Corul de Copii Radio, la „70 de primăveri”
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-de-copii-radio-la-70-de-primaveri/

Corul de Copii Radio, un ambasador artistic al României peste hotare, invitat frecvent la festivaluri internaţionale şi implicat în diferite proiecte culturale în ţară şi în străinătate, împlineşte în acest an 70 de ani de existenţă.

Un articol de Liliana Matei|24 aprilie 2015

Sâmbătă, 25 aprilie (19.00), sunteţi invitaţi, cu mic cu mare, la Sala Radio, la un concert aniversar de excepţie: “70 DE PRIMĂVERI”. Dacă de-a lungul ultimelor stagiuni ansamblul a dăruit publicului spectacole complexe depăşind graniţele unui simplu concert, evenimente în care momentele muzicale completate de joc dramatic şi elemente de recuzită s-au îmbinat cu proiecţii video – Romanian Roots, Lumea lui Walt Disney, Salut voios de pionier ş.a. – de această dată, sub bagheta dirijorului VOICU POPESCU, veţi asculta o parte dintre cele mai frumoase partituri din repertoriul ansamblului, constituit de-a lungul anilor.

„La 70 de ani de existenţă, Corul de Copii Radio prezintă publicului său un concert în care îi va omagia pe toţi cei care i-au alcătuit istoria. Doresc să le mulţumesc celor care, de-a lungul timpului, şi-au dăruit anii copilăriei Corului de Copii Radio. Generaţia de azi datorează enorm copiilor, părinţilor lor şi celor care au sprijinit, promovat şi sponsorizat manifestările artistice în cei 70 de ani de existenţă. Celor care doresc ca viaţa copiilor lor să nu fie umbrită de lipsa de sensibilitate şi de toleranţă atât de evidente în ultima vreme, le spun că aici, la Corul de Copii Radio, se pot bucura de condiţii de formare deosebite, de un mediu în care disciplina lucrului, deschiderea culturală şi satisfacţiile artistice oferă copiilor şansa de a învăţa să simtă şi să trăiască frumos.” – declară dirijorul Voicu Popescu

La finalul acestui spectacol multimedia complex, ultima piesă a serii – celebrul cântec Valurile Dunării (Iosif Ivanovici) – va însemna un moment cu totul deosebit. Alături de cei care compun în prezent corul, vor urca pe scenă foşti membri ai ansamblului, o frumoasă întâlnire între generaţii. Şi cum Corul de Copii Radio este mereu o punte de legătură între cei mai mici membri, care abia păşesc în lumea notelor muzicale şi a portativelor, şi cei intraţi în adolescenţă care părăsesc ansamblul, penultima lucrare a serii – Rundadinella (Carl Orff) – va introduce în scenă şi grupa pregătitoare. În repertoriul serii se vor regăsi de asemenea partituri de Bach, Fauré, Mozart, Pergolesi, Britten etc.

Evenimentul se va derula în acompaniamentul la pian al Magdalenei Faur, iar Ilinca Lorenz va asigura partea de percuţie. Spectacolul este prezentat de actriţa Delia Nartea.
Concertul aniversar se derulează cu sprijinul sponsorilor: Eurolines România, BRD – Groupe Société Générale, Carrefour, Kandia Dulce.

În seria de evenimente speciale programate în acest an aniversar, Corul de Copii Radio a cântat pe 26 martie în Grecia, la Volos, în concertul de deschidere al Festivalului Internaţional de Muzică Evmelia, unul dintre cele mai cunoscute evenimente muzicale din Grecia, deosebit de apreciat şi pe plan european. Sub conducerea lui Voicu Popescu, corul s-a bucurat de 100% exclusivitate în programul de deschidere al festivalului, fiind singurul ansamblu invitat să inaugureze ediţia a IV-a a evenimentului.

În agenda corului urmează turnee la Milano (în contextul Expoziţiei Universale Milano 2015), Lugano (Elveţia) şi München, unde va evolua în finala prestigiosului concurs internaţional de muzică corală Let the Peoples Sing, organizat sub egida European Broadcasting Union.

Înfiinţat în 1945, Corul de Copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc. Fondatorul său, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicica şi Eugenia Văcărescu Necula, au contribuit decisiv la destinul artistic al ansamblului, făcând din acesta o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii. Aici şi-au deschis calea carierei artistice Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Maria Hurduc, Cornelia Angelescu, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Dan Dumitrescu, Roxana Briban, Roxana Constantinescu etc.

Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană, a titlului de AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE.
Performanţele corului se valorifică periodic în emisiuni de radio şi televiziune, în înregistrări radiofonice speciale şi în apariţii discografice. Recitalurile, concertele a cappella, contribuţiile aduse interpretărilor unor capodopere vocal-simfonice alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Filarmonica din München, Orchestra de Stat Bavareza, sub bagheta unor mari maeştri români şi străini ca: Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Christian Badea, Jing Wang, Lawrence Foster, Wayne Marshall, Zubin Mehta au dezvăluit deosebitele calităţi interpretative ale formaţiei.

Corul de Copii Radio rămâne dedicat muzicii corale româneşti clasice şi contemporane pe care o promovează atât în interiorul, cât şi în exteriorul graniţelor ţării. Astfel a apărut ideea proiectului “Amprente”, prezentat în străinătate sub titlul “Romanian Roots”, care propune publicului un parcurs al spiritualităţii româneşti oglindite în muzica corală. Acest spectacolul multimedia a fost prezentat la “Simpozionului Mondial de Muzică Corală”, organizat la Copenhaga de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale (2008), în cadrul Zilelor Europene Neudrossenfeld – Germania, la Festivalul “Let the Future Sing” – Suedia şi la “International Thracian Choir Festival” – Bulgaria (2009).

