Corul Filarmonicii „George Enescu” revine pe scena Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/corul-filarmonicii-george-enescu-revine-pe-scena-ateneului-roman/

Miercuri, 23 martie 2022,  de la ora 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu”, condus de Iosif Ion Prunner, va susţine un program dedicat apropiatei sărbători pascale: Missa In illo tempore de Claudio Monteverdi şi câteva lucrări de Gavriil Musicescu: Imnele Sfintei Liturghii, Concertul coral nr. 1, op. 15 şi Concertul coral nr. 2, op. 30. Concertul este realizat în parteneriat cu Trinitas TV.

Un articol de Liliana Matei|17 martie 2022

„Concertul din 23 martie dorește să marcheze perioada dinaintea sărbătorilor pascale cu câteva lucrări de factură religioasă. Pe scena Ateneului Român se cântă Missa de Monteverdi după motetul Illo Tempore, alături de două concerte vocale ale lui Musicescu, precum și Imnele Sfintei Liturghii”, a declarat Iosif Ion Prunner, dirijorul Corului Filarmonicii „George Enescu”. „Colaborările cu unele orchestre ale lumii, printre care se numără Filarmonica din Berlin, Orchestra Naţională a Franţei, London Symphony Orchestra, dar şi permanenta prezenţă alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, au însemnat succese de prestigiu în activitatea Corului Filarmonicii George Enescu. Prezenţa unor iluştri muzicieni de la Zubin Mehta, Daniel Barenboim, Kiril Petrenko, Lawrence Foster i-a onorat pe artiştii acestui ansamblu, iar vastitatea şi diversitatea repertoriului au atras mereu aplauzele audienței”, a subliniat dirijorul corului.

Accesul în sala Ateneului Român este permis cu participarea publicului conform legii.

Înfiinţat la 1 decembrie 1950 de către directorul de atunci al Filarmonicii, Constantin Silvestri, Corul Filarmonicii „George Enescu” i-a avut la conducerea sa pe Ştefan Mureşianu, D.D. Botez, Vasile Pantea.

Când legendarul Constantin Silvestri a înfiinţat Corul, se simţea nevoia stringentă a unei recuperări, susţinută şi de colaborarea cu nume consacrate ale baghetei dirijorale: George Georgescu, Igor Markevitch, Georges Pretre, Lawrence Foster, Sergiu Comissiona, Cristian Mandeal, Ghenadi Rojdestvenski.

Începând cu 1990, Corul Filarmonicii „George Enescu” a luat parte la manifestări extraordinare în viaţa muzicală din România. Astfel, ansamblul a avut posibilitatea să colaboreze în 1995 cu marele compozitor polonez Krzysztof Penderecki, iar în 1998 a realizat împreună cu Orchestre Nationale de France şi Lawrence Foster o variantă de concert a operei Oedipe de George Enescu, în cadrul Festivalului Internaţional omonim. Din 1997, Corul Filarmonicii este condus de dirijorul şi pianistul Iosif Ion Prunner, membru şi continuator al unei familii renumite de muzicieni şi oameni de cultură din România.

Printre succesele notabile înregistrate se numără şi colaborările cu orchestre şi dirijori de calibru internaţional în cadrul Festivalului „George Enescu”: Daniel Barenboim şi Staatskapelle Berlin (2013, în Patru piese sacre de Verdi) şi Vladimir Jurovski şi Orchestra Filarmonicii din Londra (2017).

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).