Cum va arăta amfiteatrul în aer liber de pe TNB?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-va-arata-amfiteatrul-in-aer-liber-de-pe-tnb/

Un nou spaţiu de joc, Amfiteatru, va fi inaugurat oficial, joi, 24 mai, pe acoperişul Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti. Pe lângă reprezentaţiile teatrului, spaţiul va găzdui şi alte spectacole şi evenimente.

Un articol de Petre Ivan|9 mai 2018

Cu o capacitate de 299 de locuri, amfiteatrul în aer liber de pe TNB se află la o înălțime de peste 40 de metri de la sol, are șase lifturi de acces, care urcă din foaierul Sălii Mari la nivelul 4, este dotat cu instalații de sunet și lumină și cu un spațiu de joc foarte generos.

Publicul care dorește să vadă Amfiteatrul de pe acoperiș înainte de primele spectacole programate acolo o poate face în fiecare zi de luni, în cadrul Tururilor Ghidate ale TNB, la orele 12.00, 14.00 și 16.00.

În cadrul acestor tururi, publicul are acces în zonele culiselor și în locuri în care, de obicei, nu ajunge, putând să afle lucruri mai puțin cunoscute din istoria teatrului, de la amfitrionul și ghidul Ionuț Corpaci. Biletele se pot achiziționa atât online, cât și de la casa de bilete a TNB.

 

Foto: Amfiteatrul în aer liber de pe TNB – tnb.ro

07
/05
/18

Comunitatea “Domnițe cu altițe” vă invită duminică, 13 mai 2018, la cea de-a doua ediție a Paradei Portului Popular românesc în București. Parada va străbate Calea Victoriei pana în Centrul Vechi, la Hanul lui Manuc.

27
/03
/18

În fiecare an, în 27 martie sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului. Anul acesta, Centrul de Cultură Arcuș împreună cu Teatrul Andrei Mureșanu, în parteneriat cu proiectul artistic Romanian Actors by Simion Buia, vizibil pe www.romanianactors.com, organizează o expoziție unică de fotografie.

21
/03
/18

14 tineri animatori din România și Republica Moldova au realizat animațiile pentru un scurtmetraj documentar despre Street art-ul bucureștean în cadrul celei de-a zecea ediții ale atelierului intensiv de animație Animation Worksheep, organizat de festivalul Anim’est. Clipurile animate vor fi proiectate sâmbătă, 24 martie, în cadrul petrecerii de închidere a ediției aniversare, ce va avea loc la Club Control. Documentarul integral va fi lansat în cadrul  celei de-a treisprezecea ediții ale festivalului Anim’est, toamna aceasta.