Concursul Internațional „George Enescu” lansează seria de dialoguri video „Ce auzim când ascultăm muzică?”
https://www.ziarulmetropolis.ro/concursul-international-george-enescu-lanseaza-seria-de-dialoguri-video-ce-auzim-cand-ascultam-muzica/

Cei care doresc să se apropie de muzica clasică au ocazia să parcurgă rapid câteva etape urmărind seria video „Ce auzim când ascultăm muzică?”.

Un articol de Liliana Matei|29 august 2018

Aceasta se lansează astăzi, în pregătirea întâlnirii cu cei 270 de muzicieni înscriși la Concursul Internațional George Enescu – 2018.Muzicianul Paul Ilea și actorul Marius Manole abordează,în 18 filme scurte, teme de bază în formarea unui ascultător avizat de muzică.Proiectul își propune să ofere câteva instrumente utile celor care vor să își dezvolte “ascultarea critică” a muzicii clasice,urechea și simțul artistic.

Pe parcursul celor 18 episoade sunt tratate, într-o abordare relaxată, subiecte diverse: de la perioadele muzicale și compozitorii reprezentativi, la structurile de compoziție în muzica clasică și diferențele dintre ele, structurarea unei orchestre simfonice și rolul diferitelor partide, partitura și rolul dirijorului, tema muzicală și dezvoltarea ei, elemente de tehnică și stilistică ale interpreților, audiția și sala de spectacol, expresivitatea și prezența scenică și altele.

Seria include,de asemenea,câteva interviuri cu interpreți români, laureați ai Concursului Internațional „George Enescu”, care dezvăluie abordarea personală a interpretării muzicale și exprimarea artistică. Violoniștii Alexandru Tomescu și Remus Azoiței, pianistul Viniciu Moroianu sunt artiștii care au acceptat să împărtășească din experiența lor directă de concurenți și de jurați ai Concursului Internațional George Enescu. Li se alătură arhitectul de sunet Cosmin Gherghinescu, cu un dialog despre acustică.

Așa cum gândirea critică este un instrument esențial pentru a putea argumenta coerent, ascultarea critică formează înțelegerea, propune o experiență muzicală mai bogată, mai plină de sens. ‘Ce auzim când ascultăm muzică?’dorește să dezvolte această‘ascultare critică’, atrage atenția asupra artei interpretului și așază câteva categorii de bază în cultura unui meloman. Ne dorim ca, astfel, să încurajăm publicul să se apropie de sala de concurs și să urmărească mai avizat tinerii artiști din competiție”, spune Mihai Constantinescu, directorul Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”.

Seria de 18 video-uri corespunde numărului de ore de muzică din programa anuală de liceu și poate fi utilizată individual sau la clasă, în licee sau chiar la nivel de gimnaziu.Fiecare film poate reprezenta un punct de deschidere către discuție, pentru a trata mai în profunzime subiecte de bază în educația muzicală.Pentru accesul ușor, filmele se vor găsi în aplicația „Culturesc 100, parte din platforma culturală Samsung dedicată Centenarului Marii Uniri și pe canalul YouTube al Concursului și Festivalului George Enescu.

Din păcate, astăzi, cultura muzicală pierde teren în fața altor discipline. Sper ca dialogurile noastre să trezească curiozitatea publicului, să îl echipeze cu câteva noțiuni de bază pentru a se bucura de muzică în cele mai diverse moduri. Nu în ultimul rând, sper să le trezească curiozitatea de a ajunge în sala unde are loc Concursul Internațional George Enescu și de a asculta activ și muzică cultă”, spune Paul Ilea, cel care a conturat informația muzicală din proiect.

Invitația de a face parte din acest proiect a răspuns propriei mele curiozități, pe de-o parte și, pe de alta, credinței mele că este în continuare necesară o bază culturală solidă pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim. Lucrând la proiect, făcând frecvent paralele între interpretarea muzicianului și cea a actorului,am legat mai multe tipuri de expresie artistică și sper că am și demonstrat această idee într-un mod atractiv pentru publicul tânăr”, spunea ctorul Marius Manole despre rolul de moderator al întregii serii de filme educaționale.

Proiectul video a fost dezvoltat după o serie de întâlniri live, cu peste 500 de elevi , din patru licee bucureștene. „Ce auzim când ascultăm muzică?” în formatul de Caravană a permis testarea modului de abordare a subiectelor și nivelul de interes al publicului tânăr față de subiectele propuse.

În prezent, este în pregătire și o aplicație mobilă dedicată Concursului Internațional George Enescu prin intermediul căreia publicul își va putea testa “ascultarea critică”, comparând propria evaluare a concurenților cu cea a juriului Concursului.

