Constantin Brâncuși: omul și lucrurile
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-brancusi-omul-si-lucrurile/

Începând cu 23 iunie 2016, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti va deschide în sediul din Gabroveni o expoziţie inedită, dedicată aniversării a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi.

Un articol de Liliana Matei|17 iunie 2016

Realizată de Erwin Kessler și Doina Lemny, cu obiecte care au aparținut sau au fost create de sculptorul român, aflate în colecția familiei Emilian Radu, expoziția „Constantin Brâncuși: omul și lucrurile” va avea vernisajul joi, 23 iunie, la ora 19:00.

Ineditul expoziției „Constantin Brâncuși: omul și lucrurile” constă în prezentarea unei colecții ce reunește o serie de fotografii originale ale sculptorului, un corpus de corespondență olografă cu prietena sa Florence Meyer, piese autentice din garderoba lui Constantin Brâncuși (pantaloni, veste, sacouri, impermeabil, valize) și obiecte de uz casnic (andrele, cădelniță). Alături de aceste piese, colecția cuprinde desenul lui Brâncuși Pupăza cu moț, conceput ca ilustrație a volumului Plante și animale. Terase, publicat de poetul Ilarie Voronca la Paris în 1929. În expoziție va fi prezentat și un portret al lui Brâncuși de Marcel Iancu, realizat de acesta probabil cu ocazia unui interviu pe care i l-a luat în anul 1925 pentru revista Contimporanul. Pentru a completa tabloul relațiilor lui Brâncuși cu compatrioții săi avangardiști, expoziția va prezenta și o scrisoare autografă a lui Tristan Tzara, în care acesta își afirmă cu entuziasm aprecierea pentru Brâncuși, dar și înțelegerea sa pentru exigența deosebită a artistului față de orice publicare sau reproducere a operei sale.

Începând cu 23 iunie 2016, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București va deschide în sediul din Gabroveni o expoziție inedită, dedicată aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Realizată de Erwin Kessler și Doina Lemny, cu obiecte care au aparținut sau au fost create de sculptorul român, aflate în colecția familiei Emilian Radu, expoziția „Constantin Brâncuși: omul și lucrurile” va avea vernisajul joi, 23 iunie, la ora 19:00.
„Constantin Brâncuși: omul și lucrurile” aduce în prim plan prezența personajului Brâncuși, atât prin exponate, cât și prin modalitatea sugestivă de prezentare a acestora, ca din interiorul unui aparat de fotografiat, în care privitorul are prilejul să arunce o privire, pentru a descoperi acolo ceea ce a fost deja imortalizat și intens mediatizat de mai bine de o jumătate de secol, de la imaginea artistului, înconjurat de obiecte ce i-au aparținut, la corespondența și viața sa socială specific pariziană, dar și bucureșteană sau – poate cel mai interesant pentru cititorul român – aceea direct legată de perioada petrecută la Târgu-Jiu, pentru pregătirea instalării Coloanei fără sfârșit.

Expoziția „Constantin Brâncuși: omul și lucrurile” susține candidatura orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii – București 2021 și a fost concepută anterior și independent de campania națională de achiziționare a Cumințeniei pământului, dar se alătură eforturilor ample de susținere a subscripției publice.

Constantin Brâncuși: omul și lucrurile. este realizată de Erwin Kessler, istoric de artă cu publicații în domeniul avangardei europene și artei contemporane în România și străinătate și de Doina Lemny, doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul național de artă modernă, Centrul Pompidou din Paris, specialistă în sculptură modernă, și mai cu seamă în creația lui Constantin Brâncuși, cu numeroase publicații dintre care cele dedicate sculptorului român.
Emilian Radu este unul dintre cei mai renumiți și pasionați colecționari români de artă modernă și contemporană, a cărui colecție cuprinde lucrări ale unor avangardiști de marcă, dar și ale unora dintre cei mai importanți artiști actuali.

 

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

21
/07
/19

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită artiști români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenței artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timișoara.

13
/07
/19

Scena Control-ului capătă acum o nouă dimensiune lansând primul „canvas” de artă urbană open space, ce aduce împreună artiști vizuali și branduri care simt că orașul vibrează mai puternic dinspre strada Constantin Mille nr.4.

20
/06
/19

Un computer care se autodistruge în interiorul muzeului, drone care captează frânturi dintr-o corespondență paranormală, o mașină computațională care creează nori și se străduiește să devină parte a naturii, o frescă digitalizată a unei hărți celestiale din secolul XVI - o parte din propunerea Liminal, festivalul de artă, știință și tehnologie din București, care are loc zilele acestea.

19
/06
/19

Într-o epocă a dominației digitalului, cineastul francez Michel Gondry propune o întoarcere la un cinema artizanal, ca mijloc de distracție și de stimulare a imaginației și a creativității, la îndemâna oricui, prin „Uzina filmelor de amatori” inaugurată la Cluj-Napoca în timpul TIFF și deschisă până la sfârșitul lunii iulie.

15
/06
/19

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se bucură în fiecare an de prezența unor reputați reprezentanți ai tuturor artelor spectacolului. Vă prezentăm seria de expoziții-instalație, de fotografie, grafice sau pictură care se regăsesc în programul festivalului, însoțite de vernisaje pentru celebrarea lucrărilor prezente timp de 10 zile printre cele 540 de evenimente ale ediției cu numărul 26 de FITS – le regăsiți o scurtă descriere și/sau detalii mai jos.