CRONICA de TEATRU. Class, o meditație cu mai multe teme
https://www.ziarulmetropolis.ro/cronica-de-teatru-class-o-meditatie-cu-mai-multe-teme/

Unul dintre cele mai frumoase şi intime spectacole care poate fi văzut pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti la Sala Atelier, „Class”, poartă semnătura inconfundabilă a regizorului Felix Alexa.

Un articol de Georgiana Ene|9 mai 2019

Piesa scrisă de Iseult Golden și David Horan reprezintă o meditație cu mai multe teme asupra timpului în raport cu familia, școala și educația, astfel că subiectul pe care îl propun cei doi autori este câte se poate de actual și legat de acestea. Cei doi oameni de teatru scriu și montează piese originale și adaptări după piese clasice.

Textul montat pe scena Naționalului bucureștean a obținut în 2018 marele premiu la Fringe Festival din Edinburgh precum și premiul pentru „Cea mai bună piesă de teatru a anului 2018”, decernat de Writers Guild of Ireland.

Premisa de la care se pornește, triada profesor – elev – părinte, ar putea oare reprezenta cheia succesului în educație? Răspund acestei întrebări cu o sinceritate, deloc stângace, actorii aleși de Felix Alexa, și el însuși, într-o demonstrație în care  sentimentele sunt atât tandre, cât și raționale, iar adevărul se cerne de minciună și eliberează într-o montare intensă, dar nu excesivă, și în care suspiciunea naturală se răspândește până la final.

Discursul autorilor e orientat către replici și personaje fără de care „Class” ar rămâne doar un text pentru o meditație solitară. Grație lor și viziunii regizorale, aceasta devine materie teatrală maleabilă, valabilă nu doar acum, ci și peste niște ani, posibil în nenumărate interpretări critice și versiuni diferite jucate pe diverse scene. Cu siguranță se pot descoperi multe teme în textul celor doi, dar în spectacolul montat de Felix Alexa există trei calități marcante: este o piesă actuală, este cumplit de aproape de noi și vedem o montare excepțională. Acestea reprezintă și punctele de susținere ale reușitului spectacol din toate punctele de vedere, prin simplitatea izbitoare și complexitatea dezvăluită printre rânduri.

Acțiunea piesei se desfășoară într-o sală de clasă, cu alfabetul pe perete, în care cuvintele sunt scrise cu creta pe tablă, cu bănci și manuale pe catedră, imaginate foarte bine de Andrada Chiriac. Toate acestea pot provaca reacții diferite atunci când părinții Brian și Donna (iubiți din școala generală și despărțiți de curand) sunt convocați de către profesorul McCafferty să discute despre dificultățile pe care le întâmpină Jayden la școală, alături de colega lui, Kaylie. Subiectul este tulburător de frumos și explorează multe dintre problemele de clasă, educație și impactul acestora asupra copiilor.

Brian și Donna – Gavril Pătru și Alexandra Sălceanu – își compun rolurile și își asumă în egală măsură complexitatea acestora reușind să transmită emoția problematică a școlii și a condiției sociale: inferiori profesorului McCafferty – impecabil Richard Bovnoczki: simplu, matur și echilibrat – sunt puși față în față, fiecare parte disimulând o latură mai puțin plăcută.

Felix Alexa a surprins foarte bine aceste două componente și condiționări ale succesului educației, cu atât mai mult cu cât cei doi elevi din piesă sunt speciali, ei având probleme cu alfabetizarea. Ecuația profesor – elev – familie – profesor este rezolvată elegant și face mai mult decât să explice că în cazul unui eșec (nu neapărat al elevului) de vină sunt ambele părți.

Frumusțea spectacolului stă în simplitatea, corectitudinea și delicatețea cu care este construit: scenele sunt curate, interpretate ireproșabil și tăiate în momentele potrivite – pentru susținerea tensiunii dintre persoanje în derularea secvențială, pe muzica excelent aleasă, de altfel parte importantă din emoția pe care o transmite. De asemenea, spectacolul are prospețime, datorată textului recent scris, dar mai ales celor doi actori în rolurile dificile ale copiilor de nouă ani: Jayden – copilăros, sensibil, victimă a conjuncturii cotidiene, cât și a talentatei studente la actorie, Sandra Ducuță, (aflată la cea de-a doua colaborare cu regizorul) marcată de suferința despărțirii părinților, apropiată de bunică, nemulțumită și tristă atunci când trebuie să plece să locuiască cu mama ei.

