David Grimal cântă Schumann, la Sala Radio pe 21 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/david-grimal-canta-schumann-la-sala-radio-pe-21-octombrie/

Celebrul violonist David Grimal, acompaniat de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Jin Wang, va concerta vineri, 21 octombrie, ora 19.00, la Sala Radio, prezentând publicului romanticul Concert în re minor pentru vioară şi orchestră. Seara va fi prefaţată de o lucrare originală, Simfonia nr. 1 – O poveste veche de Jin Wang, iar în partea a doua va cuprinde spectaculoasele Dansuri simfonice, op. 45 de Rachmaninov.

Un articol de Petre Ivan|19 octombrie 2016

Virtuozitate, talent, excelenţă sunt câteva cuvinte menite să evoce personalitatea artistică a violonistului David Grimal.

În pleiada de violonişti contemporani, David Grimal se remarcă prin sensibilitatea şi profunzimea cu care abordează atât repertoriul solistic, cât şi pe cel destinat muzicii de cameră, aprecierea şi notorietatea de care se bucură artistul motivând numeroşi compozitori contemporani să îi dedice lucrări.

David Grimal a colaborat frecvent cu orchestre prestigioase precum Orchestre de Paris, Berliner Symphoniker, Orchestre Philharmonique de Radio France, English Chamber Orchestra, Orchestra Mozarteum din Salzburg, New Japan Philharmonic, Orchestra Fundaţiei Gulbenkian din Lisabona si multe altele.

Violonistul se dedică şi muzicii de cameră, iar împreună cu Philippe Cassard şi Anne Gastinel formează un trio remarcabil, care este invitat în cadrul unor importante festivaluri în toată lumea.

David Grimal este director artistic al ansamblului Les Dissonaces, cu care reuşeşte să ofere o perspectivă contemporană actului artistic interpretativ, reevaluând opusuri consacrate şi explorând lucrări contemporane.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Foto: David Grimal – orchestreradio.ro

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.