-->

Copilăria lui Mircea Cărtărescu. Autorul “Nostalgiei” împlinește, astăzi, 62 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/copilaria-lui-mircea-cartarescu-autorul-nostalgiei-implineste-astazi-62-de-ani/

“În primii ani de viaţă am locuit într-o cămăruţă, împreună cu părinţii mei, care abia se căsătoriseră, cu un an în urmă, erau nişte oameni foarte tineri. Și în acea cameră de câţiva metri pătraţi se desfăşura toată viaţa noastră, toată viaţa familiei. Era ciment pe jos, era un pat în care dormeam toţi trei. şi pe marginea căruia, mama, ţinându-mă în braţe, îmi citea. E prima mea amintire. (…)”, mărturisea Mircea Cărtărescu, într-un interviu pentru emisiunea DIGICULT. Născut într-o zi de 1 iunie, la fel ca şi soţia sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, Mircea Cărtărescu împlineşte, astăzi, 62 de ani.

Un articol de Petre Ivan|1 iunie 2018

Mircea Cărtărescu, unul dintre cei mai bine cotaţi scriitori români contemporani, s-a născut la 1 iunie 1956, la Bucureşti. A impresionat lumea literară prin poezia şi prin proza sa, dovedindu-se a fi liderul, pe cât de contestat, pe atât de incontestabil, al ”generaţiei ’80”.

În anul 2012, era nominalizat pentru a doua oară consecutiv pentru Premiul Nobel pentru Literatură.

A  semnat peste 25 de volume personale şi este prezent în numeroase volume colective şi antologii. Dintre scrierile sale mai importante fac parte „Nostalgia”, „Levantul”, trilogia „Orbitor” şi romanul „Solenoid”. Cărţile sale au fost traduse, până în prezent, în 24 de limbi.

Anul acesta, în aprilie, a fost distins cu prestigiosul Premio Formentor de las Letras 2018

De-a lungul carieirei sale, Mircea Cărtărescu a primit numeroase premii literare româneşti şi zece importante premii internaţionale, între ele:

premiul internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), premiul internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt“ (2012), premiul internaţional pentru Literatură, la Berlin (2012), premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, în Elveţia (2013), marele premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), premiul „Tormenta en un vaso”, Spania (2014), premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), premiul cărţii pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig, în 2015, şi premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană, în 2015.

Copilăria lui Mircea Cărtărescu – fragmente din emisiunea Digicult (februarie 2015)

„Pe mine nu mă interesau lipsurile astea, îi interesau pe părinții mei, eu nu le observam. Și cred că copiii își construiesc lumea din ce au, întotdeauna, sunt niște mari „bricoleuri”. Eu mi-am făcut lumea din ce-am avut, din ce-am găsit, din lucrurile care erau la dispoziția mea. (…) Pentru mine, lumea aceea săracă, de la sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60, timp în care s-a desfășurat prima mea copilărie, era singura. Era realitatea, era normalitatea. (…) Nu mi se părea ceva ciudat că, de pildă, mâncam mai mult – cum se mânca pe atunci, în anii aceia de lipsuri – macaroane cu marmeladă. (…) Sau că părinții mei trebuia să caute pe cineva care avea o vacă, să pot și eu să beau niște lapte”, povestea Mircea Cărtărescu, în emisiunea Digicult.

Ca în romanele lui Gabriel Garcia Marquez

„Mai târziu, când am început să ies afară, am dat de curte. Curtea mi se părea uriașă, ca și casa. Am revăzut-o, imediat după ’90, când încă nu se dărâmase, și mi s-a părut meschină, minusculă. (…)

Mircea Cărtărescu la vârsta de un an şi jumătate

Pe atunci, curtea mi se părea uriașă. Și țin minte că într-o parte era un țarc, în care se aflau doi curcani și-un păun. Nu știu de ce, era ca-n Marquez: în mijlocul unei curți muncitorești, fremătând de viață gregară, găseai un păun, care, din când în când își desfăcea o coadă uriașă”, mai spune Mircea Cărtărescu.

„Pentru mine era fermecător și foarte vesel. Eram singurul copil din toată curtea unde locuiau vreo 20 de familii. Și eram purtat din brațe în brațe. Eram regele curții, regele neîncoronat. Sau prințișorul curții. Este o lume pe care o țin foarte bine minte și are o strălucire… Are strălucirea viselor! Și strălucirea celor mai vechi amintiri”, rememora Mircea Cărtărescu.

A văzut primele filme la cinematograf la vârsta de 4 ani

Mircea Cartarescu, la varsta de 14 ani, (prima sa poza de buletin)

„Ei mergeau la cinematograf. Era distracția populară. Mama, încă de pe-atunci și toată viața ei, până astăzi, a mers la filme. I-a plăcut foarte mult să meargă la filme. La filme populare, unde-ți aduci batista ca să plângi. Filme indiene, de pe vremuri. Țin minte că nu împlinisem 4 ani, când văzusem deja primele filme la cinematograf, la grădinile de vară. N-am să uit niciodată că am văzut câteva filme, pe vremea aceea, în ’60, ’61, ’62. Unul se numea „Veneția, luna și tu”. Și titlul ăsta mi-a rămas înfipt în minte, de parcă mi l-ar fi bătut ca pe un cui. Apoi am văzut „Pescarii din arhipelag”, o „Elenă din Troia”, niște vikingi, niște mongoli, filme care erau pe-atunci… „Scaramouche”!”, povesteşte scriitorul.

„Dacă m-aș putea întoarce în timp, oriunde, în primul și în primul rând, aș folosi trăsătura asta miraculoasă ca să călătoresc în propriul meu trecut. Ca să stau undeva ascuns, în scara unui bloc sau într-un colțișor întunecat, și să-l văd pe Mircea, așa cum era atunci. Chiar m-ar mulțumi și o ședință de hipnoză, de multe ori m-am gândit la asta. De foarte multe ori m-am gândit să încerc să retrăiesc momente din viața mea sub hipnoză. Cu culorile și aromele și structura tactilă a lucrurilor, așa cum au fost. Ar fi, pentru mine, o experiență uluitoare”, a mai spus Mircea Cărtărescu, la Digicult.

Foto: Mircea Cărtărescu – arhiva personală

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.