COOLsound.ro, on line despre scena independentă românească 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/coolsound-ro-on-line-despre-scena-independenta-romaneasca-2021/

COOLsound – on line despre scena independentă românească 2021 / COOLsound – online about the Romanian independent stage 2021 este un proiect bilingv ce se va lansa în două etape în vara şi toamna anului 2021 pe platforma www.coolsound.ro.

Un articol de Liliana Matei|21 iunie 2021

Inițiativa – un proiect realizat de Pro Contemporania cu sprijinul JTI – își propune susţinerea unor producţii artistice online realizate de muzicieni, actori, dansatori sau performeri români aflaţi în plină activitate – o mare parte dintre ei tineri, dar nu numai – cu un repertoriu reprezentativ, producţii de autor filmate profesional si adunate pe canalul youtube procontemporania si platforma online www.COOLsound.ro.

Până la acest moment, primul capitol al proiectului bilingv COOLsound – on line despre scena independentă românească 2021 / COOLsound – online about the Romanian independent stage 2021 cuprinde 16 artiști prezentați prin fișe bilingve cu conținut video, foto și text integral în română și engleză, având în centru un moment artistic solo și un interviu – declarație, prezentări multimedia complexe care reprezintă practic veritabile cărți de vizită ale acestora la momentul anului 2021, accesibile prin portalul www.COOLsound.ro.

Proiectul, inițiat și realizat de Pro Contemporania, este sprijinit de JTI, companie cu tradiţie în susţinerea artei şi culturii şi presupune producția efectivă a materialelor și a  „fișei de prezentare” a fiecărui protagonist, așa cum arată ea la nivelul anului 2021.

Prima etapă a proiectului, prevăzută a fi încheiată până în toamna anului 2021, va cuprinde 25 de artişti, cărora li se vor alătura ulterior alţii, în măsura în care vom identifica noi companii dornice să susţină acest proiect.

Primele pagini de Dicţionar online al scenei independente din domeniul muzicii clasice, actoriei și dansului din România cuprind artiști din zona artelor spectacolului care în momentul intrării în proiect erau afectați de trecerea prin pandemia Covid 19 și NU erau angajaţi ai unei instituţii publice de profil din România.

Această situație nu-i împiedica să fie premianţi ai unor prestigioase concursuri internaţionale sau implicaţi în proiecte culturale de anvergură în țară si în afara granițelor. Toate aceste nume sunt nu doar ale unor tineri, ci sunt ale unor artişti de toate vârstele care au optat pentru statutul de artist independent, respectiv pentru  a nu fi angajații unei instituții de cultură de stat, ci de a evolua pe bază de proiect, statut puternic afectat de trecerea prin pandemie.

Toți acești creatori de înaltă valoare artistică au traversat, şi unii dintre ei traversează încă, situații limită. În 2020-2021, activitățile din domeniul artelor spectacolului – inclusiv cele independente – au fost oprite, veniturile artiștilor independenți dispărând pur și simplu. Dintre aceștia, nu puțini sunt artiștii care, deși colaborau cu instituții de cultură importante şi-au pierdut contractele de colaborare, care odată cu reluarea activității, în vara anului 2021, reapar doar într-o proporție limitată. Deși în Europa există multe exemple de susținere de către stat a acestor artiști, iar statul român a găsit unele soluţii, criza rămâne majoră. Dacă responsabilii autorităților în domeniu nu au înţeles sau nu au resursele necesare să înțeleagă că investiţia în domeniul artistic este o “win-win situation” şi aduce un beneficiu semnificativ pe termen mediu și lung, mediul privat poate contribui salutar în această direcţie.

Artiştii au fost primii scoși din teren şi au fost / vor fi reintroduși ultimii.

Perioada anilor 2020-2021, prin definirea activităților artistice ca aparținând categoriei celor ne-esențiale, a proiectat potențial categoria socio-profesională a artistului într-o zonă vizibil defavorizată.

Artele sunt incluzive și pot contribui la renașterea societății în întregul ei. Gesturile de sustinere a artiștilor în astfel de momente nu înseamnă doar un ajutor important, punctual. Înseamnă si o perspectivă în care acești oameni sau mulți dintre ei vor răspunde „prezent” la alte acțiuni viitoare.

15
/05
/23

F-SIDES Cineclub, sezonul 4, ajunge în luna mai la Timișoara! Alături de alte trei programe pregătite pentru 2023 de organizatoarele proiectului F-SIDES în această ediție, lansată în aprilie la București, cineclubul și-a propus să-i ofere publicului proiecții de film axate pe creațiile a opt regizoare, în tandem cu materiale literare produse de opt scriitoare contemporane din România.

15
/05
/23

Teatrul Ion Creangă anunță începerea campaniei de educație ecologică „Lumea o salvăm doar când reciclăm” realizată în parteneriat cu Green Group, în perioada mai - decembrie a.c. Campania își propune să încurajeze acțiunile de reciclare și să contribuie la creșterea nivelului de reciclare la scară națională, prin intermediul unor activări de responsabilizare asupra mediului, dar și printr-un spectacol de teatru.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

15
/05
/23

Teatrul Național din Timișoara continuă ”Anotimpurile FEST-FDR” cu un eveniment unic, o premieră absolută pentru Timișoara și un moment de vârf al Capitalei Europene a Culturii. Joi, 20 iulie și vineri, 21 iulie 2023, de la ora 19, Teatrul Național prezintă spectacolul THE INFERNAL COMEDY / COMEDIE INFERNALĂ, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american JOHN MALKOVICH.

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

14
/05
/23

Înotul sincron într-o lume care-și trăiește agonia pe ritmuri stranii, imagini care combină poezia cu absurdul, o nonpoveste despre omul aflat pe drumul spre dezintegrare...

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.