Realizarea Caravanei pilot a fost posibilă cu sprijinul financiar al Raiffeisen Bank și Wilo Foundation, iar pentru realizarea dialogurilor video s-a alăturat proiectului Samsung România.

Despre Concursul Internațional „George Enescu”:

Ajuns la cea de-a XVI-a ediție, Concursul Internațional George Enescu se desfășoară în perioada 1-23 septembrie 2018, la București. Este cea mai amplă competiție internațională de muzică clasică din România și atrage tineri muzicieni și compozitori din întreaga lume pentru a-și demonstra talentul în cadrul celor patru secțiuni ale concursului: pian, vioară, violoncel și compoziție. Prestația și compozițiile concurenților sunt evaluate de un juriu internațional din care fac parte personalități importante ale muzicii clasice internaționale, precum: Philippe Entremont, Pierre Amoyal, Salvatore Accardo, Jean Jacques Kantorow, Viktor Tretiakov, Peter Jablonski, David Geringas, Zygmunt Krauze, Arto Noras, Myung-Whun Chung, Raphael Wallfisch, Jian Wang, Marin Cazacu, Remus Azoiței, Dan Dediu, Silvia Marcovici și alții.

Toate etapele Concursului Enescu 2018 – Etapa I, Etapa a II-a și Etapa a III-a, Semifinală, pentru cele trei secțiuni de concurs (Secțiunea Violoncel, Secțiunea Vioară și Secțiunea Pian) – sunt deschise pentru public, la fel și la Galele Finale cu orchestră (Finala la Violoncel – 11 septembrie 2018, Finala la Vioară – 17 septembrie 2018 și Finala la Pian – 23 septembrie 2018) și au loc la Ateneul Român.

Ediția din 2018 a Concursului Internațional George Enescu a înregistrat un număr record de tineri artiști. S-au înscris 400 de tineri muzicieni, din 46 de țări de pe cinci continente, în creștere cu 26% față de ediția anterioară, consemnându-se și cea mai ridicată participare românească din istoria Concursului.

Crezul sub care se va derula Concursul Internațional George Enescu 2018 este „Descoperă talentul. Aplaudă efortul. Captează emoția”.

Mai multe detalii pe site-ul festivalului.

03
/04
/17

După luni de incertitudine și controverse, Bob Dylan a primit în cele din urmă, la Stockholm, premiul Nobel pentru Literatură, în timpul unei întâlniri cu ușile închise cu academicieni suedezi. Dylan este primul cântăreț care se alătură panteonului de personalități glorificate de Academia suedeză din 1901.

01
/04
/17

Autismul e tratat de statul român la fel ca orice altă problemă reală – cu superficialitate. Nu sunt bani pentru multe, dar mai ales pentru așa ceva. Și nu sunt nici oameni, profesori, pedagogi, terapeuți, specialiști pregătiți să ajute copiii care se nasc cu autism sau care dezvoltă acest sindrom mai târziu să se integreze în societate și chiar să le fie mai bine.

31
/03
/17

Duminică, 9 aprilie 2017, de la ora 18:00, Sala Mare a Ateneului Român găzduiește Concertul Extraordinar de Paști, susținut de Corul Național de Cameră Madrigal — Marin Constantin. Dirijat de Anna Ungureanu, evenimentul este una dintre tradițiile prețioase ale Corului, desfășurându-se, fără întrerupere, de mai bine de jumătate de secol.

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

19
/03
/17

La Ateneul Român, la Sala Mare, duminică, 19 martie, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti (1917 - 1950), va avea loc, de la ora 19.00, un concert extraordinar susţinut de Camerata Regală şi dirijat de maestrul Horia Andreescu.

18
/03
/17

În perioada 28 martie - 8 aprilie 2017, Opera Comică pentru Copii organizează cea de-a treia ediție a Festivalului “Hänsel și Gretel”, ce va cuprinde nu mai puțin de 40 de evenimente. În cele 12 zile de festival, copiii se vor putea bucura de o mulțime de spectacole dintr-o diversitate de genuri, de la teatru, balet sau operă, până la musical și concerte lecție. Majoritatea reprezentațiilor programate sunt deja sold out.

17
/03
/17

JAZZ™ 2017 anunță încă o premieră pentru Timișoara: China Moses, artista americană care va umple de energie scena din Parcul Castelului. Reinventează vocal jazz-ul, rupe limitele și contrângerile, iar vocea ei transmite emoție, pasiune și profunzime, odată cu fiecare cuvânt.