Coproducţie europeană în avanpremieră pe scena Teatrului Naţional din Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/coproductie-europeana-in-avanpremiera-pe-scena-teatrului-national-din-sibiu/

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă sâmbătă, 25 mai, şi duminică, 26 mai, de la ora 19.00, avanpremiera spectacolului „Solitaritate” de Gianina Cărbunariu.

Un articol de Corina Vladov|23 mai 2013

Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu prezintă sâmbătă, 25 mai, şi duminică, 26 mai, de la ora 19.00, avanpremiera spectacolului „Solitaritate“ de Gianina Cărbunariu.

„Fiecare dintre cele cinci scene ale spectacolului este o ficţiune inspirată dintr-o realitate sau dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală: de la zidul construit în Baia Mare pentru a separa comunitatea rromă de şoseaua principală a oraşului şi până la marcarea din ce in ce mai radicală a diferenţelor între categorii sociale, etnii, generaţii“, a declarat Gianina Cărbunariu, în timpul repetiţiilor pentru spectacol.

„Sub pretextul respectării unor convenţii sociale şi al salvării cetăţeanului, sunt inventate de fapt reguli noi menite să stigmatizeze diferenţa şi să estompeze tot ceea ce ar putea să ne apropie. Mai grav decât radicalizarea discursului politic despre sărăcie – văzută ca o vină a celui incapabil să fie eficient – este faptul că acesta a contaminat spaţiul public şi riscă să devină o perspectivă normală, justă, perfect îndreptăţită“.

Gianina Cărbunariu

Gianina Cărbunariu este considerată copilul teribil al dramaturgiei contemporane româneşti. Şi-a început studiile dramatice în 1999, la Universitatea Naţională de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, Bucureşti, unde a continuat un Masterat în Scriere Dramatică (2006).

Gianina este membru fondator al grupului dramAcum, o platformă pentru dezvoltarea şi promovarea dramaturgiei româneşti. Piesele sale „Stop the Tempo” (2003) şi „mady-baby.edu/Kebab” (2004), pe care le-a montat ea însăşi la Teatrul LUNI de la Green Hours şi la Teatrul Foarte Mic, au fost traduse, publicate şi montate în Germania, Franţa, Irlanda, Polonia, Marea Britanie şi Italia.

Distribuţie de excepţie

„Solitaritate“ este o producţie originală realizată în cadrul proiectului „Oraşe pe Scenă / Villes en Scene“. Spectacolul este prezentat în coproducţie cu Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Odéon-Théâtre de l’Europe și Le Festival d’Avignon 2014.

Producţia Teatrului Naţional din Sibiu va fi prezentată anul viitor în programul oficial al Festivalului de la Avignon, precum şi în stagiunea Teatrului Naţional din Bruxelles. Textul şi regia spectacolului poartă semnătura Gianinei Cărbunariu, iar din distribuţie fac parte actorii Marius Turdeanu, Ciprian Scurtea, Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Adrian Matioc, Cristina Ragos şi Ali Deac.

La acest proiect şi-au adus contribuţia Andu Dumitrescu (decor şi video), Andrei Dinu (costume) şi Florin Fieroiu (coregrafie). Spectacolul are o durată de aproximativ 90 de minute.

Accesul publicului la avanpremiera spectacolului se face pe baza biletelor puse în vânzare la Agenţia Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17) şi online prin eventim.ro. Preţul unui bilet este de 15 lei, respectiv 10 lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Premiera spectacolului va avea loc vineri, 14 iunie 2013, ora 19.00, la sala Teatrului Naţional din Sibiu, în cadrul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Preţul unui bilet pentru această reprezentaţie specială este de 30 de lei, respectiv 20 de lei cu reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Un proiect important

„Cities on stage / Oraşe pe scenă“ este un proiect finanţat cu sprijin din partea Comisiei Europene prin Programul Cultura şi îşi propune să susţină un dialog creativ între Théâtre National din Bruxelles (Belgia), Folkteatern din Göteborg (Suedia), Odéon-Théâtre de l’Europe din Paris (Franţa), Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu (România) şi Teatro de la Abadía din Madrid (Spania). Pe parcursul a cinci ani de zile, cele şase teatre partenere vor realiza şapte co-producţii ce au la bază scenarii originale.

Astfel, între 2011 şi 2016 cei şapte artişti selectaţi pentru scrierea textelor, Fabrice Murgia (Belgia), Lars Norén (Suedia), Joël Pommerat (Franţa), Gianina Cărbunariu (România), Antonio Araujo (Brazilia), Emma Dante (Italia) şi Frank Castorf (Germania) vor realiza o cronică provocatoare asupra lumii din jurul nostru, dând naştere unui repertoriu de spectacole noi, conectate la noile realităţi ale continentului aflat într-o continuă transformare.

