Cristian Teodorescu și Bogdan Ghiu, Premiul PEN România 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-teodorescu-si-bogdan-ghiu-premiul-pen-romania-2016/

Zilele trecute, în cadrul Târgului de carte Gaudeamu, a fost acordat Premiul PEN România 2016, ex aequo, scriitorilor Cristian Teodorescu, pentru romanul Șoseaua virtuţii. Cartea cîinelui (Editura Cartea Românească, 2015) şi Bogdan Ghiu, pentru Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Editura Cartea Românească, 2015).

Un articol de Petre Ivan|22 noiembrie 2016

Juriul a fost format din Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Adina Dinițoiu, Caius Dobrescu și Radu Vancu. Premiul a fost sponsorizat de OperaScrisa.Ro – societate de gestiune a drepturilor de autor.

Cristian Teodorescu a primit premiul pentru romanul Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui,  deoarece ilustrează principiul, asumat în Charta P.E.N., conform căruia literatura reprezintă o formă înaltă de veghe morală.

Romanul ne confruntă cu tulburătoarele consecințe asupra prezentului ale coabitării sistematice cu minciuna, delațiunea și crima din trecutul recent al societății românești. Însă luciditatea cu care prezintă nuanțele promiscuității morale este dublată de încrederea în forța emancipatoare și regeneratoare a confruntării cu propria conștiință.

Bogdan Ghiu, câștigător al Premiului PEN pentru "Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest)"

Bogdan Ghiu, câștigător al Premiului PEN pentru „Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest)”

Bogdan Ghiu a primit acest premiu pentru volumul de eseuri Totul trebuie tradus, volum care constituie o strălucită contribuție, în perimetrul intelectual românesc, la înțelegerea oportunităților culturale generate de globalizare.

Traducerea, în viziunea autorului, este un proces universal, care afectează toate colțurile lumii și toate nivelele existenței. În consonanță cu misiunea P.E.N. de stimulare globală a traducerilor, Bogdan Ghiu demonstrează că cortinele care separă culturile nu sînt de fier.

Tapiseria lor de coduri culturale reprezintă doar un obstacol relativ, și fără îndoială incitant, atunci cînd multiplul traducător este animat de un respect profund pentru umanitatea Celuilalt.

Despre Premiul PEN România

Premiul PEN România a fost înființat în 2013. El se acordă anual unei cărți sau serii de cărți – din genurile eseu, memorii, jurnal, roman, interviu, poezie – care exprimă, de o manieră înalt estetică și morală, valorile de implicare civică, libertate a cuvîntului, promovarea democrației, păstrarea memoriei colective, apărarea drepturilor omului, lupta împotriva cenzurii, solidaritate internațională ș.a. Aceste valori reprezintă emblema și specificul organizației PEN International, din care face parte și PEN România. Premiul se acordă în fiecare an în luna noiembrie cu ocazia Tîrgului de carte Gaudeamus din București.

Lista scurtă a cărților nominalizate pentru Premiul PEN România 2016:

– Gabriel Andreescu, Existenţa prin cultură. Represiune, colaboraţionism şi rezistenţa intelectuală sub regimul communist (eseu), Editura Polirom, 2015

– Mircea Cărtărescu, Solenoid (roman), Humanitas, 2015

– Ana Donţu, Cadrul 25 (poezie), Casa de editură Max Blecher, 2015

– Sabina Fati, Singură pe drumul mătăsii (reportaj de călătorie), Humanitas, 2015

– Bogdan Ghiu, Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest), Cartea Românească, 2015

– Horia-Roman Patapievici, Partea nevăzută decide totul (eseu), Humanitas, 2015

– Cristian Teodorescu, Șoseaua virtuții. Cartea cîinelui (roman), Polirom, 2015

– Daniel Vighi, Trilogia Corso (roman), Cartea Românească, 2015

Foto: Cristian Teodorescu, Bogdan Ghiu, Premiul PEN România 2016

21
/12
/16

Cartea „Dragă, mă duc la Charlie” (traducere din limba franceză de Tudorel Urian) a fost publicată anul acesta, la Editura All. Maryse Wolinski (născută în Algeria) este jurnalistă şi scriitoare, soţia caricaturistului Georges Wolinski, ucis în atentatele de la revista satirică „Charlie Hebdo”, pe 7 ianuarie 2015.

13
/12
/16

Iubitorii de carte sunt așteptați miercuri, 14 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea ediției în limba română a romanului Cinci Colțuri, de Mario Vargas Llosa, apărut în traducerea lui Marin Malaicu-Hondrari, în seria de autor dedicată celebrului scriitor peruvian, deținător al Premiului Nobel pentru Literatură.

12
/12
/16

100 de ani. Atât se împlinesc anul acesta de la plecarea spre Moscova, în 1916, a primului transport din Tezaurul României. Astăzi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cișmigiu, cu trei zile înainte ca un secol întreg să fi trecut de atunci, Editura Humanitas lansează „Tezaurul României de la Moscova, Inventarul unei istorii de o sută de ani”, o carte importantă, cea mai amplă publicată până acum pe acest subiect.

09
/12
/16

Revista România literară a desemnat cel mai recent volum al lui Mircea Mihăieş, “Ulysses, 732. Romanul romanului” (Polirom), drept „Cartea anului 2016” . Din juriu au făcut parte Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Daniel-Cristea Enache, Gabriel Dimisianu, Angelo Mitchievici, Sorin Lavric şi Simona Vasilache.

09
/12
/16

Scumpe domnule Blecher, sunt mulți ani deja de când vreau să vă scriu și mă rețin. N-am îndrăznit, chiar dacă, pe de o parte, vă consider frate. Păstrez acasă un os devorat de un morb, chiar dacă alt nume a purtat boala mea.

06
/12
/16

Iubitorii de carte sunt invitați în această seară (5 decembrie), de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea romanului “Inocenţii” de Ioana Pârvulescu. Alături de autoare vor fi prezenţi: Adriana Bittel, Tania Radu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu şi Lidia Bodea. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

06
/12
/16

Vineri, 9 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta 38), va avea loc o întîlnire cu John Simenon, fiul celebrului și îndrăgitului creator al lui Maigret, Georges Simenon.

05
/12
/16

Cantautorul american Bob Dylan, câștigătorul din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură, a trimis un discurs de mulțumire pentru a fi citit în cadrul banchetului ce va urma înmânării premiilor, vineri, la Stockholm

02
/12
/16

Scriitorul nipon Haruki Murakami va publica viitorul său roman în luna februarie, după cum a anunțat editura sa, care însă nu a dezvăluit titlul și nici subiectul viitoare cărți. În 2015, Murakami a publicat “Men Without Women”, o colecție de șase povestiri scurte, dintre care una inedită și celelalte cinci apărute deja într-o revistă literară.