Constantin Chiriac la Craiova: conferințăla Întâlnirile SpectActor și recitaluri
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-la-craiova-conferintala-intalnirile-spectactor-si-recitaluri/

Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost invitatul lui Alexandru Boureanu, director al Teatrului Naţional Marin Sorescu, la Întâlnirile SpectActor, un eveniment cultural care îşi propune să aducă în faţa publicului craiovean personalităţi ale culturii naţionale şi europene, capabile să dezvolte un dialog pe coordonatele spiritului tolerant şi ale ideii incisive.

Un articol de Petre Ivan|6 noiembrie 2017

Constantin Chiriac a susținut conferința „DIALOGUL PERFORMANȚEI: actor-creator și manager-vizionar”, duminică, 5 noiembrie,  la sala „Amza Pellea”.

Tot ieri, actorul a susținut un recital de poezie religioasă, „Metanie Ție, Părinte”, la Catedrala Sf. Dumitru, și, de asemenea, a prezentat, la Aula Buiaa Departamentului de Arte al Universității din Craiova, recitalul „Domnule și frate Eminescu”. Recitalul este construit ca un dialog între Mihai Eminescu şi Ion Creangă şiporneşte de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori români.

Constantin Chiriac a împărtășit în cadrul conferinței șio parte din experiența sa de creator al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și a vorbit, de asemenea, despre școala de teatru și management cultural de la Sibiu, platforma doctorală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Bursa de Spectacole de la Sibiu, despre comunitatea reabilitată printr-un dat cultural, dezvoltarea noului public și dezvoltarea infrastructurii prin construcția unui teatru și a unui institut de cercetare orientate spre viitor.

Constantin Chiriac (n. 3 octombrie 1957, în comuna Prisăcani, jud. Iași) a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică din Bucureşti în anul 1980, a jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one-man show-uri, susţinând recitaluri în peste 50 de ţări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără „Moromeţii” (regia Stere Gulea), „Croaziera” (regia Mircea Daneliuc) şi „Undeva la Palilula” (regia Silviu Purcărete).

Constantin Chiriac îndeplineşte multiple funcţii care au impact în lumea culturală internaţională: preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (din 1993); preşedinte al „FundaţieiDemocraţie prin Cultură” (din 1994); director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu (din 2000); președinte al Bursei de Spectacole de la Sibiu; Ambasador Onorific al Turismului; Ambasador al Cetăţeanului pentru Anul European al Cetăţeanului(2013); Ofiţer al Ordinului Coroanei – distincţie acordată de Majestatea Sa Regele Albert al II-lea; preşedinte al Fundaţiei Româno-Japoneze „Casa Prietenului”; secretar general al Fundaţiei Româno-Suedeze „Rom-Swed-Aid” Sibiu-Stockholm; Ambasador în cadrul Anului European al Cetățeanului 2013.

Constantin Chiriac a fost decorat prin decret prezidenţial cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler (2000). A obţinut de două ori premiul pentru „Cel mai bun manager de teatru din România”,  merit recunoscut de secţia română a AsociaţieiInternaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi de juriul Uniunii Teatrelor din România în cadrul Galelor UNITER (2001).  În 2003, i-a fost conferit Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru promovarea teatrului românesc în lume. A fost vicepreşedinte al Asociaţiei Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007 (2004-2007), iar apoi membru al Comisiei de selecţieşi de monitorizare a oraşelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană (2008-2012). A primit titlul de Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană (2010), Premiul Hotel, TourismandLeisure Investment Conference în cadrul Excellence Awards Ceremony 2014, a fost desemnat Ambasador Onorific al Turismului Românesc 2014 și a primit Premiul Aspen Institute pentru Contribuția la Patrimoniul Cultural Național, în cadrul Aspen Leadership Gala 2014.

În luna octombrie 2015 a primit cel mai important premiu în Japonia – Premiul Fundației Japonia și al Ministerului de Afaceri Externe al Japoniei, pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, recunoscându-se astfel contribuția adusă la promovarea relațiilor bilaterale. În același an, a primit premiul Comunicatorul Anului în cadrul Galei PR Awards Romania. Laureat al Galei de Excelență „Valori de România”, organizată de revista BIZ. În anul 2017 a primit Meritul Cultural în grad de Ofiţer din partea Preşedintelui Klaus W.Iohannisşi a premierului luxemburghez Xavier Bettel. Evenimentul a avut loc la 10 ani de când Sibiul și Luxemburgul au devenit Capitale Culturale Europene.

Este posesor a trei diplome în management cultural conferite de United States Information Agency (1996); University of Hull în Marea Britanie (1998 -1999); Virginia Commonwealth University în Richmond, Virginia (1999).  Este doctor în teatru cu teza “Poezia ca spectacol”, susţinută la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu şi la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş (2006).  I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Leeds Metropolitan University(2008).

