Cum s-a făcut un mare film. Making-of-ul la „…Lăzărescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-s-a-facut-un-mare-film-making-of-ul-la-lazarescu/

Lansat pe platforma gratuită Cinepub, making-of-ul de 90 de minute la „Moartea domnului Lăzărescu” (2005) este important în primul rând pentru că dezvăluie ceva esenţial din felul de a lucra al lui Cristi Puiu, în special cu actorii şi cu operatorul, şi din concepţia sa despre cinema.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 aprilie 2016

Când un making-of, adică acea specie de documentar brut filmat în timpul realizării unei pelicule, devine relevant şi pentru un public mai larg decât cel format din critici, specialişti sau aspiranţi în domeniu şi pasionaţii de cinema sau doar de un anume autor?

Bineînţeles, în primul rând când este vorba de un mare film şi de un cineast important. Este cazul making-of-ului la „Moartea domnului Lăzărescu”, filmul-cult al lui Cristi Puiu.

Un making-of filmat de Andreea Păduraru (trecută pe genericul de la „…Lăzărescu” drept asistent de regie), finalizat în 2009 şi disponibil acum şi pe platforma gratuită Cinepub.

Valoarea acestui documentar de 90 de minute montat, aşa cum mărturiseşte autoarea, în ordinea cronologică a realizării lui „…Lăzărescu” este dată nu atât de redarea atmosferei de pe „platoul de filmare”, cât de devoalarea felului de a lucra al lui Cristi Puiu, în special cu actorii şi cu operatorul.

Este un aspect esenţial, pentru că dă seamă despre tipul de cinema realist căruia regizorul i-a fost fidel de la începutul carierei sale şi despre mijloacele practice prin care încearcă să îl obţină.

21apr play

Making-of-ul la „Moartea domnului Lăzărescu” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea making-of-ul!

De pildă, cel mai tensionat moment dintre cele lăsate în making-of de Andreea Păduraru este o discuţie aprinsă în care Cristi Puiu îl ceartă pe operatorul Andrei Butică din cauză că acesta, care lucrează numai cu camera pe umăr, ar fi ratat o dublă nefilmându-l într-un anume moment pe Lăzărescu aşa cum i se ceruse.

Puiu îi reproşează un oarecare imobilism în acel fragment şi faptul că aparatul de filmat nu urmăreşte ceea ce spectatorul se presupune că ar fi curios, în mod firesc, să vadă.

„E convenţie de documentar”, îi reaminteşte cineastul tânărului operator, explicându-i în detaliu, la fel ca în alte câteva momente, de ce e important să îl filmeze într-un anume fel pe Lăzărescu, şi mai puţin personajele secundare din jurul acestuia.

Este un exemplu revelator despre concepţia lui Puiu despre un cinema cât mai realist, lipsit de afectare – aşa cum se arăta el în etapa realizării lui „…Lăzărescu”.

Preţioase sunt apoi şi discuţiile cu actorii, din timpul repetiţiilor sau al filmărilor propriu-zise.
Lui Florin Zamfirescu, interpretul unuia dintre medici, îi explică, de pildă, importanţa pauzelor între reproşurile pe care personajul său i le aruncă pacientului. La foarte tânărul pe atunci Bogdan Dumirache, în rolul unui medic rezident, insistă pe pronunţia într-un anume fel a unui cuvânt.

Lui Doru Ana, care îl joacă pe vecinul lui Lăzărescu, îi spune de ce nu trebuie să inverseze două cuvinte aparent banale într-o frază. Sau, dacă le inversează, să îl convingă de ce e mai bine aşa. Într-o discuţie cu tatăl său real, distribuit în rolul foarte scurt al unui bărbat venit cu soţia la spital, Cristi Puiu îi dă ca indicaţie să vorbească mai încet, nu ca şi cum ar face-o pentru microfon.

Aparent, sunt amănunte, dar importanţa lor se relevă în acea senzaţie de naturalism şi firesc pe care o degajă, în final, „Moartea domnului Lăzărescu”.

În plus, making-of-ul întăreşte imaginea că realizarea acestui film celebru a fost ca o şcoală de cinema. Nu doar pentru că lungmetrajul a fost un pilon al esteticii Noului Val, ci şi pentru că unii dintre cei care au lucrat la el au devenit apoi la rândul lor cineaşti.

Radu Jude, regizor secund al lui Cristi Puiu la „…Lăzărescu” şi responsabil, printre altele, cu coordonarea scenelor din spital cu mulţi figuranţi, a ajuns un foarte cunoscut cineast, care şi-a dezvoltat de-a lungul timpului propria voce – distinctă, însă nu desprinsă radical de cea a „mentorului”.

Ca secretară de platou o regăsim pe Ana Lungu, devenită ulterior şi ea regizoare, al cărei stil este direct influenţat de cel al lui Cristi Puiu.

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.