Cristian Măcelaru și Orchestra Națională Simfonică a României deschid Festivalul „Enescu și muzica lumii” de la Sinaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-macelaru-si-orchestra-nationala-simfonica-a-romaniei-deschid-festivalul-enescu-si-muzica-lumii-de-la-sinaia/

Orchestra Naţională Simfonică a României, sub bagheta lui Cristian Măcelaru, va cânta marţi, 24 iulie, de la ora 19.00, la Sala Casino din Sinaia în deschiderea celei de a XIX-a ediţii a Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii”, organizat de Primăria oraşului Sinaia şi Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”.

Un articol de Petre Ivan|24 iulie 2018

Orchestra Națională Simfonică a României, o adevărată selecționată formată din cei mai valoroși membri ai generațiilor de absolvenți a Orchestrelor Naționale de Tineret va interpreta la Sinaia lucrări de Dvorak, Richard Strauss și Ravel, iar solist va fi violoncelistul Valentin Răduțiu. Programul va fi reluat miercuri, 25 iulie, la Ateneul Român din București, în cadrul Festivalului Internațional „Vara Magică”.

Orchestra Națională Simfonică a României are deja o bogată activitate concertistică, susținând concerte în țară la București, Cluj și Timișoara și în spațiul european la Ruse, Linz, Salzburg, Chișinău, Geneva, Paris, Lyon, Rouen, Nantes și Bruxelles, acumulând o bogată experiență nu doar în interpretarea repertoriului clasic, ci și în alte stiluri muzicale, precum pop, rock-simfonic, jazz sau muzică de film, colaborând cu nume de primă mărime ale scenelor internaționale precum Pinchas Zukerman, Cristian Macelaru, David Garrett, Sarah Chang, Cristian Mandeal sau Vladimir Cosma.

De asemenea, Orchestra Națională Simfonică a României a reușit performanța de a se afla în topul preferințelor unor artiști de renume internațional și a unor importante case de discuri, fiind deja prezentă pe două proiecte discografice, în ultima parte a acestui an, urmând să apară un nou album la celebra casă de discuri Sony.

Înființarea Orchestrei Naționale Simfonice a României a reprezentat o încununare a programului Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, membrii săi fiind la ora actuală posesori ai unei bogate experiențe de concert, marea majoritate trecând prin toate etapele de pregătire, începând de la 14 ani cu Orchestra Junior, continuând cu Romanian Simfonietta și binecunoscuta Orchestră Română de Tineret.

In cei 19 ani ai existenței sale, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” a devenit cea mai importantă platformă de formare și promovare a tinerilor muzicieni din România. Din anul 1999 și până în prezent, manifestarea propune celor aflați la Sinaia în vacanța de vară un program tot mai complex, ediția din acest an durând mai bine de cinci săptămâni și având în centru programul „Orchestre Europene de Tineret omagiază România”.

Ediţia a XIX-a a festivalului, ce se va desfășura între 24 iulie și 2 septembrie 2018 la Sinaia și Brașov, are în program nu mai puțin de 23 de concerte și recitaluri, cele principale găzduite de superba sală a Casino-ului din Sinaia, prilej cu care vor putea fi ascultați și văzuți sute de muzicieni români şi străini.

În organizarea Primăriei orașului Sinaia și Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” – beneficiind anul acesta de prezența Proiectului anului Centenar Orchestre Europene de Tineret omagiază România –, avându-l ca inițiator și director artistic pe violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, aduce la Sinaia nu mai puțin de 8 orchestre, compuse din tineri și foarte tineri muzicieni.

Cele patru orchestre românești care vor concerta în această ediție – Orchestra Națională Simfonică a României, Orchestra Română de Tineret, Romanian Sinfonietta și Orchestra de Tineret România-Moldova fac parte din programul educațional Orchestrele Naționale de Tineret ale României, având în componență excepționali muzicieni din trei categorii de vârstă și vor concerta în seri diferite, după încheierea stagiilor de pregătire aferente fiecărui concert.

Așadar, Sinaia, 26 iulie – 2 septembrie, Sala Casino și nu numai, 23 concerte simfonice și superbe seri camerale sub semnul „Enescu și Muzica Lumii”, vor reprezenta agreabile posibilități de petrecere a timpului pentru locuitorii orașului și pentru cei aflați în vacanță pe Valea Prahovei.

Foto: Enescu și Muzica Lumii – facebook

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.