Cum trebuie trăită viața – trei perspective ale filozofilor antici
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-trebuie-traita-viata-trei-perspective-ale-filozofilor-antici/

În ultimii ani am asistat la o redescoperire a filozofilor stoici ale căror idei sunt tot mai adesea integrate în discursuri şi discuţii despre cum să-ţi controlezi emoţiile, cum să duci o viaţă mai bună sau cum să eviţi gândurile negative.

Un articol de Cristian Vechiu|26 aprilie 2021

Această popularizare a stoicismului în spațiul occidental pare că îi apropie pe filozofii respectivei școli de curente și idei precum „mindfulness” sau „positive thinking”, transformându-i treptat pe Seneca, Marcus Aurelius și Epictet în niște gânditori motivaționali.

Scrierile stoicilor nu sunt însă doar simple rețete pentru cei care caută să ducă o viață mai echilibrată. Filozofia stoică, în dimensiunea ei practică, implică, în fond, o întreagă viziune asupra lumii și presupune un mod de viață care nu poate fi redus doar la o serie de clișee despre păstrarea calmului în fața vicisitudinilor. Evident, chiar și cu o înțelegere ceva mai simplistă a ideilor vehiculate de stoici, trebuie apreciată această atenție de care se bucură astăzi măcar o secțiune a filozofiei antice.

Filozofia, înțeleasă nu doar ca disciplină care se desfășoară în planul speculațiilor teoretice, ci și ca activitate transformatoare datorită dimensiunii ei practice ce nu poate fi, îndeosebi pentru gânditorii antici, desprinsă de actul gândirii, ne poate oferi perspective inedite asupra modului în care ne raportăm la lume și la noi înșine. În studiile sale, Pierre Hadot a introdus celebra formulă „filozofia ca mod de viață”, formulă prin care putem înțelege mai lesne faptul că pentru gânditorul antichității filozofia reprezenta un întreg eșafodaj spiritual, menit să producă o transformare interioară și o schimbare a felului în care percepem lumea. Tocmai datorită acestei viziuni care ne învață că filozofia se și practică, mi-am propus ca prin materialul de față să expun pe scurt trei perspective filozofice despre cum ar trebui trăită viața. Stoicii nu puteau lipsi nici ei, așa că voi începe cu Epictet, cel care prin povestea lui de viață poate fi considerat stoicul par excellence.

Născut probabil în 55 d. Hr. în Asia Mică, Epictet a fost unul dintre cei mai influenți gânditori stoici ai perioadei sale. Fiind sclav o mare parte a vieții sale, Epictet a impresionat prin serenitatea cu care și-a acceptat situația. După ce și-a obținut libertatea, Epictet a adunat în jurul lui discipoli dispuși să adopte un mod de viață asemănător cu al său.

Învățăturile lui Epictet scot în evidență principiile cardinale ale curentului stoic: curajul, cumpătarea, dreptatea și înțelepciunea. În lucrarea intitulată Enchiridion, Epictet le amintește apropiaților săi că o viață stoică nu presupune atașamentul de obiecte ori acumularea de posesiuni – acestea constituie mai degrabă slăbiciuni ale voinței umane ce trebuie înfrânte. O viață demnă, din perspectiva stoică, necesită accederea la starea de apatheia, o stare în care voința se află imperturbabilă în fața suferinței. Doar acceptând că singura sferă a vieții pe care o putem controla este propria noastră voință, căci restul lucrurilor țin de voința celorlalți și de Natură (văzută ca o cauză fundamentală), vom reuși să trăim cu adevărat virtuos.

Mult mai puțin implicat în problemele cetății decât Marcus Aurelius sau Seneca (activi pe scenă politică a Romei antice), Epictet își încuraja discipolii să-și exerseze rațiunea în fiecare clipă a vieții pentru a rămâne calmi în fața situațiilor dificile, dar și pentru a evita vanitatea frivolă. Dezvoltată cu perseverență, o astfel de atitudine îl va conduce pe stoic la eudaimonia, la acea stare de bine sau de fericire care coincide cu viața împlinită. Judecând fără pasiune, ghidându-ne după virtuți – ar putea fi deviza stoicismului lui Epictet.

O figură mai puțin populară astăzi decât filozofii stoici este Epicur, reprezentantul unei școli filozofice adeseori asimilată pe nedrept cu hedonismul (mișcare inițiată de Aristip). Istoricii filozofiei i-au văzut nu de puține ori pe epicurei în opoziție cu stoicii, deși în anumite privințe se pot identifica asemănări neașteptate.

