Daniel Barenboim felicită Corul Filarmonicii ,,George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/daniel-barenboim-felicita-corul-filarmonicii-george-enescu/

Daniel Barenboim, dirijorul şi pianistul, care a susţinut două concerte extraordinare în cadrul acestei ediţii a Festivalului Internaţional ,,George Enescu”, pe 1 septembrie şi pe 2 septembrie, a trimis o scrisoare de mulţumire şi felicitări Corului Filarmonicii „George Enescu”.

Un articol de Andrada Văsii|7 septembrie 2013

Daniel Barenboim, dirijorul și pianistul, care a susţinut două concerte extraordinare în cadrul acestei ediții a Festivalului Internațional ,,George Enescu”, pe 1 septembrie – chiar în deschiderea Festivalului – și pe 2 septembrie, a trimis o scrisoare de mulţumire şi felicitări Corului Filarmonicii „George Enescu”.

Acesta a concertat alături de Corul Filarmonicii în a doua zi a Festivalului „Quattro pezzi sacri”, de Giuseppe Verdi, pe scena Sălii Palatului din București.

,,Corului Filarmonicii George Enescu, cu recunoştinţă, pentru felul minunat în care au interpretat „Quattro pezzi sacri” de Verdi. Felicitări!”, arată textul scrisorii semnate de celebrul dirijor. Un admirator al corului românesc, Daniel Barenboim și-a dorit încă de la ediția de anul trecut a Festivalului să se întoarcă în România pentru a colabora cu Corul Filarmonicii „George Enescu”.

Daniel Barenboim concertează de 60 de ani

Daniel Barenboim este, în același timp, director general muzical al teatrului La Scala din Milano, al Operei de Stat din Berlin și dirijor pe viață al Orchestrei Staatskapelle Berlin.

La 70 de ani, concertează deja de 60. Un dirijor și un pianist fenomen, supranumit ,,un titan al muzicii”, Daniel Barenboim este recunoscut în întreaga lume.

Daniel Barenboim felicita Corul Filarmonicii

Ssrisoarea trimisă de către Daniel Barenboim Corului Filarmonicii ,,George Enescu”

 

Respectat și pentru implicarea sa pacifistă și socială – a înființat Orchestra West-East Divan, care reunește tineri muzicieni israelieni și arabi – Daniel Barenboim a fost invitat să poarte steagul olimpic, în cadrul ediției Jocurilor Olimpice din 2012, de la Londra, alături de Nelson Mandela.

Înființat în anul 1950, Corul Filarmonicii „George Enescu” a interpretat toate capodoperele muzicii corale, de la lucrări de Monteverdi și Bach, la partituri de Haydn și Brahms, dar şi opusuri contemporane avangardiste.

Intrat de mulți ani în circuitul european, Corul Filarmonicii susține turnee internaţionale, remarcându-se în săli de concert din Spania, Franţa, Italia, Bulgaria şi Grecia. Colaborează cu artiști de talie internațională, printre care inclusiv cunoscutul dirijor american Lawrence Foster, de asemenea prezent în această ediție a Festivalului.

Un festival de amploare

Cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România, Festivalul „George Enescu” se desfășoară între 1 și 28 septembrie 2013, în București și în mai multe orașe din țară.

Festivalul aduce pe scenele românești unii dintre cei mai mari artiști ai momentului, de la pianistul și dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alături de orchestre de top, cap de afiș oriunde în lume – Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra.

Festivalul “George Enescu” este singurul eveniment unde pot fi urmăriți, cu această densitate, pe scenele românești, timp de o lună, cei mai performanți muzicieni contemporani.

Foto credit: Festivalul „George Enescu”, Andrei Gîndac

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

04
/08
/21

Misa Încoronării, de Wolfgang Amadeus Mozart, deschide cea de-a IV-a ediție a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care va avea loc la Târgu Mureș, în perioada 20 – 22 august, cu participarea extraordinară a unor muzicieni de elită din Brașov, Cluj-Napoca și București.

02
/08
/21

Născută în România, Mara și-a început pregătirea muzicală la vârsta de 6 ani. Stilul său elegant și subtil a atras repede atenția audienței și criticilor, fiind invitată să cânte alături de mai multe filarmonici din țară.

02
/08
/21

Clujenii de la Grimus continuă promovarea viitorului lor album de studio printr-o piesă nou lansată - „Albie” – o piesă care ar fi trebuit să fie un simplu intermezzo pe noul album de studio Grimus, dar producătorii Alexei Țurcan și Dan Georgescu de la UNDA Recording Studios au fost de altă părere. Astfel, „Albie” a devenit prin aportul lor o piesă de sine stătătoare, cu o atmosferă aparte nu doar în cadrul noului disc, ci și raportat la întreaga discografie Grimus.

02
/08
/21

Sibiu Jazz Festival 2021 promite o nouă revedere cu farmecul jazzului, în perioada 13-15 august, în Piața Mare din Sibiu, cu un line up dedicat bucuriei de a trăi pe note. După o perioadă de acalmie națională, Sibiul continuă să revitalizeze ideea de jazz, perpetuând o tradiție muzicală consacrată la nivel internațional.

29
/07
/21

Vineri, 30 iulie, începe cea de-a III-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland în Brașov. Concertul de deschidere va avea loc la Muzeul Județean de Istorie Brașov, în curtea Bastionului Țesătorilor, una dintre clădirile de patrimoniu emblematice ale vechiului oraș, și face parte din agenda estivală a Bastionului Artiștilor.

23
/07
/21

În perioada 23 iulie - 26 septembrie, se va desfășura seria de concerte live „Alternative Brunch”, dedicată tuturor celor a căror poftă de muzică nu ține cont de oră. Sezonul din acest an înseamnă 12 concerte, susținute de patru trupe, în trei orașe din Republica Moldova și România: Iași, Bacău și Chișinău.

22
/07
/21

Între 16 și 24 iulie EUROPAfest sărbătorește vara cu o ediție bogată în jazz. Diferite stiluri și ritmuri cu artiști din 20 de țări se pot auzi zilnic la Sala Auditorium a Palatului Regal / Muzeul Național de Artă al României.