Problematica școlii, a elevului, a părinților, a numeroaselor condiționări referitoare la performanța în învățare este subiect permanent în analiza actului didactic, ale realităților și relațiilor ei interne sau externe ale acestuia. Viziunea contemporană, promovată deseori de mass media, cu privire la responsabilii privind educația copiilor, se centrează exclusiv pe școală, pe profesor, uitând să fie aduse în discuție calitatea materialului uman, particularitățile individuale biologice, sociale, reprezentate de elevul însuși, cât și de rolul părinților și al familiei.

Mesajul pe care îl transimte spectacolul ar putea fi: construiți-vă în funcție de copil, respectiv elev, pentru că el este mai important, mai mult decât altceva. Formula poate părea excesiv părtinitoare, univocă și chiar nerealistă, care ține mai ales de o aspirație, legitimă poate, de a trece în plan secund factorii pretinși de importanță secundară, doar pentru câștigul prezumtiv pe care l-ar avea elevul, ca privilegiat al raporturilor din această triadă.

De aici e posibil să existe tentația focusării pe elev, pe capacitățile lui, pe informare, pe formare și pe schimbarea acestei perspective, lasând impresia că nu interesează aproape deloc rolurile celorlalți participanți la actul educativ. Ceea ce reușește Felix Alexa în montarea propusă este interesul și susținerea celorlalți actori ai educației – profesor și părinte, și responsabilizarea lor, conștientizarea și stimularea energiilor pozitive, creatoare în egală măsură și  rezultatul acestei interacțiuni: elevul – tânărul adapat și performant profesional și social.

„Class” de Iseult Golden și David Horan

Traducere: Andrei Marinescu

Regie: Felix Alexa

Scenografie: Andrada Chiriac

Ilustrație muzicală: Felix Alexa

Distribuție: Richard Bovnoczki, Gavril Pătru, Alexandra Sălceanu, Ciprian Nicula, Sandra Ducuță

Foto: Class – Florin Ghioca

 

08
/10
/12

Compania de Teatru Passe Partout îi invită pe bucureşteni pe 13 octombrie, la Teatrul de pe Lipscani, la conferinţa „Teatrul viitorului” susţinută de Dan Puric, urmată de spectacolul „Royal Fashion”. Potrivit unui comunicat al instituţiei transmis luni AGERPRES, „Royal Fashion” inspiră frumuseţe şi armonie şi este un motiv de meditaţie asupra destinului. Parabolă a monarhiei […]

08
/10
/12

Filmele care vor intra în competiţie în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est vor începe să fie prezentate în cea de-a patra zi, debutul fiind făcut de un calup de nouă scurtmetraje ce vor fi difuzate începând cu ora 18,00 la Cinema Studio. Printre primele filme din competiţie […]

08
/10
/12

Cercetătorii John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi, luni, cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012. John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012 pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule suşă, capabile să se dezvolte […]

08
/10
/12

Comisia Academiei suedeze care acordă prestigioasele distincţii Nobel a anunţat oficial că premiul Nobel pentru literatură va fi decernat joi, la ora 11.00 GMT.   Data decernării unuia dintre cele mai aşteptate şi mult discutate premii Nobel, acela pentru literatură, este anunţată de obicei cu câteva zile înaintea acordării lui, deşi zilele în care vor […]

08
/10
/12

Sezonul premiilor Nobel pe 2012 debutează luni cu decernarea celui pentru medicină, călugăriţa Maggie Gobran, militanta anti-burqa Sima Samar şi americanul Gene Sharp fiind creditaţi cu cele mai mari şanse la premiul pentru pace, iar Haruki Murakami fiind printre favoriţi la cel pentru literatură. Luni, în jurul orei 09.30 GMT, vor fi anunţaţi laureaţii premiului […]

08
/10
/12

1910 – S-a născut atletul canadian Ray Lewis (d. 15 noiembrie 2003); a fost primul canadian de culoare care a câştigat o medalie în cadrul Jocurilor Olimpice (Los Angeles, 1932). 1912 – Începe primul război balcanic: Muntenegru declară razboi Turciei 1927 – În SUA a avut loc premiera primului film cu sunet „Interpretul de Jazz”, […]

05
/10
/12

Biblioteca Academiei Române sărbătoreşte, sâmbătă, 145 de ani de la înfiinţare, cu o nouă ediţie Bookcrossing, un program inclus în amplul eveniment „Noaptea Porţilor Deschise”, care se va desfăşura pe durata a şapte ore, la sediul instituţiei. Noua ediţie Bookcrossing va începe la ora 19.15, prilej cu care Radio România Cultural şi editurile partenere vor […]

05
/10
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria, datând din 1909, a fost vândut pentru 5.000 de euro joi, la licitaţia „România Regală”, organizată de Artmark, care a avut încasări totale de 64.690 de euro. Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta s-au numărat printre atracţiile licitaţiei „România Regală”, care a fost organizată în […]

05
/10
/12

1713 – S-a născut Denis Diderot, filosof francez, unul din autorii proiectului „L’Encyclopédie”, care i-a inclus aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi ( d. 31 iulie1784) 1830 – A încetat din viaţă cărturarul şi memorialistul Dinicu (Constantin) Golescu (n. 7 feb. 1777). A fost membru fondator al Societăţii literare (1827); de asemenea, a contribuit la […]

05
/10
/12

Centrul pentru Artele Spectacolului Sala Palatului a devenit marcã înregistratã la OSIM. Marcã înregistratã de cultura, Sala Palatului devine din ce în ce mai mult o expresie echivalentã pentru programul promovat de cãtre Ministerul Culturii. Practic, analizând  proiectele promovate în incinta Sãlii Palatului putem afirma cã aceasta s-a transformat intr-un veritabil centru de cultura. Manageriatã […]

04
/10
/12

 Premiile Nobel s-au născut din voinţa savantului şi industriaşului suedez Alfred Nobel (1833 – 1896) de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care au adus mari servicii omenirii.   Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a trecut această dorinţă a sa în testamentul redactat la Paris, în 1895, cu un […]

04
/10
/12

Violoncelistul român Ştefan Cazacu se numără printre semifinaliştii concursului „New Talent” de la Bratislava (Slovacia), una dintre cele mai prestigioase competiţii europene destinate tinerilor interpreţi, potrivit unui comunicat. Radio România Muzical va transmite în direct, vineri, de la ora 21.00, de la Bratislava, semifinala concursului „New Talent”, în care va concura şi violoncelistul Ştefan Cazacu. […]

04
/10
/12

Începutul lunii octombrie marchează, ca în fiecare an, debutul sezonului premiilor Nobel, dar şi apariţia multor pronosticuri şi speculaţii despre identitatea viitorilor câştigători. În acest an, juriile şi-au luat şi mai multe măsuri de precauţie pentru a păstra secretul asupra numelor laureaţilor premiilor Nobel, ce vor fi făcute publice începând din 8 octombrie, odată cu […]

04
/10
/12

A şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est îşi aşteaptă spectatorii, în perioada 5-14 octombrie, cu zece zile intense în care vor putea urmări 312 scurtmetraje şi 23 lungmetraje. Organizatorii festivalului au pregătit o ediţie specială, din care nu vor lipsi premierele, expoziţiile, prezentările şi concertele până în zori de zi de […]

04
/10
/12

Inaugurarea noii Săli Mici a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) va avea loc pe data de 9 octombrie. Cu această ocazie va fi pus în scenă un spectacol montat de Alexandru Dabija. Spectacolul „Două loturi”, montat de Alexandru Dabija după textul omonim al lui I. L. Caragiale, va avea premiera oficială pe 9 octombrie, marcând astfel […]

04
/10
/12

Spectacolul „D’ale noastre” Caragiale via Căciuleanu, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti pe 26 octombrie în deschiderea celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Potrivit unui comunicat, spectacolul „D’ale noastre” este unul ieşit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – […]

04
/10
/12

Pianista română Alexandra Dăriescu va deschide, joi, de la ora locală 19.00, stagiunea 2012 – 2013 a Seriei Concertelor Enescu, organizate la Londra, de Institutul Cultural Român.   După un ultim sezon spectaculos, încheiat cu apariţia marelui cvartet britanic Chilingirian, pianista Alexandra Dăriescu deschide stagiunea 2012-2013 a Seriei Concertelor Enescu, la numai câteva săptămâni după […]

04
/10
/12

1873 – S-a născut matematicianul Gheorghe Ţiţeica, considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; este unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; a fost membru al Academiei Române şi vicepreşedinte al acestui for (iunie 1924 – iunie 1925) (m. 5 februarie 1939)   1923 – S-a născut actorul american de film Charlton Heston. […]