Anul 2010 consemnează 65 de ani de existenţă ai formaţiei şi participarea Corului de Copii Radio la proiectul « De la ucenicie la măiestrie », dedicat studenţilor claselor de dirijat din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. În plus, a fost montată lucrarea « Magnificat anima mea – Dominum » de J.S. Bach, alături de orchestra baroc belgiană « Il Gardelino » şi de clavecinistul Ketil are Hausgang în cadrul Festivalului de Muzică Veche.

« For the beauty of the Earth » a fost proiectul anului 2011 şi a inclus, în premieră naţională şi europeană, lucrarea « Opereta Ecologica en Quatro Actos » de Alberto Grau, spectacol ce a fost prezentat în Festivalul Internaţional « George Enescu ».

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

06
/12
/15

Portofoliul seriei de concerte JAZZAJ la ARCUB se completează sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 20:00, cu prestația muzicianului considerat de critici „cel mai valoros baterist de jazz al momentului”, Tudor Zaharescu. Jazzman-ul vine la ARCUB Batişte alături de o parte din colaboratorii săi pentru concertul Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project.

06
/12
/15

,,Suflet vagabond” este o poveste neterminată despre viața celor mereu pe drum – imaginată de o actriță și un muzician: Simona Măicănescu și Alex Simu. Ideea acestui spectacol s-a născut în 2014 pe scena celei de-a 15 ediții a Festivalului Cultural European din Alger, când cei doi artiști s-au hotărât să construiască împreună o poveste, a lor și a altor mii de oameni: povestea celor care călătoresc, umblă, aleargă întruna pentru că nu știu altfel să asculte lumea de azi.  

04
/12
/15

Trupa Sigur Ros, care nu a mai susţinut spectacole din anul 2007, va concerta, în premieră în România, la Festivalul Electric Castle 2016 de la Bonţida, judeţul Cluj, muzica islandezilor figurând pe coloana sonoră a peste zece filme şi seriale

03
/12
/15

Concertul Big Band-ului Radio prezentat în luna sărbătorilor, la Sala Radio, aduce un frumos cadou muzical iubitorilor de jazz! Joi, 10 decembrie (19.00), alături de formația Radio România, sub bagheta dirijorului și apreciatului compozitor Ionel Tudor, o veți aplauda pe scena Sălii Radio pe solista de jazz Elena Mîndru, stabilită în Finlanda, la Helsinki.

03
/12
/15

Strauss Festival Orchestra Vienna răspândeşte, de Sărbători, fascinația Vienei Imperiale în toată România de-a lungul unui amplu turneu național, în care va susține 11 concerte în 9 orașe. La Bucureşti, concertul poate fi văzut pe 19 decembrie, la Sala Palatului.

03
/12
/15

DUBLU-INTERVIU Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și muzicieni care împărtășesc aceeași pasiune. Locuiesc în Amsterdam și... mai peste tot în lume, pe unde au concerte. În seara asta îi puteți asculta la Sala Radio, într-un spectacol-eveniment: „Duo Stradivarius”. Răzvan și Alexandru Tomescu vor cânta la viorile Stradivarius, iar Andreea îi va acompania la pian.

27
/11
/15

Anul 2016 se anunţă a fi unul al premierelor pentru publicul autohton, care va avea ocazia să vadă live, pentru prima dată în România, unul dintre cele mai aşteptate show-uri ale ultimilor ani. Astfel, trupa Queen şi Adam Lambert vor susţine un concert în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 21 iunie 2016. Biletele vor fi disponibile începând cu data de 3 decembrie, pe www.eventim.ro.

26
/11
/15

„Ofranda Muzicală” a lui J.S. Bach încheie cea de a zecea ediție a Festivalului de Muzică Veche București, sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Radio.

26
/11
/15

„Asta vreau în rai... cuvintele să devină note muzicale şi conversaţiile să fie simfonii.” – Tina Turner. "Una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", conform revistei Rolling Stone, împlineşte astăzi 76 de ani. Tina Turner a vândut peste 200 de milioane de albume în cei peste 50 de ani de carieră.

26
/11
/15

Felicia Filip şi Ion Caramitru vor participa la Festivalul dedicat Zilei Naționale a României, organizat de Opera Comică pentru Copii (27 noiembrie - 1 decembrie). În cadrul evenimentului, publicul va avea ocazia să ia parte la spectacole de gală, cu invitați consacrați ai scenei românești, alături de elevii olimpici din Orchestra Colegiului Național “George Enescu” din București, dirijată de Gheorghe Iliuță, împreună cu soliștii și baletul Operei Comice pentru Copii.

26
/11
/15

Vineri, 4 decembrie (19.00), Radio România în colaborare cu Institutul Francez București prezintă la Sala Radio un eveniment conceput în special în jurul muzicii compozitorului francez CLAUDE DEBUSSY, concert derulat cu participarea MIHAELEI MINGHERAŞ – COUTURE, soprană stabilită în Franţa unde susţine o importantă carieră artistică, pe scene cum ar fi cea a Operei Comice din Paris sau la Théâtre du Châtelet.