Cu privire la „Țara moartă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-privire-la-tara-moarta/

Cel mai recent film al lui Radu Jude vine la timpul potrivit.

Un articol de Andrei Crăciun|23 august 2017

Lucrurile stau în felul următor: nu demult, Mario-Cezar Popescu a descoperit și a restaurat o colecție impresionantă de fotografii semnate de Costică Acsinte de la Slobozia. Acsinte a avut studio – Foto Splendid – și a tot pus, cum se spune, piedici în calea uitării. A imortalizat Costică – în jur de 9.000 de fotografii au fost salvate. Salvarea lor e un miracol și o binecuvântare e. Pentru că am intrat mai târziu în modernitate, noi, românii, nu avem multe imagini din Interbelic. Bine măcar că îl avem pe Costică Acsinte.

Medicul evreu Emil Dorian a scris un jurnal în anii alunecării Europei (cu România în prim-plan, deși suntem obișnuiți să ignorăm aspectul) înspre lagăre și genocid. Radu Jude ia fotografiile lui Costică Acsinte (câteva sute dintre ele) și peste ele lasă fragmente din jurnalul lui Emil Dorian.

Așa s-a născut Țara moartă. Sunt, cum spune și subtitlul filmului, fragmente de vieți paralele. Rezultă o frescă necesară, mai ales acum, când ne aflăm la noi răscruci în chestiunea xenofobiei, a șovinismului și a antisemitismului.

Am cunoscut și am scris mulți supraviețuitori ai Holocaustului (și din Transnistria, și de la Iași, și de la Auschwitz), știam toate ororile acestea, citisem jurnalul lui Dorian (în completarea celui al lui Sebastian), văzusem chiar și fotografii de-ale lui Acsinte. Dar filmul lui Jude nu e o simplă sumă a acestor elemente. Nu e un montaj oarecare bun de urcat pe Youtube. Filmul lui Jude rezistă prin el însuși.

Ne gândim la anii `30-`40 fără să avem în fața ochilor imaginile oamenilor care trăiau atunci. De aceea, colecția lui Acsinte este o comoară. Îi recuperează pe oamenii aceștia, așa cum au fost: speriați sincer de aparatul de fotografiat, cu chipurile brăzdate de rictusuri până dobândeau îngrozitoare mutre patibulare. Țărani care își rădeau pruncii în cap, ca să nu facă păduchi. Oameni fericiți să se fotografieze cu porcii recent înjunghiați, oameni zdrobiți de durere lăsând să le fie fotografiați bebelușii morți așezați în coșciuge, copii încântați că pot saluta legionar, deci nazist, soldați în permisie, tineri motocicliști, doamne și domnișoare în cochetele costume de baie de altădată.

Aveam pretenția că știu câte ceva despre extrema dreaptă, mai ales din cărțile lui Zigu Ornea. E altceva însă să vezi această defilare a chipurilor contemporanilor nebuniei unor națiuni întregi. E altceva să auzi vocile unora dintre cei care au scris istoria greșită (căci Radu Jude face și această necesare recuperare a vocilor din filmele de propagandă).

Am văzut Țara moartă la Cinema Elvira Popescu, la avanpremieră. La sfârșit, a urcat pe scenă Radu Jude, care a ținut să precizeze că el nu este evreu, așa cum după Aferim! a ținut să precizeze că el nu este țigan. Radu Jude e român, e creștin-ortodox, dar știe că o întrebare foarte românească este de ce să faci filme despre evrei dacă nu ești evreu?

S-au ridicat diferite aspecte și ca o încununare a muncii de Sisif a domnului Jude a existat, firește, și acel cetățean care a contestat dreptul nostru de a judeca istoria pe care nu am trăit-o. Apoi, a adăugat cetățeanul, poate că și evreii or fi făcut ei ceva… Radu Jude a avut înțelepciunea să îi răspundă cu o retorică: să vă mai răspund?

Țara moartă ne arată o lume așa cum a fost, cu Codreanu, cu Antonescu, cu Regele Carol al II-lea și cu Regele Mihai I, cu Bucureștiul piețelor Mussolini și Hitler și Bucureștiul bombardat, cu evreii atârnând în cârlige și rebeliunea legionară și mareșalul în cămașă verde, cu cedarea Basarabiei și Bucovinei, cu venirea Armatei Roșii, și, totodată, cu oameni din Slobozia mergând la fotograf să păstreze clipele banale ale vieții lor pe pământ.

Desigur, se pot spune multe în contra Țării moarte. Și, fără îndoială, se vor spune încă mai multe în contra lui Radu Jude, căci românii sunt foarte sensibili când vine vorba despre criminalii de război pe care îi țin de icoană în galeria eroilor neamului.

Țara moartă le-ar folosi mai ales acelora care se grăbesc să arunce piatra, fără să se gândească, fie și câteva minute, la tabloul general. Personal, nu îi găsesc alt minus decât că se termină fără un epilog. Epilog: după ce a supraviețuit legionarilor și războiului, România a intrat pe un alt drum întunecat: drumul Gulagului comunist.

Dar e bine, e bine că Țara moartă există. Putem să vedem, în toată splendoarea, România interbelică profundă: o țară subdezvoltată, ușor de deviat spre fanatism și prea lesne căzută în barbarie.

Radu Jude este naratorul jurnalului medicului Emil Dorian, ceea ce a stârnit nemulțumiri din public. Ba că vocea lui Jude e așa, ba că e pe dincolo. Regizorul a găsit tăria să admită și acest adevăr: nu era disponibil Morgan Freeman, să tragă voce pentru Țara moartă (din 25 august, în cinematografe).

Acestea fiind spuse, mergeți la cinema. Veți ieși mai câștigați cu o lecție de istorie care ar trebui să ne fie obligatorie, dar bineînțeles că, foarte românește, e doar ignorată.

„Țara moartă” ne arată o lume așa cum a fost, cu Codreanu, cu Antonescu, cu Regele Carol al II-lea și cu Regele Mihai I, cu Bucureștiul piețelor Mussolini și Hitler și Bucureștiul bombardat, cu evreii atârnând în cârlige

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.