Întâlnirile SpectActor au debutat în anul 2009, după o idee a directorului Mircea Cornișteanu, îmbrățișată și edificată de scriitorul Nicolae Coande, secretar literar al TNC. Până în prezent au conferenţiat la Teatrul Național Craiova numeroase personalităţi din sfera culturală naţională: Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Țopescu, George Banu, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu, Cristian Bădiliță, Alexa Visarion, Dorel Vișan, Emil Constantinescu, Dumitru Radu Popescu, Laurențiu Damian, Lucian Boia, Nae Caranfil, Daniel Barbu, Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Sergiu Celac, Mădălin Voicu, Adrian Năstase, Stelian Tănase, Eugen Simion, Ioan Holender, Emil Hurezeanu, Nicolae Panea, Ioan Aurel Pop, Mircea Dumitru, Sorin Antohi, Mircea Martin, Grigore Leșe, Magda Cârneci, Vintilă Mihăilescu, Al. Cistelecan, Liviu Antonesei, Dorel Chirițescu, Caius Dobrescu.

Foto: Constantin Chiriac – facebook

 

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

17
/09
/12

1787 – A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.   1821 – A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” […]

17
/09
/12

„Zilele culturii armene la Muzeul Satului” vor fi găzduite în perioada 21-23 Septembrie, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează Uniunea Armenilor din România (UAR), într-un comunicat transmis luni, 17 septembrie.   Cu această ocazie Muzeul Satului va fi animat de spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale armeneşti, acestea fiind completate de expoziţii de […]

17
/09
/12

Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine, într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că anul şcolar ce se deschide „aduce ceva nou”, şi anume clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional, recunoscând că mai sunt multe de rezolvat în sistemul educaţional.   În opinia ministrului Liviu Pop, deschiderea anului şcolar este, şi va fi întotdeauna, […]

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]

14
/09
/12

În 1321, a încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, şi a romanului “Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).   1769    – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de […]

14
/09
/12

Catherine, soţia prinţului William, a rostit primul său discurs oficial în străinătate joi, în Malayezia, în cadrul celei de-a doua etape a unui amplu turneu Asia-Pacific menit să finalizeze „ucenicia” regală a ducesei de Cambridge, informează AFP. „A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru […]

14
/09
/12

Filmele Despre oameni şi melci, Campania şi Resident Evil: Răsplata au premiera pe marile ecrane în acest sfârşit de săptămână. A treia ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc are loc vineri seara la Bucureşti şi, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. O expoziţie cu lucrări semnate de Gustav Klimt, realizate […]

14
/09
/12

Teatrul Metropolis vã invitã sâmbãtã, 15 septembrie, la ora 19:00 sã luaṭi parte la premiera spectacolului Jubileul, de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi. Având-o în rol principal pe Maia Morgenstern şi beneficiind de îndrumarea regizoralã a lui Radu Beligan, piesa promite a fi un adevãrat spectacol. Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucatã sunt […]

14
/09
/12

Selecţia celor mai de succes filme româneşti va fi prezentată vineri, în 15 spaţii din patru oraşe din ţară – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc.   Potrivit organizatorilor, programul evenimentului cuprinde atât producţii de toate genurile realizate de cineaşti din toate generaţiile, dar nu vor lipsi nici animaţiile […]

14
/09
/12

TVR a anunţat joi printr-un comunicat  suspendarea Canalului TVR Cultural, începând cu data de 15 septembrie 2012, ora 23,59. „Măsura a fost dispusă joi, 13 septembrie 2012, prin Ordin al Preşedintelui-Director General al SRTv, Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române”, precizează comunicatul. Comunicatul Televiziunii Publice menţionează că decizia este parte a […]

13
/09
/12

  În 1931, Frankenstein era considerat de către public un film horror de excepţie, deşi a fost realizat cu buget redus, scrie visboo.com. Frankenstein a fost un film de groază cu monştri ce a reuşit să înspăimânte generaţii întregi. Fiind regizat de James Whale filmul i-a avut în roluri principale pe actorii Colin Clive, Mae […]

13
/09
/12

Turneul ce are loc în perioada 15-25 septembrie  face parte din protocolul încheiat pe zece ani între Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Guangzhou Performance/ Film Co Ltd şi Teatrul Belei, în urma declarării anului 2012 „Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China”. Menit să dezvolte o cooperare structurală între poporul chinez şi instituţii culturale ale Uniunii Europene, proiectul […]

13
/09
/12

Google şi-a schimbat, joi, 13 septembrie, logo-ul pentru a o omagia pe Clara Scumann, pianista şi compozitoarea germană, soţia lui Robert Schumann. Noul logo o prezintă pe Clara Schumann cântând la pian, alături de cei opt copii ai ei.   Născută la 13 septembrie 1819, la Leipzig, Clara Schumann a fost crescută de tatăl ei. […]

13
/09
/12

Peste 20 de trupe din şapte ţări vor susţine spectacole, de joi până duminică, de Zilele Bucureştiului, manifestare organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB.   Conform comunicatului Primăriei Municipiului Bucureşti, trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania, România) vor susţine spectacole de teatru de stradă în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul […]