Constantin Silvestri – biografia necunoscută lansată la Gaudeamus
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-silvestri-biografia-necunoscuta-lansata-la-gaudeamus/

Cartea ,,Constantin Silvestri – biografie necunoscută”, care cuprinde informaţii necunoscute din arhivele Securităţii despre unul dintre cei mai importanţi compozitori şi dirijori români şi unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai secolului 20 la nivel mondial, a fost lansată la Târgul Gaudeamus.

Un articol de Andrada Văsii|24 noiembrie 2013

Cartea „Constantin Silvestri – biografie necunoscută“, care cuprinde informaţii necunoscute din arhivele Securităţii despre unul dintre cei mai importanţi compozitori şi dirijori români şi unul dintre cei mai importanţi muzicieni ai secolului 20 la nivel mondial, a fost lansată la Târgul Gaudeamus.

Volumul „Constantin Silvestri – biografie necunoscută”, de Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, a apărut la Editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti şi a fost lansat, sâmbătă, la Târgul de Carte Gaudeamus de la Bucureşti.

Alături de autoarea cărţii, Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, s-au aflat Olga Grigorescu, muzicolog, Laura Manolache, compozitoare şi muzicolog, şi Ioan Crăciun, directorul Editurii Ars Docendi.

Cu ocazia centenarului Constantin Silvestri, Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu (violonistă, conferenţiar al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti) reuneşte în acest volum documente şi fotografii din arhive, inclusiv cele ale Securităţii şi ale Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, crâmpeie de corespondenţă şi evocări despre marele dirijor.

Ca şi alţi oameni de cultură din perioada comunistă, Constantin Silvestri a ales calea exilului pentru a se realiza din punct de vedere artistic. Neputând să-l determine să revină în ţară, Securitatea şi înalţi demnitari ai regimului au căutat mijloace de a confisca bunurile dirijorului.

Astfel, în urma unei serii de ilegalităţi, remarcabila colecţie de tablouri vizată de doi înalţi demnitari ai regimului, partiturile adnotate, obiectele şi albumele de artă, colecţia filatelică strânse de Constantin Silvestri dispar practic fără urme.

Autoarea conturează astfel portretul unui muzician genial, vanitos, frământat de îndoieli, cu o putere de muncă ieşită din comun, nedreptăţit de cei care nu-i recunoşteau sau nu voiau să-i recunoască talentul, revoltat de dictatele ideologice de inspiraţie sovietică impuse creatorilor români, nehotărât dacă să rupă toate punţile cu ţara, dar temător că altfel nu va putea circula liber în occident, profund dezamăgit de cei care reprezentau România în străinătate, inabil în a-şi valorifica pe deplin potenţialul financiar odată ajuns în străinătate.
Şi, în cele din urmă, un Silvestru răpus de efort şi boală şi jefuit în propria ţară.

Securitatea versus Constantin Silvestri 

„Este un volum care a consumat-o şi pe autoare, dar şi pe noi. Este o carte realizată cumva cu durere şi cu iubire”, a spus Ioan Crăciun, directorul Editurii Ars Docendi, la evenimentul de lansare a volumului de la Târgul de Carte Gaudeamus.

La rândul său, muzicologul Olga Grigorescu a subliniat faptul că volumul „Constantin Silvestri – biografie necunoscută” nu este o biografie obişnuită, ci este o carte care iese din canoane, inclusiv prin modul de constituire.

„După părerea mea, această carte se parcurge cu răsuflarea tăiată şi răspunde setei noastre de autenticitate şi de adevăr. Sunt prezentate documente scoase cu răbdare şi cu migală din arhivele CNSAS.

E impresionantă lupta pe care marele muzician a dus-o pentru a-şi păstra libertatea. Noi ştiam că a plecat în străinătate, că nu s-a mai întors, dar nu ştiam amănuntele acelor ani. A fost un muzician care nu dorea decât să-şi practice meseria şi să servească România”, a spus Olga Grigorescu.

Ea a precizat că din volum reiese şi lupta Securităţii pentru a-l readuce în ţară pe Constantin Silvestri „şi probabil pentru a-l anihila”. „Cartea completează ce ştiam despre acest mare artist şi, din documentele prezentate, ne dăm seama ce presiune a apăsat asupra lui chiar când era în afara ţării”, a spus Olga Grigorescu.

Constantin Silvestri

Coperta volumului lansat la Gaudeamus

Potrivit muzicologului, românii s-au putut bucura de realizările lui Constantin Silvestri foarte târziu. „Înregistrările lui Constantin Silvestri la radio erau interzise, dar, după 1969, când acesta a murit, s-a dat drumul programărilor la radio, a fost repus în drepturile sale artistice. Am trăit această schimbare nedreaptă şi ruşinoasă”, a spus Olga Grigorescu.

La rândul său, muzicologul Laura Manolache a spus că volumul „Constantin Silvestri – biografie necunoscută” cuprinde „dezvăluiri care aduc în apropiere documente pe baza cărora putem să ne reconfigurăm imaginea de ansamblu a unei epoci”.

Ea a spus că o parte din moştenirea din ţară a lui Constantin Silvestri se află în arhiva Muzeului Naţional „George Enescu”, însă Securitatea a pus sechestru pe locuinţa şi pe bunurile sale. „Acest volum ne deschide o mulţume de alte căi cu privire la ce s-a întâmplat”, a mai spus Laura Manolache.

