David Grimal  şi Integrala sonatelor şi partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian  Bach
https://www.ziarulmetropolis.ro/david-grimal-si-integrala-sonatelor-si-partitelor-pentru-vioara-solo-de-johann-sebastian-bach/

Cu siguranţă, melomanii îşi amintesc cu placere de prezenţa violonistului David Grimal  şi a orchestrei sale Les Dissonances în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, ediţia 2015. Peste câteva zile, celebrul violinist revine pe scena Ateneului Român de astă dată cu o propunere  deosebit de ambiţioasă: Integrala sonatelor şi partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian  Bach, în două concerte.

Un articol de Liliana Matei|9 martie 2016

Violonist de mare reputaţie internaţională, David Grimal s-a format la  şcoala unor maeştrii celebri, printre ei Isaac Stern,  Schlomo Mintz şi Philippe Hirschorn, care i-a devenit şi mentor. Abordează un repertoriu uriaş pe cele mai mari săli de concert ale lumii alături de orchestre şi dirijori de legendă. În anul 2004 şi-a format propria orchestră, Les Dissonances, un ansamblu de elită alcătuit, practic, numai din solişti.

Discografia lui David Grimal este bogată şi diversă. Semnalăm doar că, în 2009, înregistrează live pentru Transart Sonatele şi Partitele  lui Bach plus “Kontrapartita” lui Brice Pauset o creaţie dedicată iniţial chiar lui David Grimal. Fiecare înregistrare se bucură de aprecier deosebite din partea criticilor de specialitate.

David Grimal se mişcă cu  aceeaşi uşurinţă atât în repertoriul contemporan cât şi în cel clasic. Profunda cunoaştere a tuturor epocilor creatoare permite virtuozului o abordare sonoră, estetică şi filosofică personală, unică. Versiunea Integralei sonatelor şi partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian  Bach pe care o va oferi la Bucureşti,  în două concerte pe scena Salii mari a Ateneului Român va fi, cu siguranţă,  încântătoare pentru public şi deosebit de interesantă pentru specialişti.

Recital de vioară
Duminica, 13 Martie 2016, 19:00 – 21:00
Sala mare

Program

Johann Sebastian Bach

Integrala sonatelor şi partitelor pentru vioară solo I:

Sonata nr. 1, în sol minor, BWV 1001

Partita nr. 1, în si minor, BWV 1002

Sonata nr. 2, în la minor, BWV 1003

Marti, 15 Martie 2016, 19:00 – 21:00
Sala mare
DAVID GRIMAL

Program

Johann Sebastian Bach

Integrala sonatelor şi partitelor pentru vioară solo II:

Partita nr. 3, în mi major, BWV 1006

Sonata nr. 3, în do major, BWV 1005

Partita nr. 2, în re minor, BWV 1004

INFO

Biletele se pot cumpăra de la casa de bilete a Ateneului Român.

Preţul biletelor : 60 si 65 lei
Program:Marţi – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75

Pentru rezervari accesati site-ul  www.fge.org.ro

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.