Concursul George Enescu. Doi muzicieni italieni pe locurile II şi III la Secţiunea Vioară. Premiul I nu s-a acordat
https://www.ziarulmetropolis.ro/concursul-george-enescu-doi-muzicieni-italieni-pe-locurile-ii-si-iii-la-sectiunea-vioara-premiul-i-nu-s-a-acordat/

Vikram Sedona, în vârstă de 18 ani, şi Giuseppe Gibboni, în vârstă de 17 ani, din Italia, au câştigat locurile doi şi trei la Secţiunea Vioară, fiind premiaţi de Pierre Amoyal, preşedintele juriului. Premiul întâi nu s-a acordat în această ediţie.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2018

Vikram Sedona (Italia, 18 ani) este câştigătorul locului al doilea la secţiunea vioară a Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2018. Pe locul trei s-a clasat Giuseppe Gibboni (Italia, 17 ani).

Cel de-al treilea finalist, ucraineanul Orest Smovzh (Ucraina, 27 de ani) a primit un premiu special constând într-o serie de cursuri de măiestrie oferite de Silvia Marcovici şi Mihaela Martin. Locul întâi nu s-a acordat la această ediţie ca urmare a deciziei preşedintelui juriului Pierre Amoyal.

Vikram Sedona a mai primit de asemenea, două premii speciale: invitaţia de a concerta la Lisabona în cadrul festivalului al cărui director muzical este dirijorul Christoph Poppen, cel care a condus orchestra Filarmonicii „George Enescu” în seara finale şi încă o invitaţie specială, din partea unuia dintre membrii juriului, Eduard Schmieder.

Giuseppe Gibboni

Preşedintele juriului Pierre Amoyal a prezentat rezultatele jurizarii menţionând faptul că pe lângă cei trei tineri muzicieni finalişti, în concurs au mai fost alţi 48 de concurenţi, de asemenea talentaţi, care au demonstrat un mare potenţial. Preşedintele juriului a considerat că are responsabilitatea de a păstra acest echilibru faţă de toţi concurenţii şi, în consecinţă, a decis ca premiul întâi să nu se acorde la această ediţie.

„Ne-am bucurat de o seară excepţională, nişte concurenţi expresivi, cu o tehnică bună, maturi la o vârstă foarte fragedă. Am văzut talentul native şi potenţialul. Preşedintele juriului este suveran şi a dorit să marcheze faptul că pe lângă darul excepţional este nevoie de încă şi mai multă persistenţă pentru a valorifica talentul.

Muzicienii se formează întreaga viaţă, iar decizia din această seară marchează pentru toţi concurenţii acest mesaj”, spune Mihai Constantinescu, directorul Concursului şi Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Juriul de specialitate al Secţiunii Vioară a fost format din Pierre Amoyal, (Preşedintele Juriului), Salvatore Accardo, Agustin Leon Ară, Remus Azoiţei, Silvia Marcovici, Eduard Schmieder, Viktor Tretyakov, Pavel Vernikov, Krzysztof Wegrzyn.

Susţinând concerte în Italia, Austria, Malta, Elveţia, Germania, Polonia, Rusia şi Franţa, Vikram Sedona studiază în prezent în cadrul Universităţii de Arte din Graz. Are 18 ani. Deţine Premiul I la Concursul Internaţional de vioară „Andrea Postacchini”, obţinut în anul 2017.

Ocupantul locului trei, Giuseppe Gibboni (Italia) s-a născut pe 16 mai 2001 şi interpretează la o vioară F.Landolfi încredinţată în 1751 Fundaţiei Pro Canale din Milano. Este cunoscut drept „miracolul italian”: a participat la programul „Prodigies – Music is life” al RĂI 1, în colaborare cu UNICEF şi a înregistrat un disc cu Warner Classics care îi poartă numele. A câştigat Premiul I la Concursul Internaţional de Vioară „L. Kogan”, Bruxélles, Premiul I la Concursul Internaţional „A. Postacchini” şi Premiul Special pentru cea mai bună interpretare a Capriciilor de Paganini.

Orest Smovzh

Orest Smovzh (Ucraina), concurentul care nu a mai urcat pe podium, este în prezent student în cadrul Institutului Peabody. A studiat vioara cu mama să, cu prof. Nadiya Varyanko, precum şi cu Mariya Futorska, Yaroslava Rivnyak, Dmytro Tkachenko, Qian Zhou. A absolvit Academia Naţională de Muzică Tchaikovsky din Ucraina şi Conservatorul de Muzică Yong Siew Toh din Singapore. A participat la masterclass-uri cu Vadim Repin, Ilya Gringolts, Ivry Gitlis, Gyorgy Takacs-Nagy, Nigel North, Bernard Lanskey, Pierre Amoyal, Nam Yun Kim, Petru Munteanu, Kszysztof Węgrzyn, Takashi Shimizu, David Takeno şi Norman Fischer.

A cântat pe instrumente construite de Guarneri del Gesù, Jean-Baptiste Vuillaume, Carlo Landolfi, Lorenzo Storioni şi Ştefan-Peter Greiner, împrumutate de regretatul Rin Kei Mei şi din colecţîi private. Este născut pe 27 martie 1991 şi în anul 2015 a fost desemnat câştigător al Concursului pentru vioară solo „Tadeusz Wroński.

*

Între 1 şi 23 septembrie, 270 de tineri artişti din 39 de ţări pe tot globul vin la Bucureşti să intre în competiţie pentru a câştiga un trofeu în cadrul ediţiei 2018 a ConcursuluiEnescu.

Cu vârste cuprinse între 16 ani – cel mai tânăr concurrent înscris în Concurs – şi 33 de ani – vârsta maximă admisă, tinerii muzicieni susţin recitaluri cu unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale secolului XX, dar şi ale compozitorului George Enescu.

Concurenţii evoluează în faţa juriului de specialitate, format din mari muzicieni consacraţi şi în faţa publicului în cele trei etape de concurs şi în cadrul Galelor Finale cu Orchestră, pentru cele trei secţiuni: Violoncel, Vioară şi Pian. La secţiunea Compoziţie, lucrările vor fi jurizate în formatul original, acestea fiind trimise de fiecare candidat în parte şi având numele secretizat până la încheierea procesului de jurizare.

La 60 de ani de la prima ediţie, înplin an de sărbătoare a Centenaruluişi a 137 de ani de la naşterea compozitorului George Enescu, Concursul Internaţional George Enescu propune publicului o experienţă unică, şi extinde perspectivele cultural şi educaţionale într-un început de dezbatere despre felul în care muzica clasică poate transforma şi construi o societate.

Foto: Concursul George Enescu – facebook

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

12
/06
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramon Vargas și Leontina Văduva au selecționat 20 de viitori cursanți din întreaga lume care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest gen din România, care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.