Dacă e vară, e Marlene Dietrich. În fiecare miercuri, la Telecinemateca, pe TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/daca-e-vara-e-marlene-dietrich-in-fiecare-miercuri-la-telecinemateca-pe-tvr-2/

Din această săptămână, TVR 2 vă invită în fiecare săptămână, la Telecinemateca, să o urmăriţi pe Marlene Dietrich într-un ciclu ce a programat până la jumătatea lunii septembrie, o selecţie a celor mai reprezentative filme din cariera artistei.

Un articol de Petre Ivan|4 iulie 2016

Considerată una dintre cele mai frumoase actriţe ale marelui ecran, Marlene Dietrich a aprins imaginaţia admiratorilor – bărbaţi şi femei deopotrivă – nu doar cu ochii ei de felină, pomeţii eleganţi şi buclele blonde, ci şi afişând o siluetă androgină, îmbrăcată adesea în costume bărbăteşti, sfidând preceptele morale ale societăţii.

Debutând în cinema în Germania natală, după ce un accident i-a spulberat visul de a deveni violonistă, Dietrich îi atrage atenţia marelui regizor austriac Josef von Sternberg, care o distribuie în primul film german sonor, „Îngerul albastru” („Der Blaue Engel”, 1929). Succesul internaţional al acestuia le aduce amândurora un contract la Hollywood şi colaborarea cu Von Sternberg, care-i va fi mentor şi partener de viaţă.

Divă şi muză

De-a lungul carierei sale hollywoodiene, care a continuat până la sfârşitul anilor 1950, Marlene Dietrich a jucat alături de parteneri nu mai puţin celebri – John Wayne, Gary Cooper, Cary Grant, James Stewart – şi a fost muza unora dintre cei mai mari regizori ai secolului XX: Ernst Lubitsch, Rene Clair, Billy Wilder sau Alfred Hitchcock.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost unul dintre cei mai activi susţinători ai trupelor americane; concertele ei ridicau moralul soldaţilor şi apariţiile ei în public au contribuit la strângerea de fonduri pentru armată.

Când marele ecran nu i-a mai oferit roluri de protagonistă, Dietrich s-a întors definitiv la prima ei iubire, scena. În anii ’60-’70, spectacolele ei de cabaret din Las Vegas sau Londra, în care apărea, conform obiceiului său, fie în rochii elegante, fie purtând frac şi joben, proiectau aceeaşi imagine a unui star incontestabil, provocator, în afara tiparelor.

Programul celor nouă filme marcante din cariera lui Marlene Dietrich, în fiecare miercuri, de la ora 20.10, la Telecinemateca:

Marlene Dietrich6 iulie – Dezonorata (DISHONORED – SUA, 1931)

13 iulie – Shanghai Express – SUA, 1932

20 iulie – Viciul blond (BLONDE VENUS – SUA, 1932)

27 iulie – Împărăteasa Roşie (THE SCARLET EMPRESS – SUA, 1934)

3 august – Capriciu Spaniol (THE DEVIL IS A WOMAN – SUA, 1935)

24 august – Dorinţă (DESIRE – SUA, 1936)

31 august – Frumoasa din New Orleans (THE FLAME OF NEW ORLEANS – SUA, 1941)

7 septembrie – Linia vieţii (GOLDEN EARRINGS – SUA, 1947)

14 septembrie – Scandal internaţional (A FOREIGN AFFAIR – SUA, 1948)

Foto: Marlene Dietrich – tvr 2

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.