Corul Academic Radio, 75 de ani de existenţă / Concert aniversar
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-academic-radio-75-de-ani-de-existenta-concert-aniversar/

CORUL ACADEMIC RADIO, un reper al vieţii culturale româneşti şi un apreciat ambasador al României peste hotare, împlineşte în 2015 frumoasa vârstă de 75 de ani, fiind cea mai longevivă formaţie vocal-simfonică din România.

Un articol de Petre Ivan|11 februarie 2015

Corul Academic Radio, 75 de ani de existenţă / Primul concert a cappella al anului, dedicat acestei aniversări, este unul de muzică universală, cu cele mai frumoase partituri destinate corului mixt, eveniment programat miercuri, 18 februarie, de la ora 19.00.

În program, lucrări semnate de compozitori celebri ca Mendelssohn, Schumann, Ceaikovski, Schubert, Rachmaninov, Bernstein ş.a. Concepţia repertorială a concertului îi aparţine lui DAN MIHAI GOIA, de 15 ani dirijorul Corului Academic Radio.

Seara de muzică universală se desfăşoară cu participarea pianistei Carmen Săndulescu, a sopranei Svetlana Sîcencova şi a organistei Simona Săndulescu. Evenimentul este prezentat de Liliana Staicu, manager al postului Radio România Muzical.Corul Academic Radio

Despre Corul Academic Radio

Creat în scopul susţinerii repertoriului vocal-simfonic, Corul Academic Radio – ce numără astăzi 55 de muzicieni – prezintă în concerte numeroase capodopere ale muzicii vocal – simfonice, oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi lucrări a cappella din creaţia românească şi universală.

Fondat în anul 1940,  sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio s-a impus ca o formaţie de elită, condus fiind de-a lungul anilor de Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D.Stancu, Constantin Petrovici, Emanuel Elenescu, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş şi Dan Mihai Goia.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Corul Academic Radio – wikipedia, facebook

16
/04
/21

Spectacolul va fi transmis online duminică, 18 aprilie, începând cu orele 19:00. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 21 aprilie, orele 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 18 aprilie, orele 19:00.

06
/04
/21

Sâmbătă, 10 aprilie 2021, de la ora 18.30, Opera Brașov vă invită să vizionați online, în transmisiune directă, spectacolul cu opera bufă „La Cenerentola” de Gioachino Rossini.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

01
/04
/21

Opera bucureșteană sărbătorește astăzi, 1 aprilie 2021, un moment important din istoria sa: chiar dacă existența unei Companii de Operă găzduite de Teatrul Național de pe Calea Victoriei datează încă din 1885, la 1 aprilie 1921 are loc instituționalizarea acesteia sub titulatura Opera Română din București, printr-un decret guvernamental care îl avea printre semnatari pe Ministrul Culturii din acea vreme, poetul Octavian Goga.

26
/03
/21

Tuturor ne este dor de concerte, de experiența muzicii live, de schimbul de energie dintre scenă și public. Așa că am readus pe scenă cele mai tari trupe de alternativ pentru o serie de concerte filmate, produse de Overground Music și găzduite de Expirat! Periodic, vineri de la ora 20:00, pe Overground Showroom – „Netflixul de concerte” – va avea premiera în exclusivitate câte un concert din seria Showroom Original ⨯ Expirat. Seria continuă vineri, 26 martie, la ora 20:00 cu concertul Eyedrops live la Expirat.