Autoarea volumlui, Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, a spus că a prezentat în volum, alături de informaţii furnizate de cei doi mari biografi ai lui Constantin Silvestri – Theodor Bălan şi Eugen Pricope -, documente despre ce s-a întâmplat în România în perioada în care Silvestri trăia în străinătate.

„Nimic nu a scăpat drumului pe care conducătorii politici credeau că trebuie să-l urmeze arta”, a spus Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, precizând că, în mod sistematic, pe vremea când era în ţară, Silvestri era criticat.

Potrivit autoarei, unul dintre cele mai importante momente prezentate în carte este acela în care Constantin Silvestri se hotărăşte să plece definitiv din ţară, după premiera operei „Oedip”, care a avut loc pe 22 septembrie 1958 şi care a reprezentat culmea carierei sale în România.

„Cele mai dramatice două capitole sunt cele din final. Silvestri a fost condamnat ca trădător de ţară. Este halucinant cum statul român s-a pretat la asemenea lucruri, i-a luat absolut tot.

Avea 45 de tablouri, dintre care cinci de Luchian, el se înconjura de aceste obiecte, făceau parte din universul lui. Veţi vedea cum s-a comportat un regim totalitar faţă de un mare artist român”, le-a spus Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu celor prezenţi la evenimentul de lansare a cărţii sale de la Gaudeamus.

Info:

Cartea „Constantin Silvestri – biografie necunoscută” face parte din proiectul „Centenar Constantin Silvestri”, sprijinit de Fundaţia Raţiu din Marea Britanie.

Foto credit: Wikipedia, Constantin Silvestri

06
/10
/17

Ca în fiecare an, lansările de carte vor reprezenta şi în cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru un important centru de greutate al întregului complex de manifestări culturale care se vor derula în Bucureşti între 20 şi 30 octombrie.

05
/10
/17

„A existat o altă viaţă pe care aş fi avut-o, dar o am pe aceasta...” - Kazuo Ishiguro. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an este Kazuo Ishiguro ''pentru romanul său cu puternic impact emoţional''. Premiul se acordă anual de către Academia Suedeză operei unui autor care a produs "cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistă", conform formulării lui Alfred Nobel.

03
/10
/17

Cine va lua Nobelul pentru literatură după Bob Dylan? Aceasta este marea întrebare care generează polemici serioase în saloanele literare, în contextul în care membrii Academiei suedeze ar putea să facă o alegere mai puțin controversată, lăsându-se tentați în acest an de propriul lor spirit academic, notează AFP.

24
/09
/17

Filip Florian se numără printre finaliştii prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale „Angelus”, ediţia 2017, cu romanul „Zilele regelui” (Polirom, 2008, 2012, 2013, disponibil şi în ediţie digitală).

21
/09
/17

Editura Nemira lansează un nou roman scris de Iulian Tănase – Melciclopedia, o carte plină de jocuri de cuvinte și cu numeroase trimiteri culturale, o aventură a imaginației, a erudiției și a spiritului ludic. Povestea este însoțită de ilustrațiile lui Mircea Pop.

17
/09
/17

Duminică, 17 septembrie, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, Herta Müller, va participa la o întâlnire cu cititorii din Londra, organizată la celebra British Library de Universitatea din Swansea, în parteneriat cu Institutul Goethe, Institutul Cultural Român din Londra şi Ambasada Germaniei la Londra.

17
/09
/17

Volumul „Ce este populismul?”, semnat de Jan-Werner Müller, a apărut în această săptămână în colecţia „Opus. Ştiinţe politice” a Editurii Polirom, în traducerea Irinei-Mariana Borţoi.

16
/09
/17

Duminică, pe 24 septembrie, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului Conferințele Teatrului Național, Emil Brumaru prezintă conferința „Infernul feminin și îngerii lui Brumaru”.

14
/09
/17

Noul roman al scriitorului american Paul Auster, "4321", este una dintre cele șase cărți finaliste ale ediției din 2017 a prestigiosului Premiu Man Booker (Man Booker Prize), decernat celui mai bun roman original în limba engleză. Câștigătorul acestui premiu va fi anunțat pe 17 octombrie la Londra și va primi suma de 50.000 de lire sterline.

12
/09
/17

Romanul „Mary” (traducere din limba suedeză de Elena-Maria Morogan) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, în anul 2017.

12
/09
/17

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul Ted Chiang, invitat prin skype la o discuţie cu Ana Nicolau, luni, 18 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas din Cişmigiu. Publicată în colecția Nautilus, Povestea vieții tale a fost cea mai bine vândută carte la Bookfest 2017.

10
/09
/17

În 13 septembrie la Timișoara și în 19 octombrie la București vor avea loc prezentările instalației performative #dansliteratura, deschise publicului pentru o întâlnire specială cu dansul contemporan și poezia și 8 artiști din București, Timișoara și Brașov.

28
/08
/17

“Simţurile nu înşală, judecata înşală.” - Johann Wolfgang von Goethe / „Dacă ne cercetăm bine, aproape întotdeauna vom găsi la noi un păcat pe care-l osândim la alţii.” – Lev Tolstoi. Lev Tolstoi şi Goethe, doi dintre sei mai importanţi gânditori ai lumii, s-au născut într-o zi de 28 august.