Cristian Mungiu: Este straniu cum lumea amesteca credinta cu superstitia
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mungiu-este-straniu-cum-lumea-amesteca-credinta-cu-superstitia/

Filmul ‘După dealuri’, al regizorului român Cristian Mungiu, va fi proiectat vineri seară, la debutul celei de-a 50-a ediţii a Festivalului de la Gijon, urmând ca premiera peliculei în Spania să aibă loc la 18 ianuarie, informează cotidianul spaniol El Pais. În urmă cu două decenii a fost filmul chinez, apoi a venit vremea celui […]

Un articol de Andrada Văsii|16 noiembrie 2012

Filmul ‘După dealuri’, al regizorului român Cristian Mungiu, va fi proiectat vineri seară, la debutul celei de-a 50-a ediţii a Festivalului de la Gijon, urmând ca premiera peliculei în Spania să aibă loc la 18 ianuarie, informează cotidianul spaniol El Pais.

În urmă cu două decenii a fost filmul chinez, apoi a venit vremea celui iranian, iar acum cireaşa de pe tortul festivalurilor vine din partea creatorilor de filme români şi filipinezi. Iar între aceşti români, o figură se ridică peste toate celelalte, cea a lui Cristian Mungiu (Iaşi, 1968), comentează El Pais. Cu filmul său precedent, ‘4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile’, el a obţinut premiul Palme d’ Or la Cannes, în 2007. Anul acesta a revenit în competiţia Croazetei cu ‘După dealuri’, cu care a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu, iar cele două protagoniste şi-au împărţit premiul pentru cea mai bună actriţă.

La proiecţia de vineri seara va fi prezent Mungiu însuşi, care îşi va apăra creaţia ţesută cu grijă cum doar marii maeştri ştiu să o facă. ‘După dealuri’ tranzitează între dramă şi teroare pură, bulversând spectatorul care asistă la vieţile celor două prietene – crescute amândouă la orfelinat – şi care se reîntâlnesc la o mănăstire ortodoxă, una fiind convinsă de viaţa sa cucernică, iar cealaltă întorcându-se din Germania pentru a-şi salva prietena de ceea ce consideră că este o sectă.

Cristian Mungiu, care de obicei apare îmbrăcat în negru, vorbeşte într-o engleză perfectă, suavă şi educată ca şi felul său de a fi. Îi place să treacă de la film la politică, iar de acolo la studiul social, motiv pentru care nu refuză niciun subiect de conversaţie, cum ar fi, de exemplu, puterii preoţilor asupra societăţilor actuale. ‘Ca şi în cea spaniolă, nu-i aşa?’ – notează Mungiu. Într-adevăr. ‘Pe de-o parte în filmul meu arăt ceea ce înseamnă religia pentru fiecare dintre personajele mele şi prefer să nu judec pe nimeni. Pe de altă parte există anumite societăţi europene unde se remarcă o creştere în importanţă a liderilor religioşi care exercită o putere de facto. Mulţi oameni se laudă azi că sunt credincioşi. Când în ţara mea a căzut comunismul, în 1990, biserica a profitat (de moment) pentru a ocupa acest spaţiu de conducere. Merită studiat acest lucru: populismul folosit de biserică pentru a ocupa poziţii în organigrama statului’, spune el.

‘În prezent, 90% din compatrioţii mei se declară creştini ortodocşi, însă acum 20 de ani nimeni nu se gândea la asta. Părerea mea? Cred că este o credinţă superficială, iar când comunismul este urmat de două decenii de sărăcie, se creează terenul prielnic’, subliniază Mungiu. Într-o secvenţă din film, stareţul mănăstirii spune că el nu a plecat niciodată din România, de ce să fi plecat? Ceea ce poate suna a rasism. ‘Nu este mare deosebire între această gândire şi cea a unor lideri xenofobi din Est, care consideră Occidentul sursă a tuturor relelor. Este triumful lipsei de raţiune. Este straniu să vezi cum oamenii amestecă credinţa cu superstiţia. Fata care se întoarce din Germania nu are de ce să fie mai puţin credincioasă, pur şi simplu ea vrea să o salveze pe prietena ei de această lipsă de raţiune. Superstiţia este mult mai puternică decât credem în viaţa noastră cotidiană. În orice ţară’, asigură Mungiu.

Ceea ce nu înseamnă că Mungiu crede în puterea cinematografiei de a schimba realitatea. ‘Aceasta ar fi un idealism derivat dintr-o gândire naivă. Văd că cinematografia încă mai încearcă să-i înveţe pe oameni unele comportamente cu cele mai bune intenţii. Dar (o astfel de atitudine) înseamnă să nu înţelegi nici cum funcţionează oamenii, nici filmele. Nu sunt puse în discuţie valorile lor educative pentru copii, dar înainte de a îndoctrina este mai bine să prezinte, pentru a lăsa spectatorul să tragă propriile concluzii. Îmi place să filmez persoane în momentele în care iau decizii fundamentale în viaţa lor – precum avortul în ‘4 luni, 3 săptămâni, 2 zile’, ceea ce nu înseamnă că le iau partea, sau că îi judec. Cum poate îndrăzni cineva ca în numele credinţei să judece sau să dispreţuiască pe cineva?’, se întreabă Mungiu. Lucru valabil şi când este întrebat despre deciziile luate de cele două personaje principale. ‘Poate spune cineva ce este bine şi ce este rău? Eu cu siguranţă nu’.

Mungiu nu reneagă credinţa şi acea nevoie de legături spirituale a omenirii, în paralel cu abordarea unor teme mai banale, precum realizarea cinematografică: în multe momente, el filmează până la zece personaje odată vorbind în planuri diferite, fără ca spectatorul să piardă şirul. ‘A fost o decizie de stil luată de la început. Să nu ne pierdem în detalii, să nu mişcăm camera, şi ca publicul să aleagă. Am recreat în întregime mănăstirea pentru a putea plasa camera acolo unde am vrut. Nu există gros planuri. Nu există zoom-uri. Am filmat foarte mult şi am complicat oarecum filmarea, dar dacă nu făceam asta, nu avea niciun sens’, conchide cineastul român.

Sursa: Agerpres

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.