Copacul cu Cărți, în Parcul Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/copacul-cu-carti-in-parcul-cismigiu/

Bucureştenii sunt aşteptaţi la o nouă sesiune de relaxare în aer liber, în perioada 1 iulie – 31 august, în Parcul Cişmigiu, unde va avea loc cea de-a doua ediţie a evenimentului Copacul cu Cărţi. Peste 150 de romane şi publicaţii sunt puse în mod gratuit la dispoziţia vizitatorilor.

Un articol de Petre Ivan|1 iulie 2015

Pe lângă lectura în aer liber, programul evenimentului Copacul cu Cărţi cuprinde şi o serie de ateliere pentru copii, prin care aceștia vor explora lumea origami şi vor păși în universul personajelor preferate prin pictura pe faţă.

Succesul de care s-a bucurat Copacul cu Cărţi la prima ediţie Copacul ne-a determinat să extindem evenimentul pe parcursul a două luni. Prin această inițiativă sperăm să (re)aducem farmecul cărţilor tipărite în atenţia bucureştenilor de toate vârstele, oferindu-le o alternativă culturală de relaxare şi de petrecere a timpului liber. –  Florentina Oancea, coordonator proiect cultural Copacul cu Cărți.

Adulţii sunt invitaţi la o serie de workshop-uri practice şi creative, precum cel de Fashion – „Dress for success”, unde vom afla despre cum putem folosi hainele ca pe un instrument al exprimării personalității, cel de tehnici de automasaj sau atelierul Idei Cusute.

Cei dornici de mişcare sunt așteptați la cursuri de auto-apărare Krav Maga – sistem de luptă derivat din metoda militară folosită de forţele speciale israeliene sau cele de Tai Chi.

Serile vor fi dedicate sesiunilor Live de DJ şi saxofon cu ArtHitEctronic & Friends, show-urilor de improvizaţie şi concertelor de pian cu Flavian Chitic şi Denisa Bozoancă.

Intrarea la toate activitățile din cadrul evenimentului Copacul cu Cărţi este liberă.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, în parteneriat cu Asociaţia pentru Cultură Urbană şi Mediu (A.C.U.M).

Foto: Copacul cu Cărți  – www.facebook.com/CopaculcuCarti.

15
/12
/21

Joi, 16 decembrie, la ora 19.00, Editura Polirom lansează online, live, pe paginile de Facebook Polirom, Librăria Humanitas de la Cișmigiu și Librăriile Humanitas, romanul „Geaca lui Kafka” de Teodor L. Nedeianu, câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom din acest an. Lansarea va prilejui un dialog al autorului cu Ovidiu Șimonca.

30
/11
/21

Ce cadou de Crăciun poate fi mai potrivit decât o carte bine aleasă? Nu trebuie să mai cauți cartea posibilă pentru persoana probabilă! De Sărbători, Curtea Veche Publishing face cumpărăturile pentru cei dragi cât se poate de simple: între 29 noiembrie și 15 decembrie 2021, pe curteaveche.ro sunt cărți cu până la la 50% reducere pentru mame, bunici, tătici, pitici, jumătatea mai bună, prieteni sau colegi.