„Convorbiri cu Alex. Ştefănescu. Ioana Revnic“ – lansare la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/convorbiri-cu-alex-stefanescu-ioana-revnic-lansare-la-salonul-international-de-carte-bookfest-2013/

Editura ALLFA vă invită sâmbătă, 1 iunie, de la ora 14.00, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2013, în standul Editurii ALL la evenimentul de lansare a cărţii „Convorbiri cu Alex. Ştefănescu. Ioana Revnic“.

Un articol de Andrada Văsii|31 mai 2013

Editura ALLFA vă invită sâmbătă, 1 iunie, de la ora 14.00, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2013, în standul Editurii ALL la evenimentul de lansare a cărţii „Convorbiri cu Alex. Ştefănescu. Ioana Revnic“.

Despre cel care a scris despre alții

Într-o carieră literară de cincizeci de ani, Alex. Ştefănescu a scris despre câteva mii de autori. I-a portretizat, le-a analizat opera, le-a povestit viaţa. Dar cine este Alex. Ştefănescu? De ce s-a dedicat criticii şi istoriei literare? Cu ce se ocupă în afară de literatură? Pe cine a iubit? Ce prieteni are? Care sunt adversarii săi? La aceste întrebări şi la multe altele a obţinut răspunsuri Ioana Revnic. Ea l-a determinat pe Alex. Ştefănescu să spună adevărul, tot adevărul şi numai adevărul.

Un critic literar față în față cu o scriitoare

Alex. Ștefănescu este critic și istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Autor a mii de articole și a 20 de cărți, dintre care a avut un mare ecou „Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000“, apărută în 2005 (Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei).

Ioana Revnic a publicat studii literare și interviuri în volume colective, articole și interviuri în diverse reviste culturale. Este cunoscută pentru volumul de interviuri „Dresură de lei“.

Info:

Invitaţi: Alex. Ştefănescu, Ioana Revnic, Dan C. Mihăilescu (critic literar), Daniel Cristea-Enache (critic literar)

Invitaţi speciali: Mihai Cimpoi (academician), Grigore Cartianu (publicist)

Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.

Standul Editurii ALL – pavilion C1, Complexul Expoziţional Romexpo

Foto credit: editura All, Alex Ștefănescu-arhivă personală (Facebook)

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.