În Festivalul Naţional de Teatru s-a lansat cartea „Drumul spre spectacol prin metoda David Esrig” de Florin Vidamski. A fost prezentată metoda de lucru a regizorului, cu exemplificări din spectacolele “Nepotul lui Rameau” şi “Trolius şi Cresida”.
Un articol de Monica Andrei|4 noiembrie 2015
Invitat a fost actorul Marin Moraru, care a jucat în spectacolele regizorului, în tinerețe, alături de Gheorghe Dinică.
Cartea lansată este teza de doctorat a actorului Florin Vidamski. O carte de căpătâi pentru facultăţile de teatru din România, profilul actorie.
Pe scenă, la lansare, au urcat David Esrig, Marin Moraru şi Florin Vidamski. David Esrig a explicat ce înseamnă metoda sa: „Devine grotesc să vă spun, am început cariera artistică în teatru, în vremea comuniştilor, unde talentul era mult mai important decât înţelegerea. Jucau mari actori, un fel de teatru tradiţional. Văzându-le spectacolele, m-am întrebat dacă ei înţeleg viaţa din subtext şi nivelul emoţional fără să părăsească prospeţimea personajului. Shakespeare, Becket, Ionesco sunt autori unde se simte o viziune a lumii şi îşi cere să o înţelegi, să o simţi, să o trăieşti pe scenă.
Metoda mea de lucru cu actorii a izvorât fără să piardă acea prospeţime, spontaneietate a personajului fără a-l rupe de lumea şi filosofia lui. Termenul de “existenţial” e în polemică cu teatrul antropologic. Jocul este altceva. Pe scenă jucăm acţiuni. Vedem care e intenţia personajului. Conflictul piesei e forma înaltă de organizare a acţiunii. Să pornim în scenă de la text, nu cu vorbe ci cu acţiuni, adică textul să devină acţiuni pe scenă, o imagine a lumii în mişcare.
<<Metoda>> este o altă lectură de text, adică paşii propuşi care duc spre ţel. În spectacol trebuie să se vadă omul, lumea în care trăieşte, filosofia lui. În cartea sa, Florin a pus pe hârtie <<metoda Esrig>>, apoi a adăugat texte importante din jurul metodei propriu-zise”.
Despre drumul său în teatru, cum l-a cunoscut pe doamnul regizor David Esrig, cum a ajuns să predea la şcoala de actorie din Germania, Academia Athanor, precum şi de ce era necesară cartea publicată ne spune chiar autorul, Florin Vidamski: “Am absolvit actoria la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş – Bolyai din Cluj-Napoca, în 1999, la clasa profesorilor Cristina Pardanski şi Cornel Răileanu.
Între 1999 şi 2001 am fost angajat la Teatrul Naţional din Târgu Mureş şi am colaborat cu Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, apoi din 2001 până în 2009 am fost angajat la Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe, unde în ultimii trei ani ai am fost şi managerul teatrului.
Cea mai interesantă experienţă teatrală, în cei zece ani, petrecuţi în sistemul de stat, am trăit-o la Sfântu Gheorghe.
Acolo s-a coagulat o echipă tânără, venită, în mare parte, din şcoala de la Cluj, o echipă motivată să facă un teatru de calitate şi care a crescut cu fiecare spectacol propus. Cele mai puternice propuneri au venit, bineînţeles, de la Radu Afrim, în jurul căruia se închegase acea echipă. Atunci au fost create spectacole ca: “Alge. Bernarda‘s House Remix”, „Trei surori”, „David’s Boutique”, „Lucia patinează”.
Apoi, între 2013 – 2014, când m-am întors în România pentru o perioadă scurtă de timp, am lucrat, ca actor, la 3 proiecte extrem de interesante cu Mihaela Panainte, o regizoare talentată din tânăra generaţie, care a activat mai mult în zona teatrului independent: “Iona”, de Marin Sorescu – un spectacol construit pe lacul din adâncul Salinei Turda; „Noul Locatar”, de Eugene Ionesco- la Teatrul Municipal Baia Mare; „Monte Medio”, de Marian Ilea – o instalaţie performance la Colonia Pictorilor din Baia Mare.
În vara lui 2007 am avut şansa să fiu selecţionat printre participanţii atelierului de artă dramatică „În căutarea teatrului existenţial”, condus de domnul David Esrig. Acolo s-a produs prima întâlnire cu domnul Esrig şi sistemul său de lucru. Apoi am participat la toate atelierele sale atât în România, cât şi în Germania. În 2009 am demisionat din teatrul unde lucram şi m-am hotărât să plec la şcoala domnului Esrig din Burghausen (acum s-a mutat la Passau). Bineînţeles că domnul Esrig cunoştea intenţia mea, vorbisem şi clarificasem totul împreună.
