Cripta, din 12 septembrie pe marile ecrane
https://www.ziarulmetropolis.ro/cripta-din-12-septembrie-pe-marile-ecrane/

Cripta, al doilea lungmetraj regizat de Cornel Gheorghiţă, va avea premiera de gală din Bucureşti vineri, 12 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema Studio, în prezenţa regizorului şi a echipei filmului.

Un articol de Petre Ivan|4 septembrie 2014

În Cripta, Leduc (Serge Riaboukine), om de afaceri francez, pregătește renovarea unui vechi cartier din stațiunea Băile Herculane pentru realizarea unui nou proiect imobiliar.

În subsolul unei clădiri descoperă o veche frescă datând probabil de pe vremea romanilor. Aceasta ar putea fi clasată în patrimoniul național, iar lucrările de renovare ar putea fi întârziate, sau chiar abandonate.

De unul singur încearcă să se descotorosească de ea, dându-i foc. Rămâne însă blocat în incinta imobilului. Va reuși el să supraviețuiască de unul singur, precum Robinson pe insula lui, găsindu-și calea către libertate?

Cripta este o dramă în regia lui Cornel Gheorghiță, după un scenariu de Jean Samouillan.

Din distribuție fac parte: Serge Riaboukin (Leduc), Camelia Pintilie (Cătălina), Constantin Florescu, Gabriel Spahiu (Popescu) și Sanda Toma.

Cornel Gheorghiță

Cornel Gheorghiță este regizor, producător și scenarist, și predă cursuri de cinema din 1991 la ESAV (Ecole Supérieure d’Audiovisuel, Univ. Toulouse II), iar din

Corneliu Gheorghiţă

Corneliu Gheorghiţă

2001 la ESMA (Ecole Supérieure des Métiers Artistique) Toulouse.

Primul lungmetraj de ficțiune al lui Cornel Gheorghiță, Europolis (2010), a câștigat Mențiunea Specială a Juriului la Montréal World Film Festival 2010, Premiul Ecumenic al Juriului la Golden Apricot Film Festival Yerevan 2011, Mențiune Specială a Juriului la Kimera International Film Festival 2011 și premii pentru Cea mai bună actriță (Adriana Trandafir), Cea mai bună imagine (Ovidiu Mărginean), Cea mai bună muzică (Diego Losa și François Petit) și Cele mai bune decoruri (Bogdan Ionescu) la Cyprus International Film Festival 2011.

Foto cu Cripta şi Cornel Gheorghiță – cinemagia

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.