David Doiashvili aduce Regele Lear pe scena TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/david-doiashvili-aduce-regele-lear-pe-scena-tnb/

Capodoperă a literaturii universale, adevărată încercare pentru interpreţi şi creatorii de spectacol, piesă de perenă actualitate, plină de învăţăminte pentru cei de astăzi, ca şi pentru contemporanii lui Shakespeare, Regele Lear revine pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti după 46 de ani de la memorabila montare a lui Radu Penciulescu, cu George Constantin în rolul titular.

Un articol de Petre Ivan|30 noiembrie 2016

În noua versiune scenică, Mihai Constantin, fiul marelui actor, el însuşi nume de rezonanţă al scenei româneşti, îi va da viaţă legendarului rege sub „bagheta” inspirată a unuia dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani, David Doiashvili, un nume de primă mărime nu doar în Georgia natală, ci și în spațiul teatral european.

David Doiashvili

David Doiashvili

Artist cu o personalitate creatoare complexă, director de teatru şi îndrumător al tinerei generaţii de actori, regizor de teatru şi de operă, dar şi scenograf pentru montările sale, David Doiashvili, născut în 1971 la Tbilisi, şi-a clădit încă de la debut o reputaţie puternică, cu realizări notabile bazate pe marea dramaturgie, pe care talentul său le-a îmbrăcat în viziuni moderne, incitante, cu un relief extrem de personal. Cariera lui teatrală a fost încununată cu importante distincţii.

Noua versiune de la Naționalul bucureştean a piesei Regele Lear este susținută de o distribuție de zile mari, în

Repetitie Regele Lear. Ioan Andrei Ionescu si David Doiashvili

Repetitie Regele Lear. Ioan Andrei Ionescu si David Doiashvili

care, alături de Mihai Constantin îi veţi întâlni pe: Marius Manole (Bufonul), Ioan Andrei Ionescu (Gloucester), Gavril Pătru (Kent), Monica Davidescu (Goneril), Crina Semciuc (Cordelia), Raluca Aprodu (Regan), Istvan Teglas (Edgar), Tudor Aaaron Istodor (Edmund), Lari Giorgescu (Oswald), Silviu Mircescu (Ducele de Cornwall), Rareș Andrici (Ducele de Albany), Pavel Ulici (Ducele de Burgundia), Idris Clate (Regele Franței). Regia și scenografia : David Doiashvili. Costumele: Liliana Cenean. Coregrafia: Florin Fieroiu. Muzica originală: Nikoloz Rachveli Memanishvili.

O montare ce se anunță spectaculoasă și plină de suprize, de o inventivitate vizuală cu totul aparte, în cheia specifică regizorului.

Premiera spectacolului REGELE LEAR va avea loc sâmbătă 10 decembrie şi duminică 11 decembrie 2016, ora 19.00, pe scena Sălii Mari.

Foto: Regele Lear – Florin Ghioca

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".