Dan Grigore, aplaudat pe scena Ateneului, la 60 de ani de la debut
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-grigore-aplaudat-pe-scena-ateneului-la-60-de-ani-de-la-debut/

„Extraordinar ! Eşti printre cei mai mari din lume!” (Sergiu Celibidache), „Îl ascultam fascinaţi…” (Le Monde), „Dan Grigore face parte din categoria pianiştilor de superclasă.” (Tagesspiegel)… Filarmonica „George Enescu” dedică concertele de astăzi, 22 martie şi vineri, 23 martie 2018, pianistului Dan Grigore, care aniversează 60 de ani de activitate.

Un articol de Petre Ivan|22 martie 2018

Dan Grigore, unul dintre cei mai mari pianişti români, va concerta, în această seară,  de la ora 19.00, la Ateneul Român, în compania Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Misha Katz.

Programul va cuprinde capodopere ale unor compozitori „aristocrați ruși”:Uvertura operei Ruslan şi Ludmila, de Mihail Glinka, Concertul nr. 2, pentru pian și orchestră, în do minor, op. 18, de Serghei Rahmaninov, Vocaliză, de Serghei Rahmaninov, Suita Spărgătorul de nuci, op. 71a, de Piotr Ilici Ceaikovski.

Mi-amintesc că am învăţat Concertul nr. 2, pentru pian și orchestră din propria inițiativă, la 13 ani, pentru bucuria mea, fară să mă gândesc că am să-l cânt vreodată. Domnişoara Florica Musicescu, profesoara mea, mi-a spus, mai târziu: Dan, parcă te-ai născut cu Rahmaninov în degete.  E o mare bucurie să cânt acest concert acum, după atâta vreme, pe scena Ateneului.  Rahmaninov, un mare credincios, are presimțirea unui întreg secol tragic care va veni, își începe concertul cu niște pași uriași, parcă ai unui monstru care se apropie… Întreg programul concertului dovedeşte afinitatea mea pentru  lumea muzicală și literară rusă. – Dan Grigore,

Pianist, profesor universitar, eseist, om de radio şi televiziune, Dan Grigore este un reper de necontestat în spaţiul cultural din ultima jumătate de veac. Din cauza constantului său non-colaboraţionism, regimul comunist a facut eforturi constante pentru a-l marginaliza dar marele talent şi personalitatea sa extrem de complexă l-au impus în elita culturii româneşti încă din timpul dictaturii ceauşiste.

A concertat alaturi de  mari nume ale baghetei, în prestigioase săli de concerte din întreaga lume. Ilustru creator de şcoală, a format şi îndrumat pianişti cu o solidă carieră internaţională. Arta sa i-a adus prietenia şi admiraţia unor mari personalităţi – muzicieni, actori, poeţi, scriitori, cineaşti, filozofi – împreună cu care a realizat evenimente de neuitat. Fiind un puternic model moral, după 1989 a contribuit la momente de importanţă istorică pentru reclădirea României.

România a dat lumii pe Clara Haskil, Dinu Lipatti, Radu Lupu şi Dan Grigore, adică patru dintre marile figuri ale pianisticii secolului XX şi în ce-i priveşte pe ultimii doi, şi ale începutului de secol XXI, patru individualităţi imposibil de încadrat într-o şcoală anume: sunt înainte de toate, artişti singulari. (Les grands pianistes du XXe sičcle, Editura Buchet-Chastel)

Dan Grigore este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, a primit prima distincţie oficială din cariera sa din partea Guvernului Francez în 1999 – „Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor” – şi a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie a Statului Român: Marea Cruce a Ordinului „Steaua României”. A fost învestit de către Majestatea Sa Regele Mihai, cu titlul de „Pianist al Casei Regale” şi i s-a conferit decoraţia regală „Nihil Sine Deo”.

Foto: Dan Grigore – facebook

 

 

 

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

15
/02
/22

Joi, 17 și vineri, 18 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul britanic Alexander Walker, prezintă publicului Nocturna în si major pentru orchestră de coarde , op.40 de Antonín Dvořák, Rapsodiile pentru vioară şi orchestră nr. 1 și 2 de Béla Bartók, cu violonistul Mircea Călin în ipostaza solistică, și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.

14
/02
/22

Cu un sunet senzual, amplu și catifelat, ușurință aristocratică în interpretare și grație, Marc Coppey se înscrie în marea tradiție a violonceliștilor francezi. Însoțit de violoncelul său, Goffriller, din 1711, Marc Coppey va fi prezent săptămâna această în România, pentru a susține două concerte, pe scenele filarmonicilor din București și Sibiu.

10
/02
/22

Sala Mare de spectacole a Operei Naționale București este gazda spectacolului de foaier „Mozart și Salieri”, spectacolelor de operă „Madama Butterfly” de Puccini, „Evgheni Oneghin” de Ceaikovski, „Nunta lui Figaro” de Mozart, spectacolului coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug și a spectacolului de balet „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Ceaikovski, toate făcând parte din repertoriul actual.