Din echipa creatorilor mai fac parte regizorii Nathalie Garraud (Franţa), Armel Roussel (Belgia), Mélanie Mederlind (Suedia), Vlad Massaci (România) şi David Iodice (Italia). Pe lângă cele şapte co-producţii, proiectul va susţine o serie de programe secundare, printre care proiecte de mobilitate, ateliere de lucru cu publicul, seminarii, activităţi educative pentru tineri şi workshop-uri pentru actori.

27
/07
/17

„Cu ce a fost piesa? Cu trei homeleși!” … E primul răspuns (fulger!) pe care l-am dat după un spectacol tur-de forță...și un marș (la fel de forțat) printr-un București canicular. Abia după ce am ajuns acasă și am început să derulez în minte (la rece!) cele 90 de minute ale piesei lui Harold Pinter, răspunsurile au început să prindă contur.

27
/07
/17

Ajunsă la cea de-a 4-a ediție,Caravana Filmelor NexT urmează să instalezesala de cinema preferată a verii în aer liber, în grădini, parcuri, pajiști întinse și alte spații verzi neconvenționale din 7 orașe din țară, în perioada 27 iulie – 23 august.

26
/07
/17

Domnule Zografi, a trecut multă vreme de când vreau să vă scriu. Am motive strict literare, desigur, dar mai e ceva: Fizica. Aveți Fizica la bază, ceea ce, nu vă ascund, mă duce cu gândul la domnul Sabato.

26
/07
/17

„Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera în cinematografele din România de Ziua Națională. Producția va fi distribuită în cinematografele din toată țara de microFILM.

25
/07
/17

Sâmbătă, 22 iulie 2017, a avut loc ediția a VI-a a Workshopului de fotografie și explorare urbană Walk & Shoot – o ediție unică, cu personaje și cadre noi. Grupul de fotografi, în frunte cu fotograful coordonator Adi Bulboacă, alături de organizatori, au parcurs un traseu care a traversat Bucureștiul dintr-un capăt în altul.

25
/07
/17

Două ateliere de critică teatrală pentru tineri, unul în engleză, altul, în franceză, se vor desfășura în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași, care va avea loc în perioada 5-12 octombrie.

25
/07
/17

Veniţi să vizitaţi Sinaia! Într-o plimbare lejeră, la pas, prin 350 de ani de istorie. În fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 10:30, cei pasionați de istorie și turism sunt invitaţi să străbbată, timp de oră, o oră şi jumătate, unul dintre cele două trasee propuse de arhitectul Dan Manea, autorul cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor”.

25
/07
/17

Festivalul Film 4 Fun își propune şi anul acesta să aducă zâmbetul pe buzele spectatorilor cu o serie de comedii şi parodii savuroase! Printre invitaţii speciali ai acestei ediţii se vor număra Emilia Dobrin, Radu Gabriel, Irina Margareta Nistor, Nae Caranfil, Alexandru Papadopol, Magda Catone şi mulţi alţii. Trofeul Film 4 Fun va fi înmânat actriţei Coca Bloos.

25
/07
/17

Proiecţia filmului JINA, în regia lui Dumitru Budrala, va avea loc sâmbătă, 29 iulie 2017, de la ora 22 în cadrul Festivalului ”Sus pe muntele din Jina”. Filmul va fi proiectat pe un ecran imens, în aer liber, în Șesul Jinarilor, în prezența a zeci de mii de oameni și a regizorului Dumitru Budrala.

24
/07
/17

Cartea „Călătoria diletanților (Din amintirile locotenentului în rezervă Amiran Amilahvari)” (în ireproșabila traducere a lui Nicolae Iliescu) a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2017.

24
/07
/17

În perioada 25 iulie - 3 august, Radio România Muzical transmite în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner. Transmisiunile directe pot fi ascultate și la Radio România Cultural.

24
/07
/17

În această seară (24 iulie), de la ora 21.10, iubitorii teatrului pot vedea ”Năpasta” de I.L. Caragiale, în regia lui Miron Niculescu. Spectacolul a fost difuzat In Memoriam Emil Bota (15 septembrie 1911 - 24 iulie 1977), în anul 1970, chiar în ziua în care, acum 40 de ani, poetul, prozatorul și îndrăgitul actor - aici în rolul „Ion” – se stingea din viață.

23
/07
/17

Cine nu s-a bucurat în copilărie de minunata „Lorelei” sau de extraordinarele povești din „La Medeleni”? Lumile lui Ionel Teodoreanu, un scriitor de o sensibilitate aparte, care ne-a fermecat pe toți cu „Ulița copilăriei” și care s-a stins brusc, la vârsta de 58 de ani…