Epicur, din a cărui operă filozofică nu ne-au mai rămas decât niște fragmente, își fondează școala între Academia lui Platon și porticul sub care se întâlneau la discuții filozofii stoici, indicând prin amplasament o distanță metaforică egală față de cele două curente filozofice în vogă la acea vreme în Atena. Grădina casei lui Epicur devine punctul de atracție pentru cei interesați de învățătura acestuia. Cu o viziune asupra lumii mai materialistă decât cea a stoicilor ori a platonicienilor, Epicur își povățuia apropiații să se ferească de plăcerile vulgare, recunoscând însă că a discerne între bine și rău reprezintă mai degrabă un calcul pragmatic bazat pe ceea ce ne produce sau nu plăcere. Doar prin evitarea suferinței putem vorbi cu adevărat despre o „viață bună”, care merită trăită, or pentru a scăpa de suferință trebuie să cultivăm plăcerea cu ajutorul căreia mintea noastră se va desprinde de griji și va fi netulburată, atingând astfel ataraxia.

Însă Epicur nu favorizează, așa cum o făceau hedoniștii, plăcerile frivole, ci îndeamnă spre cultivarea acelor plăceri care conferă liniștea interioară. O viață trăită discret, fără a fi atras în tumultul social, departe de mizele care ar putea stimula un ego vanitos, presupune să te bucuri de micile plăceri: o masă bună înconjurat de prieteni, o discuție edificatoare în aer liber, o muzică care să-ți încânte auzul șamd. Epicur pledează pentru această distanțare față de agitația cetății, căci confruntat cu provocările acesteia, nici virtuțile stoicilor nu pot ieși neclintite. Pentru Epicur, exercitarea virtuților nu este centrală în vederea eudaimoniei, ci evitarea suferinței (aponia).

Influențați de învățăturile celebrului Socrate, cinicii nu s-au bucurat niciodată de succesul stoicilor ori al epicureilor, însă ne-au lăsat câteva figuri marcante. Diogene din Sinope este alături de fondatorul acestei școli, Antistene, cel mai cunoscut filozof cinic. Ducând la extrem unele dintre implicațiile ideilor socratice, Diogene s-a remarcat în Atena ca un critic acerb al ipocriziei, al falselor moravuri și al superficialității oamenilor.

La polul opus față de discreția epicureilor, Diogene nu se ferea să se angajeze în dispute publice, să arate cu degetul vanitatea oarbă ori prostia. În plus, viziunea cinică asupra vieții presupunea îndepărtarea de orice plăceri lumești, mai mari sau mai mici, printr-un trai lipsit de orice posesiune. Pe de altă parte, pentru Diogene practicarea virtuților în acord cu natura implica renunțarea la faimă, putere, status social, proprietăți, cu alte cuvinte la tot ce ar fi putut sta în calea principiilor fundamentale ale cinicilor: autarhia (autarkeia), austeritatea (askesis) și nerușinarea (anaideia).

Diogene, asemeni altor cinici, considera lăcomia ca fiind una dintre cauzele suferinței umane. Denunțarea defectelor și a viciilor precum lăcomia, îi transforma pe cinici în „câinii de pază” ai comunității lor. Diogene susținea că filozofii cinici pot să îmbunătățească caracterul moral al oamenilor, accentuând rolul rațiunii în dauna autorității. Mai degrabă anarhist, Diogene considera că o viață împlinită poate fi trăită doar în libertate deplină și pleda pentru o comunitate lipsită de orice formă de guvernământ și constrângeri formale. Unele dintre ideile lui Diogene și ale altor cinici, mai ales cele despre importanța virtuților și despre non-atașamentul față de lucrurile materiale, au fost preluate ulterior și de stoici.

Cristian Vechiu este doctornad în filosofie și lector la Fundația Calea Victoriei unde susține cursul online Filosofii greci: Best of.

09
/02
/22

Pe 10 februarie, actorul Victor Rebengiuc împlinește 89 de ani. În rândurile care urmează, vă propunem o scurtă incursiune în biografia artistului care de-a lungul timpului a știut să se arate atât de generos pe scenă și atât de discret în afara ei. Din 2011, numele său se regăsește și pe Aleea Celebrităților din București, proiect inițiat de Teatrul Metropolis pentru a celebra valoarea artistică.

28
/01
/22

Născută pe 13 aprilie 1938, la Brăila, Cătălina Buzoianu s-a impus în teatrul românesc într-o manieră unică, dificil de surprins în câteva cuvinte. A montat peste 100 de spectacole în țară și peste hotare, inclusiv pe scena Teatrului Metropolis, a îndrumat generații de studenți, a fost admirată de colegii de breaslă și iubită de public.

13
/01
/22

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Teatrul de Comedie, vă invită sâmbătă 15 ianuarie 2022, la o vizită în regim gratuit a expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8, precum și a celor cinci case memoriale ale MNLR, care au aparținut scriitorilor Anton Pann, Tudor Arghezi, George Bacovia, Liviu Rebreanu și Ion Minulescu.

12
/01
/22

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) marchează Ziua Culturii Naționale de anul acesta cu evenimentul de lansare a publicației Atlasul Culturii. Așezămintele culturale în spațiul rural, care va avea loc vineri, 14 ianuarie 2022, ora 12:00, în Atriumul Bibliotecii Naționale a României. Lansarea va fi transmisă și în regim live, pe pagina de Facebook a INCFC.