Cui i-e frică de lupul cel rău?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cui-i-e-frica-de-lupul-cel-rau/

Orice poveste românească începe cu „a fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti”.Povestea de la carea pornit Felix Alexa, pentru spectacolul de la Teatrul Țăndărică, începe cu „a fost odată o fetiţă…”şi este o adaptare a Scufiţei Roşii după Charles Perrault.

Un articol de Georgiana Ene|25 aprilie 2018

Aflat la cea de-a treia colaborare cu acest teatru – prima în 1998, „Bărbierul din Sevilla” și cea de- a doua în 1999, „Vicleniile lui Scapino”– regizorul propune un spectacol care se adresează în aceeași măsură copiilor și adulților: copiii vor avea parte alături de Scufiță de o adevărată aventură în drumul ei spre casa buncii, iar adulții vor conștientiza, poate, cum tehnologia ia locul încet-încet afecțiunii și comunicării și cum trăiesc sub imperiul lui „n-am timp!”.

Scufița din spectacolul lui Felix Alexa este o fetiță fără prieteni, care se joacă singură și nu cunoaște ceea ce este dincolo de universul camerei ei. Mama ei, o femeie modernă, prea ocupată și prea pasionată de tehnologie – are tot timpul o tabletă cu ea, este pasageră în viața fetiței, reptetând tot timpul, până la exasperare: „n-am timp!”.

Scufița, interpretată de Olga Bela, primește de data aceasta de la mama ei și nu de la bunică, o hăinuță roșie cu glugă – într-o cutie frumos ambalată, gest care vrea să recompenseze lipsaafecțiunii și a atenției, pentru că este și singurul de altfel pe care aceasta i-l arată – și pleacă la bunică, cu tot cu coșulețul cu mâncare. Drumul către aceasta însă trece prin pădure.

Mama Scufiței Roșii este – în viziunea regizorului, puțin ironic și cu mult umor de altfel – femeia grăbită și modernă din zilele noastre, care îi explică micuței despre ceea ce să nu facă în drumul său, atrăgându-i atenția asupra pericolelor ascunse în pădure. Drumul pe care aceasta trebuie să-l parcurgă este asemănător unei călătorii inițiatice în descoperirea vieții reale, alta decât cea imaginată de ea, sau nu, dincolo de camera ei, susținut foarte bine de muzica aleasă.Cui i-e frică de lupul cel rău?

De data aceasta Felix Alexa nu mai apelează la tehnologie – Scufița nu are niciun smartphone cu navigator, nici nu comunică cu alte persoane, ci descoperă cu bucurie pădurea șifrumusțea acesteia. Are o întâlnire și cu temutul lup, despre care fusese avertizată să se ferească, dar de data aceasta lupul este joival și chiar nu reușește săo sperie.Mânuit cu măiestrie de Daniel Stanciu, acesta este chiar simpatic prin urâțenia și mărimea lui, chiar dacă este cam jerpelit, lucru care stârnește râsul spectatorilor.

De altfel, toate întâlnirile fetiței cu omida, ciocănitoarea, melcul cu care se și ia la întrecereși fluturele albastrusunt delicioase și pline de gingășie. Scenografia gândită de Marian Sandu este potrivită, decupată cu-adevărat din povesteiar întâlnirea din final cu bunica este haioasă.

Toate personajele din căsuța primitoare a bunicii sunt extraordinar de reușite: ea însăși delicată în ciuda părului vâlvoi, mânuită de Liliana Gavrilescu, cea care în spectacol este și mama Scufiței – o păpușă cu ochelari mari pe nas, peltică și puțin răcită, un vânător subdimensionat – ales tocmai parcă să demonstreze că nu mărimea contează, ci inițiativa pe care o are – le eliberează pe bunică și Scufiță din burta lupuluiși lupul care la finalul spectacolului nu mai e așa de sigur că este în povestea care trebuie.

Regizorul surprinde lumina și întunericul, precum și coerența emoțională profundă a poveștii clasice, a unei fete nevinovate și a lupului care aparent o va mistuiîn această versiune imaginată cu multă naturalețe prin duioșie, umor și ironie fină și trimite spectatorii într-o altă dimensiune, una magică, a poveștilor de-odinioară.

ScufițaRoșie – adaptare de Felix Alexa după Charles Perrault

Regie, concept imagine, efectespeciale: Felix Alexa

Scenografie: Marian Sandu

Muzica: Alexei Țurcan

Foto: Andrei Roșianu

Distribuție: Olga Bela, Liliana Gavrilescu, Daniel Stanciu, Florin Mititelu, Adrian Lefter, Dan Codreanu, Ana-MariaBălescu

Foto: Cui i-e frică de lupul cel rău? – facebook

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.