Corul de Copii Radio prezintă un concert emoționant la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-de-copii-radio-prezinta-un-concert-emotionant-la-sala-radio/

Cu gândul încă la sărbătorile pascale, sâmbătă, 7 mai 2022, de la 19.00, Corul de Copii Radio ne invită la primul său concert de la Sala Radio după ridicarea restricţiilor pandemice, o călătorie prin muzica tradiţiilor creştine.

Un articol de Liliana Matei|3 mai 2022

Sugestiv intitulat „PRAYER” („Rugăciune”), evenimentul este inițiat de dirijorul ansamblului – RĂZVAN RĂDOS, care declară despre concertul de la Sala Radio: „Spectacolul Prayer conține muzică sacră din patrimoniul universal al creștinătății și invită publicul într-o frumoasă și profundă călătorie spirituală. Îmbinarea stilurilor generate de marile centre religioase ale lumii creștine face ca fiecare moment să transmită prin noi mijloace expresive mesajul sacrului. Elementele de mișcare și efectele multimedia vor fi prezente pentru a spori intensitatea fiecărui moment. Într-o perioadă încă apăsată de recentele crize sanitare și politice, membrii Corului de Copii Radio, de această dată <mesageri ai Cerului>, vor aduce pe scena Sălii Radio binecuvântări și vor pleda, prin arta lor, în favoarea luminii, a bucuriei și a păcii.”

Concertul a fost pregătit cu participarea pianistei MAGDALENA FAUR și propune publicului lucrări ca „Jesus bleibet meine Freude”, „Tatăl Nostru” sau „Cantique” (de Jean Racine), semnate de compozitori precum Johann Sebastian Bach, Dragoș Alexandrescu și Gabriel Fauré.

Invitați speciali ai serii vor fi percuționistul ALEXANDRU ANASTASIU, sopranele RAMONA MARDARE, GEORGIANA SIMONOV, CODRUȚA POȘCHINĂ și organistul EDUARD ANTAL.

Un adevărat ambasador cultural al României peste hotare și o „pepinieră” de talente pentru scenele muzicale din România, Corul de Copii Radio a aniversat 75 de ani de existență în 2020. Activitatea curentă susținută de ansamblul Radio România înseamnă spectacole de muzică, dans, proiecții video etc. – prezentate pe scena Sălii Radio – înregistrarea periodică a unor albume realizate de Editura Casa Radio și participări la evenimente de prestigiu, cum ar fi evoluția pe scena Festivalului Internațional „George Enescu”.

Creat în 1945, Corul de Copii Radio este o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii. Aici au făcut primii pași în cariera artistică Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii. Fondatorul corului, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicica, Eugenia Văcărescu Necula, Voicu Popescu și astăzi Răzvan Rădos, au contribuit decisiv la parcursul artistic al ansamblului.

În 2015, Corul de Copii Radio s-a calificat – alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume – în finala de la Munchen a uneia dintre cele mai prestigioase competiţii corale internaţionale: LET THE PEOPLES SING. Concursul este un apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union).

Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, au adus ansamblului Radio România distincţii şi premii. Mai mult, în 2004, corul a avut onoarea de a primi titlul de „AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE”, acordat de către Federaţia Corurilor din Uniunea Europeană.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.