Creatorii celor mai așteptate filme românești ale anului, prezenți la întâlnirea cu publicul TIFF Oradea
https://www.ziarulmetropolis.ro/creatorii-celor-mai-asteptate-filme-romanesti-ale-anului-prezenti-la-intalnirea-cu-publicul-tiff-oradea/

Aflate în fiecare an în topul preferinţelor orădenilor, filmele româneşti vor cuceri marele ecran şi la cea de-a treia ediţie TIFF Oradea. În perioada 2-4 octombrie, cele mai aşteptate titluri ale anului vor fi prezentate cinefililor chiar de creatorii lor, care vor oferi publicului detalii din culisele producţiilor autohtone apreciate de juriile marilor festivaluri din întreaga lume. Seară de seară vor rula filme în aer liber în Piaţa Unirii şi în Amfiteatrul Cetate.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2020

Proiecții speciale vor mai avea loc și indoor, la Teatrul Regina Maria și la Filarmonica de Stat din Oradea, iar cine-concertele vor fi găzduite de Casa de Cultură a Sindicatelor – o locație generoasă pe care organizatorii sunt onorați să o adauge pentru prima dată pe harta festivalului. Toate evenimentele incluse în programul TIFF Oradea vor fi organizate cu respectarea măsurilor de siguranță și distanțare fizică în vigoare.

Biletele au fost puse deja în vânzare pe platforma https://tiff.eventbook.ro/, și vor fi disponibile în curând și pe TIFF Official App (disponibilă în Google Play și App Store).

În prima zi de festival, la Teatrul Regina Maria va rula, de la ora 15:30, Ivana cea Groaznică – povestea neconvențională despre apartenență și dor, spusă cu umor și tandrețe de regizoarea și protagonista filmului, Ivana Mladenović. De la ora 18:00 spectatorii sunt invitați să vadă un film inspirat din evenimente reale: 5 minutebazat intervenția Jandarmeriei în cazul conflictului de la Muzeul Țăranului Român, când un grup de protestatari a întrerupt proiecția unui film LGBT. Producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan va răspunde la întrebările venite din public după proiecția filmului Acasă (r. Radu Ciorniciuc), programat la ora 20:30. Câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, filmul a fost distins cu Premiul Special al Juriului pentru imagine la Sundance.

Casa cu păpuși, regia Tudor Platon

Seduși de ideea unei iubiri perfecte, ca-n filme și cărți, doi tineri își propun s-o trăiască pe pielea lor în noua producție regizată de Tudor Cristian Jurgiu: Și poate mai trăiesc și azi. Povestea lor va putea fi urmărită pe marele ecran duminică, în ultima zi de festival, de la ora 16:00, la Filarmonica. Tot aici, de la ora 18:30, spectatorii vor putea urmări documentarul Casa cu păpuși, debutul regizorului Tudor Platon, care propune o incursiune în universul unui grup de prietene de 70 de ani, peste care timpul pare să nu fi trecut. Seara se va încheia cu proiecția Urma, un film polițist despre dispariția neașteptată a unui pianist, prezentat la Oradea de regizorul Dorian Boguță și actorul Marin Grigore.

Man with a Moving Camera, regia Dziga Vertov

Cinefilii vor avea parte și în acest an de evenimente-surpriză și cine-concerte spectaculoase. Gazda evenimentelor muzicale speciale din acest an, Casa de Cultură a Sindicatelor va fi punctul de întâlnire al iubitorilor de film și muzică live.  Shiraz – A Romance of India – o poveste puternică, bazată pe legenda romanţată a genezei celui mai frumos monument din lume închinat iubirii – Taj Mahal, va fi acompaniat live de îndrăgiții artiști de la Foley’Ala, feat. Irina Margareta Nistor, vineri, în prima seară de festival, de la ora 21:00. Sâmbătă, pe 3 octombrie, de la aceeași oră, capodopera cinematografică Faust va putea fi urmărită pe muzica orădeanului Dubase, unul dintre primii artiști din România care a acompaniat live filme. În ultima seară de festival, orădenii vor avea parte de o experiență inedită la cine-concertul Man with a Moving Camera (r. Dziga Vertov), revoluționarul film experimental mut, produs în Uniunea Sovietică în 1929, ilustrat muzical cei de grupul Abator Industries.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.