Cristian Măcelaru la ORT – primul concert în România în calitate de director artistic al Festivalul Internațional “George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-macelaru-la-ort-primul-concert-in-romania-in-calitate-de-director-artistic-al-festivalul-international-george-enescu/

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2022

Cover foto: Cristian Măcelaru (credit Virgil Oprina)

Cei doi artişti de origine română colaborează frecvent în calitate de dirijor şi respectiv concert-maestru al Orchestre Nationale de France din Paris, iar prezenţa lor la Bucureşti este un eveniment cu totul deosebit.

Repetiţia generală de la ora 12 de la Ateneul Român este deschisă publicului şi este inclusă în cadrul ciclului educativ Clasic e fantastic.

Marin Cazacu, managerul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română declara în prefaţa acestui concert : “Mă bucur că în contextul îndelungatei şi fructuoasei colaborări dintre Cristian Măcelaru şi Orchestra Română de Tineret avem bucuria de a gira primul concert în România al lui Cristian Măcelaru în calitate de director artistic al Festivalului Internațional “George Enescu”. Implicarea celor doi artiști, Cristian Măcelaru și Sarah Nemțanu, într-un proiect alături de Orchestra Română de Tineret contribuie la efortul comun de a le oferi tinerilor muzicieni români experiențe profesionale cu aspirații spre cel mai înalt nivel de performanță și publicului din România stări emoționale de neuitat”.

Dirijorul Cristian Măcelaru declara la rândul lui : ”Orice reîntâlnire cu Orchestra Română de Tineret este o bucurie pentru mine. Energia și entuziasmul pe care-l aduc la fiecare repetiție sau concert sunt cu adevărat copleșitoare. Iar această energie dă o viață nouă partiturii pe care o interpretăm.”

Organizatori :  Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” și Filarmonica „George Enescu”.

Partener: Fundația Prietenii muzicii „Serafim Antropov”.

Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Agenţia de carte, Q Magazine.

Pentru  informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.

18
/04
/22

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul în zilele de 5 și 6 mai de la ora 19.00 la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București la o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul și autenticul costum tradițional românesc, ansamblul folcloric “Cununa Carpaților”având ca invitaţi și viitorii performeri ale spectaculoaselor dansuri românești, elevi ai liceului de coregrafie Floria Capsali din București.

07
/04
/22

În perioada 13 – 16 aprilie 2022, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” desfășoară în premieră Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”, sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu și Cezar Verlan. Proiectul se va desfășura în orașele Arad: 13 aprilie, la Filarmonca din Arad, Timișoara: 14 aprilie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Alba Iulia: 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor; Cluj–Napoca: 16 aprilie la Teatrul Maghiar de Stat.