-->

Daniele Luchetti, Premiul Special La TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/daniele-luchetti-premiul-special-la-tiff/

Regizorul Daniele Luchetti va primi Premiul Special pentru contribuţia adusă la cinematografia mondială la TIFF.23.

Un articol de Liliana Matei|3 iunie 2024

Regizorul italian Daniele Luchetti este invitat special al celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024, Cluj-Napoca). Considerat unul dintre cei mai importanți cineaști italieni contemporani, acesta va fi celebrat în secțiunea 3×3 și va primi Premiul Special pentru Contribuția adusă la Cinematografia Mondială.

Cineastul va fi prezent la proiecția filmului „Încredere” (Confidenza, 2024) sâmbătă, 15 iunie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților – https://tiff.ro/festival/2024/incredere

Înainte să debuteze cu „Mâine se va întâmpla” („Domani accadrà”, Mențiune Specială, Cannes, 1988), o comedie despre doi tâlhari care primesc șanse diferite de reabilitare, Daniele Luchetti a jucat în câteva producții și a fost asistentul lui Nanni Moretti, care va interpreta apoi în Curierul (Il portaborse, 1990) rolul unui ministru corupt care angajează un purtător de cuvânt idealist. Această dramă politică a avut premiera în competiția oficială a festivalului de film de la Cannes și a fost considerată profetică pentru scandalul uriaș de corupție „Mani Pulite”, care a destabilizat politica italiană.

„Școala” („La Scuola”, 1995), care prezintă destinele unor tineri dintr-un liceu de suburbie, va fi prima adaptare după operele scriitorului Domenico Starnone, care îi va deveni colaborator apropiat. Într-o perioadă în care criticii erau de părere că cinemaul italian și-a pierdut din vitalitate, Daniele Luchetti a reușit să-i contrazică cu „Fratele meu e fiu unic” („Mio fratello è figlio unico”, 2007), o poveste despre doi frați cum nu se poate mai diferiți care iubesc aceeași femeie. În tumultul tinereții, aleg să adere la două ideologii politice diametral opuse – unul devine comunist, iar celălalt, fascist.

Cele mai recente filme ale sale sunt „Legături” („Lacci”, 2020, după romanul omonim al lui Domenico Starnone), o dramă despre o căsnicie în criză care a deschis Festivalul de la Veneția, și „Încredere” („Confidenza”, 2024), al cărui scenariu e scris de același Starnone, iar muzica e semnată de Thom Yorke, solistul trupei Radiohead. În rolul principal îl vei regăsi pe Elio Germano, care a jucat și în Fratele meu e fiu unic, și al cărui palmares include trofee de interpretare la Cannes, Berlinale și premiile David di Donatello.

Cu „Încredere”, Daniele Luchetti intră pe teritoriul thrillerului psihologic, dar într-o manieră proprie. După cum spunea într-un interviu, „îmi plac foarte mult filmele cu suspans și am făcut unul folosind lucrurile de care cred că ar trebui să ne fie frică. Copiii cred în monștri, eu cred în monstruozitatea oamenilor, în capacitatea oamenilor de a răni pe alții și, în primul rând în acest caz, în capacitatea oamenilor de a-și face rău lor înșiși.”

Nu în ultimul rând, Luchetti a regizat un sezon din mini-seria „Prietena mea genială” (2022) bazată pe romanele fenomen ale Elenei Ferrante, și „Raffa” (2023), o miniserie despre legenda pop italiană Raffaella Carrà.

În cadrul secțiunii 3×3, publicul de la TIFF.23 va putea vedea 3 dintre filmele regizorului: „Școala”, „Legături” și „Încredere”.

11
/06
/26

Dansatoarea Andreea Vălean și coregraful Daniel Alexandru Dragomir, fondatorul companiei Contemporary Creative Dreamers, participă la cea de-a 40-a ediție a Competiției Internaționale de Creație Coregrafică / „Choreography 40 - Hannover”. Evenimentul se va desfășura în perioada 11-13 iunie 2026, la „Theater am Aegi” din Hanovra, Germania.

11
/06
/26

Timp de cinci zile, Nordic Exposure: O călătorie în nordul literar prezintă peste 20 de evenimente care aduc cititorii mai aproape de autorii nordici contemporani. Noul festival de literatură face parte din familia Nordic Festival și are loc între 16 și 20 septembrie 2026, în spații culturale consacrate din capitală.

09
/06
/26

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografele din întreaga țară a filmului Leonora în lumina dimineții (Leonora in the Morning Light), un biopic impresionant inspirat din viața uneia dintre cele mai fascinante figuri ale artei suprarealiste din secolul XX.

08
/06
/26

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă joi, 11 iunie, de la ora 19:00 și vineri, 12 iunie, de la orele 11:00 și 19:00, spectacolul „Harta lui Elian”. Evenimentul are loc pe scena Teatrului Excelsior, în cadrul Platformei de Dialog prin Cultură – un program de educație participativă dedicat temelor relevante în relația copil-părinte-profesor.

08
/06
/26

Vineri, 12 iunie 2026 (19:00), Sala Radio va găzdui un concert extraordinar organizat cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Spania și România. Sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, Orchestra Națională Radio va prezenta un program dedicat muzicii inspirate de cultura spaniolă, reunind câteva dintre cele mai reprezentative lucrări din repertoriul simfonic european cu tematică hispanică.

03
/06
/26

La doar câteva săptămâni după încheierea Festivalului de Film de la Cannes, unele dintre cele mai comentate, premiate și controversate titluri ale ediției din acest an ajung la Festivalul Internațional de Film Transilvania (12–21 iunie 2026, Cluj-Napoca), unde vor putea fi văzute în avanpremieră națională.

26
/05
/26

În perioada 28 mai – 4 iunie 2026, Institutul Cultural Român de la New York organizează turneul nord-american dedicat ediției în limba engleză a romanului Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Țîbuleac, publicată de prestigioasa editură americană Deep Vellum, în traducerea Monicăi Cure, cu titlul The Summer My Mother Had Green Eyes.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.