul White Christmas cântat în limba japoneză, toate vor răsuna pe scena Sălii Palatului, într-o splendoare muzicală, marca Events (www.events.ro).

Trupa a luat naștere în Portland, Oregon, orașul natal al lui Thomas Lauderdale, liderul Pink Martini, în 1994, cu dorința de a face muzică și nu zgomot. De atunci au trecut mai bine de douăzeci de ani, iar mica orchestra de 12 artiști își cântă atât melodiile proprii cât și reinterpretări ale unor piese celebre ce garantat vor face spectatorii să își aducă la concert pantofii de dans.

La aventura muzicală în jurul lumii spectatorii vor avea ocazia să le vadă alături Pink Martini pe invitatele speciale Nicoleta Nucă (1 decembrie) și Loredana (2 decembrie).

Ambele spectacole vor începe la ora 20:00 iar accesul publicului în incinta Sălii Palatului se poate face de la ora 19:00.

Reprezentația de pe 1 decembrie este sold out dar bilete pentru concertul Pink Martini de la Sala Palatului, din Bucureşti, de pe 2 decembrie 2018, mai pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti) sau online de pe www.eventim.ro. Biletele până pe 2 decembrie inclusiv au costurile de le 290 lei (Bilet VIP), 240 lei (Categoria I), 190 lei (Categoria II), 150 lei (Categoria III) și 130 lei (Categoria IV).

07
/09
/15

Spectacolul „Un minut de dans sau Uf!“ marchează 50 ani de la debutul lui Gigi Căciuleanu pe scena Teatrului Mic. Creaţia coregrafică este dedicată călăuzei sale spirituale şi artistice, profesoarei Miriam Răducanu sau‘Măiastra’ (aflată în sală la reprezentaţia din 05 septembrie 2015!).

07
/09
/15

“Adevărul este că în acele momente în care un artist păşeşte pe scenă nu se gândeşte la nimeni şi nimic. Este el împreună cu Dumnezeu şi cu ceea ce ştie că va trebui să interpreteze, să convingă, să dăruiască. Dacă te-ai lăsa copleşit de emoţii şi nu te-ai controla, ai leşina pe loc.” - Angela Gheorghiu. Soprana română împlineşte, astăzi, 50 de ani.

04
/09
/15

Ca un preambul al deschiderii oficiale a stagiunii 2015 - 2016, Opera Brașov oferă spectacolul „Opera rediviva!”, desfășurat în aer liber și care face parte din cadrul manifestărilor dedicate Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea Brașovului, ce va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 19.00, în Piața Sfatului.

04
/09
/15

Circuitul SoNoRo Conac 2015 continuă cu 5 concerte de excepție în luna septembrie. Iubitorii de muzică de cameră își dau întâlnire la Casa Boema din Cluj-Napoca (7 septembrie), Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei (9 septembrie 2015), Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (10 septembrie 2015), Colegiul Național "Moise Nicoară" din Arad (11 septembrie 2015) și Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București (13 septembrie 2015).

03
/09
/15

În perioada festivalului Enescu, la numărul 25, pe strada George Enescu, foarte aproape de Ateneu și de Sala Palatului, în salonul Up Above de la Journey Pub, va răsuna muzica lui George Enescu din Pianocktail; publicul este invitat să guste la propriu cocktailuri realizate după partiturile compozitorului.

02
/09
/15

„E ușor să înveți un rol și apoi să-l interpretezi, dar noi vom inventa pe scenă un minut de dans, de fiecare dată altul. E multă nebunie în spatele unui minut de dans. Va fi un spectacol foarte personal și foarte greu pentru mine!”, a declarat Gigi Căciuleanu despre noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”.

02
/09
/15

„Magia există...”, aşa cum spune sloganul, dar magia se propagă, contaminează şi se transmite! O dată la doi ani avem privilegiul să ascultăm în Bucureşti unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii, alături de faimoşi dirijori şi interpreţi de seamă.

01
/09
/15

Orchestra Naţională Radio deschide seria evenimentelor în aer liber găzduite de Piaţa „George Enescu” (în lateralul Ateneului Român), prezentate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” şi organizate de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Accesul publicului la aceste concerte şi recitaluri este liber, în limita locurilor disponibile.

31
/08
/15

Mii de oameni au venit seara trecută pe esplanada Operei Naționale București pentru a lua parte la un eveniment îndelung așteptat: ,,Promenada Operei”, cea de-a IX-a ediție, eveniment care s-a desfășurat sub conceptul Open Air Opera Classica, marcă a unei stagiuni aflate sub semnul unora dintre cele mai aplaudate titluri de operă şi de balet din întreaga lume.

28
/08
/15

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 și 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic și va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Acum 50 de ani, cel mai important coregraf de origine română, Gigi Căciuleanu, debuta ca dansator pe scena Teatrului Mic, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu.