Copiii în comunism, prin aparatul de filmat
https://www.ziarulmetropolis.ro/copiii-in-comunism-prin-aparatul-de-filmat/

Recent apărut în cadrul unui program al Asociaţiei One World Romania şi sub coordonarea criticului Adina Brădeanu, DVD-ul „Sahia Vintage III”, dedicat temei copiilor, adună zece documentare de scurtmetraj din timpul comunismului, a căror selecţie pune în discuţie memoria istorică, socială şi, mai ales, cinematografică.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 Ianuarie 2017

Dintre toate formele de exprimare cinematografică, documentarul a avut cel mai mult de suferit în timpul comunismului. Văzut ca simplu instrument de propagandă, documentarul, produs al Studioului „Alexandru Sahia”, se afla sub un strict control şi era aproape în totalitate redus la statutul de scurtmetraj care însoţeşte proiecţia unui lungmetraj de ficţiune în cinematografe.

Dar, cel mai grav, nu i se permitea, din cauza cenzurii, să îşi exercite în mod real cea mai importantă dintre funcţii, fără de care nu şi-ar justifica existenţa: chestionarea realităţii (politice, sociale, intime), indiferent de extrema sub care ar face-o – stilul observaţional, în care intervenţia regizorală este minimă sau puţin perceptibilă la o primă privire, sau o structură atent construită, cu o implicare regizorală puternică în mizanscenă şi dramaturgie.

Dacă filmele de ficţiune din timpul comunismului, inclusiv operele mai puţin ştiute, prin proiecţii repetate la televiziuni, prin programarea lor la cinematecă sau în festivaluri şi prin lansarea pe DVD-uri, au fost în bună măsură recuperate (nostalgic sau critic, naiv sau profesionist), documentarul încă rămâne de descoperit.

Acest gol are mai multe cauze: falimentul de după `90 al Studioului „Alexandru Sahia”, care a pus în pericol însăşi bogata sa arhivă; faptul că a fost vorba de scurtmetraje, dificil de reprogramat şi de relansat; puternica lor încărcătură ideologică şi propagandistică; şi un dezinteres mai general faţă de un gen cinematografic asociat de o bună parte a publicului cu reportajele de televiziune sau cu produsele ilustrativ-informative ale posturilor specializate.

De aceea, este cu atât mai lăudabilă iniţiativa Asociaţiei One World Romania (care, sub conducerea cineastului Alexandru Solomon, organizează festivalul cu acelaşi nume, dedicat filmelor de non-ficţiune) de a lansa o serie de DVD-uri – „Sahia Vintage” – cu documentare realizate la Studioul „Alexandru Sahia” în diverse perioade ale existenţei sale sub comunism.Copiii în comunism

Până acum s-a ajuns la trei DVD-uri, iar fiecare este structurat în jurul unei teme: „Cinema, ideologie, viaţă”, „Muncă” şi „Copii”. Justa selecţie a filmelor este realizată de criticul Adina Brădeanu, care este şi autorea excelentelor şi obligatoriilor texte însoţitoare (o istorie a studioului, o analiză a specificului esteticii documentare în timpul regimului comunist şi comentarii de contextualizare la fiecare scurtmetraj).

Proaspăt lansat (şi disponibil în librării la preţul de 40 de lei), cel de-al treilea DVD adună 10 documentare (şi o reclamă), realizate într-o perioadă care începe în 1957 şi se încheie în 1986. Toate filmele au în centru copiii, de la vârste mici până la majorat.

Relevanţa alegerei temei este explicată de Adina Brădeanu în broşura care acompaniază DVD-ul: „În socialismul trăit al anilor `60-`80, copilul e capital uman: subiectul politic al anilor ce vin, viitorul făuritor al unei lumi mai bune. Dacă, în cazul subiecţilor adulţi, documentarul Sahia privilegiază contextul colectiv al muncii în defavoarea celui privat, al vieţii cotidiene, şi în cazul subiecţilor minori, contextul colectiv rămâne prioritar: în majoritatea cazurilor, copiii apar prinşi în instituţii formatoare: grădiniţă, şcoală generală, liceu. Majoritatea copiilor filmaţi de Sahia pe parcursul deceniilor sunt instrumentaţi politic: circulă cu mesajul la gât, alături de cheie. De obicei, copilul protagonist de documentar apare ca simbol al investiţiei făcute de Partid prin diverse forme de parentalitate politică”.

Important la acest demers, necesar şi util, de recuperare a unei părţi a memoriei istorice, sociale şi, mai ales, cinematografice, este că filmele alese nu sunt doar simple produse de comandă perisabile, aşa cum au fost concepute. Sau, mai exact, reuşesc în mod surprinzător să depăşească pe alocuri acest cadru rigid, care, de altfel, le-ar fi făcut lipsite de relevanţă în prezent.

Sub suprafaţa lor atent impusă şi controlată, sub forma lor aparent desuetă şi, bineînţeles, propagandistică în intenţie şi în rezultat, un ochi minim exersat poate identifica fragmente de viaţă autentică şi bucăţi reuşite de cinema. În afară de subiectele de multe ori impuse şi de interdicţia de a aborda numeroasele teme tabu, manipularea în multe din astfel de filme se realiza prin dublarea imaginilor, care erau Copiii în comunismoricum supuse cenzurii şi autocenzurii, cu un comentariu din off şi cu o muzică acaparatoare.

Însă chiar şi cu aceste apăsătoare constrângeri (la care trebuie adăugată şi durata foarte scurtă a filmelor, fapt care nu permitea evoluţii dramaturgice semnificative sau eventuale acumulări de stări pentru spectator), cineaştii căutau forme cât mai creative de a se exprima (în limitele impuse), chiar dacă filmele rezultate rămân inofensive ca demers de investigare a realităţii necontrolate.

Însă nici comentariul, nici muzica, nici montajul şi nici punerile în scenă nu pot oculta întotdeauna forţa intrinsecă a aparatului de filmat de a surprinde frânturi de viaţă necosmetizate – expresiile de pe chipurile copiilor, sinceritatea care răzbate dincolo de minciună, dar şi mici detalii de existenţă cotidiană.

Realizat în 1965 de Florica Holban, „A cui e vina?” discută, în cheie moralizatoare, dar sub o formă estetică modernă, problema copiilor ai căror părinţi divorţează. Momentele cu adolescenţii filmaţi în timp ce îi povestesc unei reprezentante a autorităţii, a puterii, problemele din familie şi din viaţă au o doză de autenticitate care poate emoţiona.

Un comic cinematografic reconfortant oferă Copel Moscu în „Pe malul Ozanei” (1984), care îi are ca protagonişti pe elevii liceului agro-industrial, mai exact „şcoala de tractorişti”, din Târgu Neamţ. Pe imagini din viaţa liceenilor sau din existenţa oraşului, Copel Moscu suprapune în coloana sonoră când frânturi din interviuri cu tinerii, vorbind despre visele lor, când bucăţi muzicale sau fragmente din emisiunile radiofonice ale lui Iosif Sava, ca un contrapunct ironic la pretinsa realitatea surprinsă de camera de filmat.

Paula şi Doru Segall, doi dintre cei mai prolifici regizori de la Sahia, şi-au dedicat atenţia copiilor în relaţie cu şcoala, filmându-i, la diferite vârste, în acest mediu, în filme nu lipsite de vivacitate şi de o anumită candoare (dar şi cu mesaje emfatice): „Şedinţă cu părinţii” (1980), „Abecedarul” (1983) şi „Absolvenţii” (1986), unde poate fi identificată, în clasa a 12-a de la un liceu bucureştean, viitoarea producătoare de film Ada Solomon.

„Craiova văzută din car” (1974), realizat de Florica Holban, are un comentariu bazat pe un poem comic-jovial scris de Marin Sorescu şi o structură aproape experimentală: firul narativ – un băiat este dus de mama sa, cu carul cu boi, de la sat la oraş pentru a i se face fotografii pentru înscrierea mai departe la şcoală – este redat printr-un montaj exclusiv din fotografii.

Deşi dramatizează destul de stângaci secvenţe sugerând conflictul între generaţii – copii vs. părinţi – şi are un aer perimat,  „Adolescenţa” (1970), de Florica Holban şi Paul Holban, ridica o problemă de eternă actualitate şi, aşa cum observă Adina Brădeanu, intră uşor şi în spaţiul privat, fapt rar întâlnit: o petrece a unor adolescenţi într-un apartament.Copiii în comunism

În „Să zâmbească toţi copiii” (1957), celebra regizoare maghiară Márta Mészáros, care a locuit o perioadă în România, pătrundea într-o casă de copii orfani. În „Cei mici despre lumea mare” (1960), regizat Gabriel Barta, o fetiţă îi vorbeşte tatălui (prezenţi doar cu vocile în off; text – Radu Cosaşu) despre o expoziţie de desene ale colegilor săi dintr-o tabără pentru copii cu talent plastic. Iar „Şcoala de la Meri” (1964), de Jean Petrovici, îi aducea în prim-plan pe copiii angajaţilor dintr-o staţie feroviară în apropiere de Bumbeşti-Livezeni.

Deşi unele sunt desuete şi falsul este uşor perceptibil, aceste documentare, lipsite – din cauza cenzurii puternice – de orice fel de incisivitate politică sau socială, dar nu şi de unele calităţi artistice, merită văzute şi discutate, pe cât posibil, cu detaşare, supuse reflecţiei, ca parte a unui patrimoniu cinematografic în care propaganda şi falsul impuse de aparatul ideologic al vremii s-au ciocnit şi amestecat cu dorinţa şi reuşitele răzleţe ale unor cineaşti de a se exprima şi de a fi sinceri, chiar dacă nu şi liberi. Şi, aşa cum îndeamnă precaut Adina Brădeanu: „E liber la nostalgie. În doze mici”.

Foto: Copiii în comunism, Sahia Vintage III – oneworld.ro



21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

Page 1 of 25012345...102030...Last »