Cristian Mandeal revine la Sala Radio cu Brahms şi Wagner
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mandeal-revine-la-sala-radio-cu-brahms-si-wagner/

Vineri, 6 decembrie (de la ora 19.00) Moş Nicolae soseşte şi la Sala Radio pentru a aduce un dar artistic melomanilor bucureşteni – un concert dirijat de Cristian Mandeal.

Un articol de Andrada Văsii|4 decembrie 2013

Vineri, 6 decembrie, de la ora 19.00, Moş Nicolae soseşte şi la Sala Radio pentru a aduce un dar artistic melomanilor bucureşteni – un concert dirijat de Cristian Mandeal.

Şi cum un cadou de sărbători nu poate fi decât unul special, veţi descoperi în cutia muzicală pe care o veţi deschide o poveste cu doi compozitori germani care au născut legende – Brahms şi Wagner – în interpretarea Orchestrei Naționale Radio.

Surpriza va fi sporită de prezenţa dirijorului Cristian Mandeal la pupitru şi de participarea pianistei Oxana Corjos, artistă distinsă cu mai multe premii şi care a susţinut de curând un concert la Academia Santa Cecilia din Roma.

Şi pentru că întâmplările speciale se înlănţuie mereu într-o poveste, lucrările pe care le veţi asculta pe 6 decembrie la Sala Radio desenează inedite legături între mari nume ale lumii muzicale.

În prima parte a serii vă veţi bucura de Concertul nr. 1 în re minor pentru pian şi orchestră semnat de Brahms, supranumit adesea – datorită rigorii formelor operelor sale – un clasic în epoca romantică. Concertul său este unul controversat, tocmai din acest motiv stârnind mereu interesul publicului: premiera absolută a avut loc la Hanovra – iar ca solist la pian a fost compozitorul însuşi – pentru ca după un succes răsunător aici, 5 zile mai târziu, la Leipzig, opera să fie primită exprem de refractar!

Cristian Mandeal si Oxana Corjos

Pianista Oxana Corjos va cânta sub bagheta lui Cristian Mandeal

Se spune că accentele tragice din concertul său sunt o traducere a emoţiilor resimţite de Brahms în urma încercării de sinucidere a bunului său prieten, compozitorul Robert Schumann.

În a doua parte a serii, cu prilejul bicentenarului Richard Wagner – 200 de ani de la naşterea genialului compozitor – veţi asculta mai multe fragmente din celebrele sale opere: Uvertura operei Tannhäuser, Kharfreitagszauber din Parsifal, Marşul funebru la moartea lui Siegfried din Amurgul zeilor şi Cavalcada Walkiriilor din Walkiria.

Şi aici legăturile din lumea muzicii sunt speciale, pentru că prima interpretare a uverturii din Tannhäuser  în concert, desfăşurată tot la Leipzig, a fost dirijată de un alt mare compozitor german, Felix Mendelssohn.

Foto credit: Virgil Oprina, foto cu Cristian Mandeal

21
/01
/17

The Deep Sound of Maramures, un proiect care integrează, în structuri artistice contemporane, cercetări antropologice din aria acustică tradițională, va fi prezentat publicului larg, în cadrul unei transmisii online din Vișeul de Sus, un eveniment realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, care se va bucura de recenzia specială a profesorului Ricardo de Ostos, arhitect experimentalist din Londra.

20
/01
/17

Jazz Nouveau anunță încă 4 concerte pentru lunile martie, aprilie și mai ale acestui an în clubul Control: Marc Ribot (foto), Elias Nardi Group feat Daniele Di Bonaventura, Dans Dans și Rotem Sivan Trio.

19
/01
/17

Loalwa Braz Vieira, interpreta hitului mondial Lambada, a fost găsită moartă carbonizată în mașina sa, joi, la Saquerema, pe litoralul regiunii Rio de Janeiro. Grupul Kaoma, înfiinţat în 1985, a devenit celebru cu hituri precum „Chorando Se Foi (Lambada)”, „Dançando Lambada” şi „Lambamor”.

17
/01
/17

La 20 de ani de la dispariția lui Ion Voicu, fiul acestuia, Mădălin Voicu va dirija Orchestra Naţională Radio într-un concert In memoriam. Alexandru Tomescu va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră, KV 219 de Mozart.

16
/01
/17

Un film pentru televiziune despre viaţa şi cariera cântăreţului Michael Jackson va fi produs la Hollywood in februarie si se va intitula ”Michael Jackson: Searching for Neverland”. Rolul principal va fi interpretat de Navi, unul dintre cei mai cunoscuți imitatori ai cântăreţului.

16
/01
/17

În urma succesului înregistrat după lansarea, în octombrie, a primelor 5 Atelierele „Micul Artist”, Opera Comică pentru Copii oferă, începând din luna februarie, un nou curs pentru cei mici: Atelierul de Flamenco, susținut de dansatorul argentinian Lucas Molina.

13
/01
/17

Începând din acest weekend, Nino, personajul îndrăgit din seria de concerte-lecție ale Operei Comice pentru Copii "Cu Nino în jurul Lumii", îi așteaptă pe cei mici pe Patinoarul Copiilor, deschis în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16.

10
/01
/17

Într-o zi de 10 ianuarie (2016), la trei zile după ce își lansase cel de-al 25-lea album, „Blackstar”, se stingea din viață David Bowie, unul dintre cei mai influenți muzicieni ai ultimelor decenii.

09
/01
/17

Orchestra Națională Radio susține primul concert din noul an la Sala Radio vineri, 13 ianuarie 2017, ora 19.00, sub bagheta dirijorului Iwan Wassilevski, director artistic al Akademisches Orchester Basel din Elveția, cunoscut și apreciat în peisajul muzical european și ca dirijor de operă.

08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...