Corneliu Porumboiu, despre „Comoara“: „Sincer, nu mă gândesc la premii“
https://www.ziarulmetropolis.ro/corneliu-porumboiu-despre-comoara-sincer-nu-ma-gandesc-la-premii/

„Comoara” a fost filmul pe care l-am făcut cel mai lejer – a mărturisit, într-o conferinţă după proiecţia de presă de la Bucureşti, regizorul Corneliu Porumboiu, care îşi doreşte ca noul său lungmetraj „să fie ca o aventură” pentru public, aşa cum spune că a fost şi pentru el.

Un articol de Ziarul Metropolis|26 mai 2015

„Comoara” a primit recent Premiul Un Certain Talent în secţiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes şi intră de vineri în cinematografe.

Iată câteva declaraţii făcute de Corneliu Porumboiu:

Mă gândesc întotdeauna ca filmele mele să mă mulţumească pe mine şi publicul.

Selecţiile la Cannes sunt foarte importante pentru că ajută filmul, ajută foarte mult pentru distribuţia ulterioară a filmului.

Sincer, nu mă gândesc la premii. Depinde de ce juriu e, depinde de filmele din competiţie… Eu fac filmele, muncesc la ele, îmi plac.

E foarte important ca un film să fie la un festival mare.

Facem filme în limba română. După criză, piaţa e din ce în ce mai restrânsă.

Pentru mine e foarte important să pot să fac următorul film. Şi, ca să adun finanţare pentru următorul proiect, în ziua de azi depinde foarte mult de ce ai făcut deja.

La mine, umorul e o chestie instinctivă. Nu mă gândesc.

Cred că toate filmele mele au umor. Cred că toate personajele mele seamănă într-un fel cu Buster Keaton. Sunt foarte serioase, ca şi mine. Şi eu sunt destul de serios în viaţa de zi cu zi. E ca o terapie, poate, dar nu mă gândesc la asta înainte.

Nu cred că e vorba de a fi înţeles sau nu. Cred că e vorba de un tip de construcţie narativă pe care eu ca scenarist mi-o propun. Dozajul umorului este din construcţie.

Am fost interesat de un anume tip de schimb. E un film construit în jurul a două noţiuni: una de solidaritate şi alta de proprietate. M-a interesat foarte mult tipul acesta de schimb între generaţii: ce ai şi ce dai mai departe. Nu pot să spun că una este mai importantă decât cealaltă.

Mă interesează ca filmul acesta să fie ca un soi de aventură. Speranţa mea este ca publicul să intre în acest tip de demers.

Ce am văzut înainte au fost nişte westernuri. M-am inspirat dintr-o întâmplare reală.

Îmi place foarte mult şi Caragiale, îmi place foarte mult şi Gogol, îmi place foarte mult şi Cehov. Dar scenariul unui film e diferit şi eu nu îmi iau reper dintr-un alt tip de operă.

A fost filmul pe care l-am făcut cel mai lejer. Mare parte din succesul său se datorează celor trei actori: Toma Cuzin, Adrian Purcărescu şi Corneliu Cozmei.

N-am avut presiune. Am luat filmul ca pe o aventură. Sper ca şi publicul să trăiască o experienţă de tipul acesta.

Sunt foarte multe momente istorice despre care se vorbeşte în film. M-a interesat să avem un fel de background istoric. Toate rămân ca un tip de eveniment care sunt în spate, dar influenţează ceea ce se întâmplă în prim-plan.

Foto: Anca Frontescu

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

10
/08
/23

• 15 zile, peste 120 de evenimente, peste 100 de artiști și invitaţi speciali la Râşnov, Braşov, Codlea, Feldioara şi Bran • Un festival la ediţia a 15-a: filme, proiecte artistice, concerte, dezbateri, teatru, cărţi, şcoală de vară ş.a. • Vorbitorincii (Cătălin Striblea & Radu Paraschivescu), Maia Morgenstern, Nicu Alifantis, Pasărea Rock, Ada Milea, Mădălina Pavăl, Irina Margareta Nistor, Robin and the Backstabbers, Adrian Cioroianu, Gelu Duminică alături de mulţi alţi invitaţi speciali. • Cultură de calitate într-un cadru natural deosebit fără „zgomote” inutile • Un spaţiu al dialogului civilizat, nu al talibanismului

09
/08
/23

Cinema in aer liber se intoarce pe Insula Artelor din Parcul Titan cu 21 dintre dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, care acopera toata paleta de genuri cinematografice, de la drama si thriller la comedie si chiar animatie. Acestea vor putea fi urmarite la Bucuresti, timp de 4 saptamani, de marti pana duminica, in perioada 15 august – 10 septembrie. Intrarea la proiectii este libera.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.