Dan Chişu a început filmările la cel de-al cincilea lungmetraj al său, „Bucureşti NonStop“
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-chisu-a-inceput-filmarile-la-cel-de-al-cincilea-lungmetraj-al-sau-bucuresti-nonstop/

Regizorul Dan Chişu a început filmările la cel de-al cincilea lungmetraj al său, „Bucureşti NonStop“, care are în distribuţie actori precum Ion Besoiu, Toma Cuzin, Dorina Lazăr şi Adrian Titieni.

Un articol de Andrada Văsii|20 iunie 2013

Regizorul Dan Chişu a început filmările la cel de-al cincilea lungmetraj al său, „Bucureşti NonStop“, care are în distribuţie actori precum Ion Besoiu, Toma Cuzin, Dorina Lazăr şi Adrian Titieni.

„Bucureşti Non-Stop“ este un lungmetraj care ilustrează povestea unui cartier din Bucureşti. Mai exact, filmul prezintă o noapte într-un magazin non-stop aflat într-un cartier de blocuri. Patru persoane conduc patru poveşti diferite, legate între ele de un personaj-cheie, Achim, cunoscut ca „băiatul de la non-stop“, interpretat de Gheorghe Ifrim, notează Mediafax.

Din distribuţie fac parte actori precum Ion Besoiu, Dorina Lazăr, Adrian Titieni, Gheorghe Ifrim, Toma Cuzin, Tudor Smoleanu, Olimpia Melinte, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă, Maria Obretin, Lia Bugnar, Ilinca Manolache, Lili Sandu şi Dan Bordeianu.

Patru povești, un singur film

Ieşite din comun, toate cele patru poveşti nu fac decât să radiografieze un microclimat din Bucureşti. Este un film despre dragoste, generozitate, ură, gelozie, util şi inutil, viaţă, moarte, cu fapte bune şi rele, fără finalitate, dar şi cu umor şi cu tandreţe, având ca punct culminant ridicolul unor întâmplări şi situaţii penibile dintr-o singură noapte.

Filmările pentru „Bucureşti NonStop“ au început luni şi se vor încheia pe 9 iulie.

Director de imagine este Liviu Pojoni Junior, sunetul este semnat de Cristian Tarnoveţchi, scenografia de Alina Penţac, costumele sunt realizate de Luminiţa Mihai, makeup-ul de Ana Andrei. Regia şi scenariul sunt semnate de Dan Chişu.

Foto credit: Dan Chișu (Facebook)

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film