Am ajuns în Germania, m-am stabilit la München şi într-un an trebuia să învăţ limba germană. Era un pas important pentru integrarea mea în acea lume, dar mai ales pentru a putea primi un angajament la Academia Athanor. Aşadar, în 2010 am început să predau la această academie. Lucram cu studenţii, adică predam actoria, făceam asistenţă la un spectacol în regia domnului Esrig şi fusesem admis ca doctorand la UNATC Bucureşti, cu teza de doctorat <<Drumul spre spectacol prin Metoda David Esrig. Pentru un teatru existenţial>>.
Munca mea la această teză a durat cinci ani, timp în care lucram la Burghausen şi trimiteam materialul la UNATC, domnului Gelu Colceag, conducătorul meu de doctorat. Anul acesta am primit titlul de doctor şi am tipărit şi cartea, apoi a fost lansată în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Întâlnirea cu David Esrig m-a pus în faţa unui adevăr fundamental: un actor, oricât de talentat ar fi, nu-şi poate elibera, esenţialmente, capacitatea creatoare decât dacă aceasta e sprijinită de un sistem de lucru riguros. Am convigerea, de asemenea, că mai devreme sau mai târziu, fiecare actor sau regizor găseşte şi dezvoltă propria metodă de lucru. Pentru a găsi drumul spre ea, e necesar şi recomandabil să afli ceea ce a fost deja descoperit.
Metoda David Esrig se constituie într-un proces de lucru complex, sistematizat, care ajută şi îndrumă actorul/ regizorul să descopere şi să dezvolte propriile mijloace de exprimare artistică, dar şi propria sa imagine despre lume, pe care le va dezvălui spectatorului din perspectiva unui laborator al omenescului, numit teatrul existenţial. Aici, realul, procesele fundamentale ale vieţii sunt o sursă de inspiraţie pentru exersarea sensibilităţii şi imaginaţiei, care, mai apoi, sunt exprimate în diferite registre ale spiritului uman.
Analiza textului, etapizarea acestuia prin demontarea şi structurarea acţiunilor, definirea exactă a planului de joc, stabilirea punctelor decisive în desfăşurarea dramaturgică a fiecărui arc de acţiune şi multe alte instrumente analitice au ca prim scop scurtarea drumului, încadrat între prima lectură şi acel moment miraculos, când intuiţia actorului se descătuşează. Trebuie scos în evidenţă faptul că acest parcurs analitic, filonul central al Metodei David Esrig, este axat în totalitate pe coordonata – Ce e de jucat? – prima etapă a creaţiei unui rol, care implică ordonarea şi structurarea gândului-creator, pornind de la nivelul informaţional al textului dramatic, pentru a ajunge la stadiul de <<ademenire a intuiţiei>>.
La Academia de Teatru şi Film Athanor din Passau predau actoria. De exemplu, în acest semestru lucrez cu anul I un modul de improvizaţie, cu anul II montez un spectacol, cu anul IV lucrez la monoloage pentru examenul lor de licenţă. Aici, direcţia şcolii este diferită de cea din România. Nu există un profesor mentor pentru fiecare an de actorie/ regie, ci se lucrează, mai mult, pe module cu diferiţi profesori, angajaţi permanent sau pentru workshop-uri. Adică, fiecare profesor este folosit pe modulul de curs care i se potriveşte cel mai bine şi în care are experienţă.”
Marin Moraru a adăugat: “Actorii nu se au bine cu regizorii, că e mai bine să faci ce vrei. Astăzi subterfugiile primează în relaţia regizorală. Când am acceptat să joc în <<Nepotul lui Rameau>>, credeam că ce vrea Esrig mă <<îmbracă>> bine, am acceptat. Dimineaţa mergeam la o profesoară, unde învăţam menuet. N-am crezut că voi reuşi. Îl tot trimiteam pe Esrig la George Constantin. Eu vorbeam precipitat, dar cu exerciţii am reuşit să schimb tot.
Trebuia să rostim textul în ritmul menuetului. Îmi amintesc cum Gheorghe Dinică, pe la opt dimineaţa, cu ochii cârpiţi de somn, mânca un covrig, iar profesoara de dans când îl vedea spunea: „vai, săracu’!” Din tot ce am învăţat atunci, din cele opt luni la masa de lectură, tot ce a rămas în mine este relaţia cu personajele, intenţiile persoanjelor, ca dovadă că <<Nepotul lui Rameau>> a fost un spectacol esenţial, are ecou în timp, nefiind un teatru de maimuţă.”
FOTO cu David Esrig: Adi Marineci
