Cum se vedea Teatrul Metropolis în 2008
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-se-vedea-teatrul-metropolis-in-2008/

Presa era foarte atentă la producţiile şi evenimentele Teatrului Metropolis, în cel de-al doilea an de existenţă a instituţiei conduse de George Ivaşcu. Citim puţin din presa culturală a anului 2008.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2022

„De mult îmi propuneam să ajung la Teatrul Metropolis, pentru clădirea impozantă, decorată în cioburi de faianță roșie de pe Mihai Eminescu (numărul 89), care arăta interesant. Am ajuns într-o duminică seară și abia am prins biletele. Teatrul era frumos și full. Sala de așteptare are fotolii plușate vișinii așezate pe o platformă din sticlă cu balustrade tot din sticlă și chiar și băile sunt decorate cu jocuri de faianță colorată spartă.

Am intrat și pentru prima oară am stat la o piesă de teatru într-un fotoliu confortabil. Iar piesa, ca să nu o mai lungesc cu detalii de ambianță, a fost tot ce-ți trebuie într-o seara răcoroasă de duminică, doză de bună dispoziție pentru săptămâna ce vine. Pește cu mazăre este și lejeră, și serioasă, și haioasă, și gravă. Și combină extremele atât de firesc că începe să-ți placă, chiar foarte mult! (Metropotam).

Pe lângă rolurile din piesele de teatru, cunoscutul actor se ocupă şi de conducerea Teatrului Metropolis, una dintre cele mai noi şi moderne instituţii de acest fel din Bucureşti. George Ivaşcu s-a născut în data de 15 februarie 1968, la Bucureşti. În 1993, absolvă Academia de Teatru şi Film, la clasa profesorului Gelu Colceag. Din 1996, începe să joace pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, iar din 1994 este lector la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (Evenimentul Zilei)

Teatrul Metropolis este o explozie de culoare, o armonie a formelor geometrice care aşază laolaltă teracota și mozaicul cu elemente din arhitectura lui Hunderwasser. Nici că se putea mai bine. Pentru că METROPOLIS e mai mult decât un teatru. E un spațiu al artelor, al întâlnirilor, un spaţiu al artiştilor de toate vârstele, o punte între generaţii, un creuzet al emoţiei. Spaţiul intim, creat într-o sală cu numai 150 de locuri, oferă publicului, aşezat în confortabilele fotolii, cea mai variată ofertă de spectacole din Bucureşti. Şi pentru că mai ştim că, înaintea sau la finalul unui spectacol, o cafea sau un cocktail e întodeauna binevenit, METROPOLIS îţi pune la dispoziţie spaţiul de la etaj, unde se află Metropolitan Caffé. O cafenea şic care nu te lasă indiferent. Aici, recitalul sau one man-show-ul vor fi precum spuma unui delicios latte macchiato.

„Pentru ca teatrul românesc să-şi recapete aristocraţia are nevoie de sprijinul şi atenţia colecţionarilor de artă, a acelor firme sau oameni care să readucă demnitate artiştilor români. Acest lucru a însemnat evenimentul de aseară când Romaqua Group a devenit un colecţionar de artă prin Metropolitan Caffé, sprijinind astfel o frumoasă comunicare între artiştii români şi publicul iubitor de teatru” – George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

O întrebare, un răspuns: George Ivașcu, în Formula As: „Curând, „Metropolis” împlinește un an de viață artistică și-l vom sărbători cum se cuvine, cu fast și surprize. Dacă repertoriul trecut l-am centrat pe dramaturgia contemporană, acum ne axăm pe opere clasice, în viziuni regizorale contemporane. Din toamnă, veți putea urmări capodopera lui Shakespeare „Hamlet”, în versiunea modernă a regizorului Laszlo Bocsardi, cu Marius Stănescu, Victor Rebengiuc, Sorin Leoveanu și altii.

Importanta partitură a marelui dramaturg irlandez Samuel Beckett, „Sfârșit de partidă”, va fi adusă în scena în viziunea regizorală a lui Alexandru Tocilescu, avându-l pe maestrul Radu Beligan în frunte. Un text frumos cum e „Imnul”, în regia lui Alice Barb, prilejuieste unor actori ca Luminița Gheorghiu și Mihai Constantin recitaluri remarcabile. Vom aduce în scenă într-o nouă viziune, cea a lui Dragoș Galgoțiu, și feeria „Visul unei nopți de vară”. Acestea sunt doar câteva dintre propunerile noastre repertoriale, prin care ne ambiționăm să atragem din nou un public de elită – îndrăznesc să-l numesc așa, cu toate că termenul nu mai e la modă.

Acțiuni caritabile

Teatrul Metropolis vă invită să susțineti un proiect caritabil dedicat în intregime copiilor. Moș Crăciun aduce copiilor cele mai frumoase povești audio, interpretate de mari actori ai scenei românești: Alexandrina Halic, Manuela Hărăbor, Tamara Buciuceanu-Botez și Victor Rebengiuc.

Cd-urile vor putea fi găsite în toată țara, în librării, hypermarket-uri și magazine independente. Profitul obținut din vânzarea CD-urilor va fi donat copiilor nevoiași și celor cu rezultate excepționale (Acasa.ro).

Teatrul Metropolis împlinește anul acesta 15 ani de la înființare.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.