David Gothard şi Tracy Collier vor veni în decembrie la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/david-gothard-si-tracy-collier-vor-veni-in-decembrie-la-bucuresti/

Regizorul David Gothard şi actriţa Tracy Collier, personalităţi marcante ale teatrului britanic, vor fi prezenţi, în luna decembrie, la Bucureşti, în cadrul primului modul al proiectului „London Calling”.

Un articol de Andrada Văsii|2 decembrie 2013

Regizorul David Gothard şi actriţa Tracy Collier, personalităţi marcante ale teatrului britanic, vor fi prezenţi, în luna decembrie, la Bucureşti, în cadrul primului modul al proiectului „London Calling“.

Astfel, în perioada 6-8 decembrie, se va desfăşura un masterclass cu tema „Kantor/Beckett/New Writing”, susţinut de David Gothard, iar între 13 şi 15 decembrie, Tracy Collier va susţine un masterclass despre Tehnica Alexander Laban.

Proiectul „London Calling” constă într-o serie de întâlniri, conferinţe şi workshopuri susţinute de profesori şi personalităţi ale teatrului londonez la Bucureşti, găzduite de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică şi adresate tuturor studenţilor universităţii, dar şi profesioniştilor din afara ei.

În urma workshopurilor, doi tineri studenţi vor participa în 2014 la stagii de pregătire la Londra, coordonate de cele două personalităţi teatrale.

Tracy Collier şi-a început cariera de actriţă în 1979 cu turnee în Italia, jucând diferite roluri în musicaluri, spectacole de teatru şi televiziune. La revenirea în Marea Britanie, aceasta a jucat pe scenele teatrelor de repertoriu din ţară, precum şi la Drury Lane în Texas.

David Gothard

Afişul evenimentului la care va participa David Gothard 

Printre spectacolele care au consacrat-o se numără „Oklahoma”, „Hiawatha”, „One for the Road”, „The Birtdwatcher”, „Seven Brides for Seven Brothers” (premieră britanică), „The Dancing Years” şi „Alice in Wonderland”.

David Gothard a fost director artistic al Riverside Studios, Londra unde, alături de Tadeusz Kantor, Miro, Shuji Terayama şi mulţi alţii a construit o punte între performance şi teatru. Este iniţiator al celebrului festival Dance Umbrella.

Ca regizor, îşi împarte activitatea între Abbey Theatre din Dublin, Derry din Irlanda de Nord şi Writers Workshop pe care îl susţine la Universitatea din Iowa. De asemenea, regizorul este conferenţiar invitat la The Slade, de la Londra, şi profesor la Chelsea College of Art şi National Film School, notează Mediafax.

Evenimentul este susţinut de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie „I.L. Caragiale” cu sprijinul Institutului Cultural Român. Proiectul a fost iniţiat de Alexandru Nagy, masterand în pedagogie teatrală la UNATC.

Foto credit: Hollins Playwright’s Lab, GaugeDanceTheatre, foto cu David Gothard

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".